Oasele fosilizate arată cum erau îngrijiți copiii neanderthalieni cu sindrom Down

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Copiii neanderthalieni cu sindrom Down influențează dezbaterea privind originile îngrijirii comunitare în cadrul speciei noastre.

Într-un nou studiu, o echipă de cercetători din Spania afirmă că faptul că acest copil a supraviețuit până la cel puțin șase ani, în ciuda pierderii severe a auzului și a problemelor de echilibru, demonstrează complexitatea îngrijirii sociale la cele mai apropiate rude evolutive ale noastre, neanderthalienii (Homo neanderthalensis).

Supraviețuirea copilului s-a bazat pe mai mult sprijin decât putea oferi o mamă, sugerând asistență din partea unui grup mai larg, contestând ideile conform cărora îngrijirea preistorică se extindea doar la familia imediată sau la cei care puteau reciprociza favoarea.

Neanderthalienii sunt cunoscuți de mult timp pentru că aveau grijă de bolnavi și de răniți în comunitățile lor, dar există dezbateri cu privire la motivațiile din spatele acestui comportament.

Fosilele copiilor cu afecțiuni care ar fi avut nevoie de ajutorul altor membri ai grupului pentru a supraviețui oferă o oportunitate rară de a studia acest aspect mai în detaliu, scrie Science Alert.

Copiii neanderthalieni cu sindrom Down erau îngrijiți de toată comunitatea

Copiii neanderthalieni cu sindrom Down sunt reprezentați de fosila codificată CN-46700, care este un os temporal dintr-un set de rămășițe neanderthaliene excavate în 1989 de la situl din peștera Cova Negra din Spania, ocupat de specie cu între 273.000 și 146.000 de ani în urmă. Cercetătorii au folosit scanări micro CT pentru a construi un model 3D al fosilei originale pentru analiză.

Analiza a relevat că CN-46700 avea caracteristici tipice neanderthalienilor și trăsături de dezvoltare care indică faptul că copilul avea peste șase ani. De asemenea, s-au găsit semne de probleme de sănătate, inclusiv o cohlee mai mică și anomalii în cel mai scurt canal auditiv, care ar fi cauzat pierderea auzului și amețeli severe.

„Singurul sindrom care este compatibil cu întregul set de malformații prezente în CN-46700 este sindromul Down”, scriu paleoantropologul Mercedes Conde-Valverde, de la Universitatea din Alcalá (Spania), și colegii săi.

„Prin urmare, toate dovezile disponibile sugerează că individul CN-46700 probabil avea sindromul Down, care este cea mai comună tulburare genetică umană și este prezentă și la primatele mari”, a adăugat cercetătoarea.

Șansele de supraviețuire cu acest sindrom în Epoca Fierului erau foarte mici

Să trăiești până la vârsta de șase ani este remarcabil: dintre cele trei exemple cunoscute de copii născuți cu sindrom Down în Epoca Fierului, niciunul nu a supraviețuit mai mult de 16 luni. Alte înregistrări fosile de anomalii ale urechii interne care afectează auzul și echilibrul aparțin adulților cu trăsături care rezultă frecvent din infecții, nu din condiții prezente la naștere.

Sindromul Down apare de obicei ca urmare a unei erori aleatorii în diviziunea celulară în timpul formării ovulului sau a spermei, ducând la o copie suplimentară (sau o copie parțială) a cromozomului 21 în celulele corpului. Aceasta afectează dezvoltarea și crește riscul multor probleme de sănătate, inclusiv defecte cardiace și epilepsie.

În 1900, persoanele cu sindrom Down aveau o speranță de viață de 9 ani; astăzi, progresele în medicină și suport social înseamnă că cei din țările dezvoltate pot trăi peste 60 de ani.

Sindromul Down implică adesea deficiențe care afectează creșterea, dezvoltarea fizică și cognitivă și abilitățile motorii. Copiii au frecvent întârzieri în mers și vorbit, probleme de echilibru și coordonare care cresc riscul de căderi și dificultăți în alăptare din cauza tonusului muscular slab.

Simptomele experimentate de CN-46700 „ar fi inclus, cel puțin, pierdere severă a auzului și un simț marcat de redus al echilibrului și stabilității”, scriu Conde-Valverde și echipa sa.

Copiii neanderthalieni cu sindrom Down erau îngrijiți din compasiune

Neanderthalienii aveau un stil de viață solicitant și este puțin probabil ca o mamă să fi putut furniza toate îngrijirile necesare unui copil cu sindrom Down în timp ce își îndeplinea și sarcinile zilnice.

Supraviețuirea lui CN-46700 arată că vărul nostru hominin a primit sprijin extins și continuu din partea grupului mai larg, chiar dacă copilul nu putea oferi reciprocitate directă, echivalentă. Acest lucru sugerează că îngrijitorii ar fi fost motivați de compasiune.

„Prezența acestei adaptări sociale complexe atât la neanderthalieni, cât și la propria noastră specie sugerează o origine foarte veche în cadrul genului Homo”, conchid autorii.

Cercetarea a fost publicată în Science Advances.

Vă recomandăm să citiți și:

Băile Romane îi ajută pe cercetători în lupta cu rezistența la antibiotice

Primul cal sculptat are o vechime de 35.000 de ani

Noi fosile oferă dovezi uimitoare despre un grup unic de mamifere

Arheologii au descoperit graffiti printre ruinele de la Pompeii