Home » Știință » Doi cercetători au găsit dovezi că timpul a fost dat înapoi

Doi cercetători au găsit dovezi că timpul a fost dat înapoi

Publicat: 14.02.2024

Ideea că am putea cândva să călătorim în timp i-a fascinat pe oameni de mii de ani, dar a rămas mereu nimic mai mult decât un vis frumos de domeniul științifico-fantasticului; cel puțin până acum.

Oamenii de știință au descoperit dovezi ale călătoriei în timp, la nivel microscopic. Un studiu coordonat de Till Bohmer și Thomas Blochowicz, intitulat „Time reversibility during the ageing of materials”, a fost publicat în jurnalul Nature Physics.

Cei doi cercetători de la Universitatea Tehnică din Darmstadt, Germania și-au îndreptat atenția pe anumite materiale, cum ar fi sticla. Se pare că timpul nu se comportă tocmai într-o manieră liniară, așa cum ne-am fi așteptat. Studiul celor doi savanți a analizat modul în care compoziția materialelor se schimbă în timp.

„În viața de zi cu zi, timpul pentru noi are o singură direcție”

„În viața de zi cu zi, timpul pentru noi are o singură direcție. Ai putea crede că îmbătrânirea materialelor este la fel de ireversibilă precum spargerea unei sticle. Cu toate acestea, atunci când studiau mișcarea moleculelor în sticlă sau plastic, fizicienii de la Darmstadt au descoperit că aceste mișcări sunt reversibile în timp dacă sunt privite dintr-o anumită perspectivă”, arată un comunicat al Universității Tehnice din Darmstadt, Germania.

Sticla ascunde una dintre cele mai fascinante structuri dintre toate obiectele folosite de oameni în fiecare zi, relatează Indy100.

În loc să urmeze structurile moleculare tradiționale, moleculele de sticlă se rearanjează constant. Astfel, am putea spune că sticla dă timpul înapoi la nivel molecular.

„Nu poți pur și simplu să privești cum moleculele se agită”

Pentru a testa această idee, cercetătorii au observat structuri de sticlă cu ajutorul laserelor și au văzut cum sticla se schimbă constant și apare sub noi forme și aranjamente.

„Fluctuațiile minuscule din molecule au fost documentate cu o cameră video ultra-sensibilă. Nu poți pur și simplu să privești cum moleculele se agită”, a spus profesorul Blochowicz.

Având în vedere modul în care sticla se schimbă la nivel intern, nu este posibil pentru savanți să spună cu certitudine dacă schimbările se produc înainte sau înapoi.

Vom putea vreodată să dăm timpul înapoi?

Totuși, ideea este fascinantă. Chiar dacă nu ne aduce mai aproape de călătoria în timp, cu siguranță studiul va schimba felul în care ne gândim la anumite materiale pe care le folosim în fiecare zi.

În noiembrie 2023, un alt grup de cercetători a publicat un studiu care exclude fără nicio îndoială posibilitatea ca oamenii să călătorească înapoi în timp. Studiul a arătat în esență că timpul în Univers poate curge într-un singur sens.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Începutul sfârșitului: Universul a intrat deja în era sa finală

Fizicienii au descoperit că timpul poate curge în ambele sensuri prin materiale

Cum a început timpul și cum se va sfârși?

„Semnele vitale” ale Pământului, mai proaste ca niciodată în istoria omenirii. „Din păcate, timpul s-a scurs…”

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
Ce anume îi face pe oameni să nu revină într-un restaurant?
Ce anume îi face pe oameni să nu revină într-un restaurant?
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ar fi făcut aceștia?
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ...
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă