Home » Istorie » Dobrogea, între România și Bulgaria la finalul Primului Război Mondial

Dobrogea, între România și Bulgaria la finalul Primului Război Mondial

Publicat: 30.09.2024

Rapiditatea cu care s-a prăbușit Frontul Balcanic al Puterilor Centrale în Primul Război Mondial, în toamna anului 1918, i-a surprins chiar și pe aliați. Încă de la intrarea României în Primul Război Mondial, la 27 august 1916, aliații și-au luat angajamentul că vor iniția o ofensivă pe frontul de la Salonic. Această ofensivă a tot fost amânată de generalul Maurice Sarrail, conducătorul forțelor aliate de la Salonic. Doi ani mai târziu, generalul Franchet d’Esperey, după ce a preluat conducerea trupelor de la Salonic, a inițiat ofensiva care a condus la ieșirea Bulgariei și apoi a Turciei din război. A fost începutul sfârșitului pentru Puterile Centrale. În aceste condiții, viitorul statut al Dobrogei a agitat relațiile dintre România și aliați.

Detalii inedite despre ofensiva de la Salonic din toamna anului 1918 le regăsim în memoriile ambasadorului francez în România în perioada 1916-1920, contele de Saint-Aulaire.

Acesta era un apropiat al generalului Franchet d’Esperey. De pe urma legăturii dintre general și ambasadorul francez a beneficiat România.

„După nefericita întârziere de doi ani, a pornit ofensiva stipulată în tratatul nostru cu România”

Saint-Aulaire a colaborat îndeaproape cu Ionel Brătianu și cu regele Ferdinand, care se aflau în acea perioadă retrași la Iași, și i-a informat despre mișcările trupelor aliate de la Salonic, dar și despre planurile aliaților în legătură cu avansarea trupelor spre România.

„Imediat ce Franchet d’Esperey a preluat comanda armatelor pe care generalul Guillaumat i le predase în stare mai bună decât le preluase de la Sarrail, evenimentele s-au precipitat. După nefericita întârziere de doi ani, a pornit ofensiva stipulată în tratatul nostru cu România drept condiție prealabilă a intrării ei în război.

Încă de la 15 septembrie (Franchet d’Esperey preluase comanda în iunie 1918), această ofensivă se declanșa și armata franco-sârbă străpunse frontul inamic. Apoi, la 29 septembrie, urmă luarea localității Uskub și deruta completă a inamicului; a doua zi, la 30 septembrie, era semnat armistițiul cu Bulgaria, la Salonic.

Guvernele aliate, tulburate de acest marș fulgerător atât de contrar obiceiurilor lor, erau tot atât de `derutate` ca și inamicul. Ele au oprit această ofensivă lângă Uskub. De abia la 6 octombrie, după o ofensivă tot atât de victorioasă, Franchet d’Esperey a obținut autorizația să o reia în direcția Dunării”, nota în memoriile sale contele de Saint-Aulaire.

Puterile Centrale, Bulgaria și Dobrogea

Culmea este că în momentul în care Bulgaria capitula, reprezentantul ei la Berlin negocia cu Germania, Austro-Ungaria și Turcia un „protocol” prin care Bulgaria primea în întregime Dobrogea.

„Armistițiul bulgar, primul din acest război, determină curând un al doilea. Bulgaria fiind scoasă din luptă, Turcia, despărțită de Occident, fu nevoită să capituleze la rândul ei, la 30 octombrie. În timp ce Bulgaria capitula la Salonic, reprezentantul ei la Berlin semna cu ceilalți trei delegați ai Împătritei alianțe (ai Germaniei, Austro-Ungariei și Turciei) (Puterile Centrale, n.r.) un protocol prin care Dobrogea era cedată țării sale în întregime și fără restricții, Dobrogea care fusese mai întâi atribuită în condominium coaliției lor.

Triumfător, el sosi la Sofia cu acest trofeu în geantă și acolo află că, prin capitularea Bulgariei, această provincie îi era luată integral”, preciza Saint Aulaire.

Statul Dobrogei agită relațiile dintre România și aliați

Pe de altă parte, Dobrogea era un subiect fierbinte la acel moment între România și aliați. Erau fluturate tot felul de variante privitoare la viitorul Dobrogei. Toate aceste variante erau speculate de propaganda germană și iritau profund conducerea României.

„Dobrogea rămase însă câtva timp un măr al discordiei între România și aliați, ca și între Clemenceau şi mine. Presa de la București (încă sub control german) exploata o telegramă de la Paris, conform căreia aliații s-ar gândi la o împărțire a Dobrogei între România și Bulgaria. De aici se trăgea concluzia că Antanta suferea de o `bulgarofilie` incurabilă și că avea pretenția să dispună de teritoriile eliberate de armatele sale, fără să țină seama de angajamentele luate față de România.

După o dezmințire dată de guvernul francez, concepută în termeni suficient de ambigui ca să poată fi interpretată ca o confirmare parțială, am cerut guvernului francez, printr-o telegramă din 27 octombrie, o declarație destul de categorică pentru a pune capăt unei campanii de presă cu atât mai regretabile cu cât România se pregătea să coopereze din nou cu noi”, își aducea aminte Saint-Aulaire.

„Tigrul”, iritat de cerințele României

Cererea făcută de ambasadorul francez în România l-a înfuriat pe Georges Clemenceau, președintele Consiliului de miniștri din Franța. Clemenceau era la rândul iritat de faptul că România ieșise din război, dar minimiza faptul că autoritățile române au fost constrânse la acest pas de ieșirea Rusiei bolșevice din război

„În `Amintirile` sale, Poincaré (Raymond, președinte al Franței în perioada 1913-1920, n.r.) povestește ieșirea lui Clemenceau la ședința Consiliului de Miniștri, unde Pichon (Stephen, ministrul de Externe francez la acel moment, n.r.) a citit telegrama mea: `E prea de tot cu românii ăștia care ne-au părăsit și ne tot cer câte ceva!`

Poincaré nu a reprodus vorbele de ocară și amenințările la adresa umilei mele persoane rostite de `Tigru` (de Clemenceau, n.r.), care continua să-mi impute armistițiul românesc şi toate dezastrele pe care Antanta le datora pe acest front neexecutării promisiunilor pe care le făcuse, inerției sau incoerenței mișcărilor ei”.

Într-un final, la Congresul de Pace de la Paris, României i-au fost recunoscute drepturile integrale asupra Dobrogei.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Momentul în care politicienii români au realizat că Germania pierde Primul Război Mondial

O operațiune riscantă în Primul Război Mondial. Manifeste cărate sub salteaua primului ministru

Cel mai bun moment al Germaniei în Primul Război Mondial

Ce au descoperit primii cercetători care au studiat un crater din Primul Război Mondial?

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el