De ce aselenizarea este mai dificilă astăzi decât acum 50 de ani?

Publicat: 23.01.2024

A trecut mai bine de jumătate de secol de când NASA a trimis primii astronauți pe Lună și i-a adus pe toți acasă în siguranță.

Având în vedere că astăzi tehnologia este mult mai avansată, nu ar trebui ca aselenizarea să fie, dacă nu trivială, cel puțin mult mai simplă?

Nu cumva știința rachetelor de la mijlocul secolului XX a devenit treptat cunoștințele de bază ale secolului XXI? Se pare că răspunsul este unul complicat.

Greutatea navei spațiale, una dintre mările provocări

Peregrine, cea mai recentă tentativă, nu este singurul eșec. În timp ce China și India au plasat sonde robotice pe Lună, misiunea Luna 25 a Rusiei a efectuat o aselenizare forțată anul trecut, la aproape 60 de ani după ce Luna 9 a Uniunii Sovietice a reușit prima aselenizare ușoară.

Sondele construite de companii private au un record de eșecuri de 100% pe Lună: sonda israeliană Beresheet s-a prăbușit în 2019, în timp ce o sondă japoneză construit de ispace s-a prăbușit anul trecut. Peregrine marchează trei din trei pierderi, potrivit The Guardian.

O provocare fundamentală, spune Jan Wörner, fost director general al Agenției Spațiale Europene (ESA), este greutatea.

„Întotdeauna ești aproape de eșec, pentru că trebuie să fii ușor, altfel nava spațială nu va zbura. Nu poți avea o marjă de siguranță mare”, a explicat Wörner.

Aici se adaugă și faptul că aproape fiecare navă spațială este, de fapt, un prototip. Cu excepția unor cazuri rare, cum ar fi sateliții de comunicații Galileo, navele spațiale sunt mașinării fabricate la comandă. Sondele nu sunt produse în masă, cu aceleași sisteme și proiecte deja testate și încercate. Asta înseamnă că odată ce sunt lansate în spațiu, mașinăriilor sunt în esență pe cont propriu.

„Dacă ai probleme cu mașina ta, o poți repara, dar în spațiu nu există nicio posibilitate. Spațiul este o dimensiune diferită”, mai spune Wörner.

Condițiile de pe Lună pun probleme și astăzi

De asemenea, Luna în sine prezintă propriile probleme. Există gravitație – 1/6 din cea de pe Pământ -, dar nu există atmosferă. Spre deosebire de planeta Marte, acolo unde navele spațiale pot zbura până la destinație și pot frâna cu ajutorul parașutei, aselenizările depind în cea mai mare parte de motoare.

Dacă există un singur motor, așa cum tind să aibă sondele mai mici, acesta trebuie să fie dirijabil, deoarece nu există nicio altă modalitate de a controla coborârea. Pentru a complica și mai mult lucrurile, motorul trebuie să aibă o manetă de accelerație, care să permită reglarea în sus și în jos a propulsiei.

„De obicei, le aprinzi și oferă o forță de împingere constantă. Pentru a schimba propulsia în timpul operațiunilor se adaugă mult mai multă complexitate”, spune la rândul lui Nico Dettmann, liderul grupului de explorare selenară de la ESA.

Misiunile pe Lună nu au mai fost „la modă”

În aceste condiții, având în vedere că primele aselenizări au avut loc în anii ’60, poate fi greu de înțeles de ce Luna rămâne o destinație atât de dificilă.

Un alt motiv este că, la scurt timp după sfârșitul programului Apollo, misiunile pe Lună nu au mai fost „la modă”. „Au fost decenii în care oamenii nu mai dezvoltau sonde. Tehnologia nu este atât de comună încât poți să înveți cu ușurință de la alții”, a mai precizat Dettmann.