Home » Cultură » Joan Didion, scenarista filmului „A star is born” și unul dintre pionierii Noului Jurnalism

Joan Didion, scenarista filmului „A star is born” și unul dintre pionierii Noului Jurnalism

Publicat: 22.11.2023

Joan Didion (1934 – 2021) a fost una dintre autoarele contemporane apreciate, cunoscută pentru stilul scriitoricesc abordat și observațiile lucide și pătrunzătoare asupra societății care vizau inclusiv aspectele politice, dar și experiențele personale. Didion s-a concentrat frecvent în scrierile sale asupra Californiei, statul ei natal, și a Vestului american, explorând peisajul social și politic în schimbare al regiunii, precum și visele și deziluziile asociate cu stilul de viață californian.

„Talentul ei consta în scrierile despre starea de spirit a culturii”, declara scriitoarea Katie Roiphe. „A reușit să canalizeze spiritul anilor ’60 și ’70 prin propriile scrieri extrem de idiosincratice și personale – adică aparent personale. Era perfect adaptată vremurilor, cu sensibilitatea ei ușor paranoică, ușor isterică și foarte tensionată. A fost o conjuncție perfectă a scriitorului cu momentul.” (The New York Times)

Să ne eliberăm de așteptările celorlalți, astfel încât să revenim la noi înșine, aici se află marea și unica putere a respectului de sine. (Joan Didion)

Cărțile lui Joan Didion

Una dintre cărțile de top ale lui Didion este best-seller-ul „The Year of Magical Thinking” (2006), adaptată ulterior pentru scenă, piesă în regia lui David Hare, actrița Vanessa Redgrave interpretând-o pe autoare, pentru rolul său Redgrave primind o nominalizare la premiul Tony pentru cea mai bună actriță. Romanul, scris în 88 de zile și vândut într-un milion de exemplare, a fost nominalizat la acea vreme pentru Premiul Pulitzer. „The Year of Magical Thinking” este un volum de memorii despre cum autoarea face față morții soțului ei, scriitorul și jurnalistul revistei Time, John Gregory Dune, dar și bolii fiicei sale.

Dorința de a accepta responsabilitatea asupra propriei vieți este sursa din care izvorăște respectul de sine. (Joan Didion)

Născută în Sacramento, California, la 5 decembrie 1934, într-o familie de origini portughezo-irlandeze, Joan Didion a contribuit la redefinirea jurnalismului la sfârșitul anilor 1960 și în anii 1970. Pasionată și devoratoare de literatură, Didion a studiat limba și literatura engleză în cadrul Universității Berkeley din California, în acea vreme câștigând un concurs de eseuri sponsorizat de revista Vogue, eveniment care i-a marcat, de fapt, destinul și care a contribuit la lansarea carierei sale de scriitoare. De asemenea, între 1956 și 1964, Didion a lucrat pentru Vogue, fiind la început copywriter și apoi editor. „Am scris povești încă de când eram mică, dar nu am vrut să devin scriitoare”, le spunea ea celor de la The Paris Review în 1978, citată fiind de Hollywood Reporter. „Am vrut să devin actriță”.

Ne imaginăm lucruri – de exemplu…că nu am fi capabili să supraviețuim dar, de fapt, supraviețuim. Nu avem de ales, așa că o facem.(Joan Didion)

Genuri abordate

Primul ei roman „Run River” a fost publicat în 1963, au urmat apoi cărțile de ficțiune „A Book of Common Prayer” (1977) și „Democracy” (1984), precum și câteva cărți de non-ficțiune, printre care „Slouching Towards Bethlehem” (1968) – descrisă de The New York Times ca fiind „o bogată prezentare a unora dintre cele mai bune proze scrise la ora actuală în această țară”, „The White Album” (1979) și „Blue Nights” (2011), acest din urmă roman axându-se pe decesul fiicei sale adoptive, Quintana Roo, care a murit la vârsta de 39 de ani, după ce a suferit de mai multe boli. Prin „Slouching Towards Bethlehem” (1968), Joan Didion și-a stabilit reputația de scriitoare „cool” și, după cum își amintea scriitoarea Caitlin Flanagan, Didion „avea fani foarte mulți, dar nu așa cum au fani scriitorii, ci așa cum au fani muzicienii și actorii – și aproape toți fanii ei erau femei”.

În 2007, Didion a primit Medalia National Book Foundation pentru contribuția distinsă la literele americane și Premiul Evelyn F. Burkey al WGA East. În 2012 a primit Medalia Națională pentru Arte și Științe Umaniste, oferită de președintele Obama, iar în 2013 a fost distinsă cu National Humanities Medal. Viața și cariera autoarei au fost descrise în documentar Joaul din 2017, „The Center Will Not Hold”.

Prietenia lui Joan Didion cu Harrison Ford

Ca un detaliu monden, poate fi menționat faptul că viața scriitoarei s-a intersecat, de la un moment dat, cu Harrison Ford, acesta, în vremea tinereții sale, când încă nu spera și nici nu visa la statutul de vedetă Hollywoodiană, a fost tâmplarul personal al familiei Dunne (familia scriitoarei și a soțului ei). Între cei doi s-a legat o prietenie destul de strânsă, iar Joan își făcuse un obicei din a îi trimite cadou lui Harrison, cu ocazia Crăciunului, primele ediții ale cărților sale.

Despre această experiență, de tâmplar al lui Joan Didion și al soțului ei, scriitorul John Gregory Dunne (cu care s-a căsătorit în 1964 și care a fost co-autorul a cinci dintre scenariile scrise de ea), a povestit chiar Harrison Ford într-o discuție cu reporterii de la The New York Post. Dunne și Didion voiau să-și facă o terasă la casa lor dintr-o zonă izolată aflată în Malibu, unde s-au mutat în 1971 împreună cu fiica lor adoptivă Quintana, și astfel au intrat în legătură cu tâmplarul de atunci, actorul de mai tărziu… Harrison Ford.

„Aveam o familie tânără și am devenit tâmplarul lor din același motiv pentru care le-am devenit și prieten”, spunea Ford. „Eram depășit de situație. Nu știam unde mă duceam. Dar ei m-au făcut întotdeauna să mă simt binevenit”.

Succesul lui Joan

Succesul timpuriu al lui Didion și al soțului ei ca scenariști ai filmului din 1971 „Panică în Needle Park” („The Panic in Needle Park), a creat un flux de venituri profitabile dincolo de scrierea de reviste și a atras în casa lor oameni ca Steven Spielberg, Brian De Palma și Martin Scorsese.

Didion a scris mai multe scenarii împreună cu Dunne, printre care cel al filmului cu Al Pacino „The Panic in Needle Park”, care prezintă povestea unui grup de dependenți de heroină din Upper West Side, Manhattan, scenariul fiind adaptat după un roman al lui James Mills. De asemenea, cei doi au mai fost scenariștii filmelor „Play It as It Lays” (1972), bazat pe cartea sa cu același nume și „True Confessions” (1981), cu Robert De Niro și Robert Duvall în rolurile unor frați (un preot și, respectiv, un detectiv), peliculă bazată pe un roman al lui Dunne.

Cuplul (și autorul Frank Pierson) a mai scris scenariul producției din 1976, „A Star Is Born”, film cu Barbra Streisand și Kris Kristofferson în rolurile principale, iar împreună cu soțul ei a semnat scenariul pentru „Up Close & Personal” (1996), cu actorii Robert Redford și Michelle Pfeiffer, adaptându-l după cartea „Golden Girl: The Story of Jessica Savitch”, publicată în 1988 de scriitoarea Alanna Nash. Deși bine scris, scenariul, conform The New York Post, s-a îndepărat de la subiectul original, în dorința de a face povestea mai optimistă.

Jurnalista Joan Didion

Deși a fost un scenarist și o scriitoare de succes, o parte semnificativă a operei a Joanei Didion este de natură jurnalistică, în cariera sa vastă incluzând și perioadele în care a scris pentru Vogue, The New York Times Magazine, Life Magazine, The Saturday Evening Post și The New Yorker. Eseurile ei disecă adesea evenimente contemporane și fenomene culturale.

„A fost curajoasă, originală și un observator minunat”, o descria Robert B. Silvers, fostul editor al revistei The New York Review of Books în care Didion a început să scrie la debutul anilor 1970. „Era foarte sceptică față de punctul de vedere convențional și era genială în a găsi persoana sau situația care să spună ceva despre imaginea în ansamblu. A fost un mare reporter”. (The New York Times)

În ultimii ani ai vieții sale, Joan Didion a renunțat la modul tradițional de relatare abordând o formă de critică culturală care se concentra pe modul în care ziarele și televiziunea au interpretat o serie de evenimente, inclusiv alegerile prezidențiale și incidentul agresiunii fizice și vioului unei femei care făcea jogging în Central Park, în 1989. Unele dintre aceste eseuri au fost incluse în antologiile „After Henry” (1992) și „Political Novels” (2001), dedicate administrațiilor George Bush și Bill Clinton.

Romanciera, jurnalista și eseista americană Joan Didion a murit la 23 decembrie 2021, în locuința sa din New York, la vârsta de 87 de ani, în urma complicațiilor cauzate de boala Parkinson.

https://nypost.com/2017/10/26/harrison-ford-was-joan-didions-handyman-before-he-hit-it-big/

https://www.hollywoodreporter.com/movies/movie-news/joan-didion-dead-screenwriter-iconic-american-author-1235066986/

https://www.theguardian.com/books/2021/dec/23/joan-didion-obituary

https://www.imdb.com/name/nm0225820/bio/?ref_=nm_ov_bio_sm

https://www.britannica.com/biography/Joan-Didion

https://www.nytimes.com/2021/12/23/books/joan-didion-dead.html

Vă recomandăm să citiți și:

Michael Caine, unul dintre numele de top ale cinematografiei universale

Lauren Bacall, într-un Hollywood de altă dată, starul cel mai răsfățat al ecranului. „Nu-ți câștigi întotdeauna bătăliile, dar e bine să știi că ai luptat”

Roluri memorabile, un Oscar și acuzații de hărțuire sexuală sau presupuse relații incestuoase cu nepoata sa. Morgan Freeman: „Provoacă-te pe tine însuți. Este singura cale care te ajută să te dezvolți”

Liliane Bettencourt, fiica fondatorului L’Oreal și cea mai bogată femeie din lume. Regula după care s-a ghidat în viață: „Niciodată să nu dai explicații, niciodată să nu te plângi”

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase