O operațiune riscantă în Primul Război Mondial. Manifeste cărate sub salteaua primului ministru

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

De-a lungul istoriei, în momente grele pentru poporul român, s-au găsit mereu lideri și oameni de rând care și-au riscat viețile pentru cauza românească. Un astfel de episod s-a petrecut și după ce România a încheiat ostilitățile cu Puterile Centrale, la începutul anului 1918.

Revoluția bolșevică și decizia lui Lenin de a încheia pace separată cu Puterile Centrale au obligat România să se așeze la masa negocierilor pentru pace.

• Neobișnuit: într-un oraș de acum 4.000 de ani inegalitatea scădea pe măsură ce acesta se dezvolta
• 260 de monumente gigantice a fost descoperite în deșertul Sahara, unde se intensifică o nouă goană…

Rămasă singuă pe Frontul de Est al aliaților, România nu mai avea resursele necesare pentru a continua lupta cu forțele Puterilor Centrale.

Cum negocierile pentru pace nu puteau fi conduse de guvernul condus de Ionel Brătianu, care a declarat război Austro-Ungariei, liderul liberal a făcut un pas în spate pentru a-i ceda șefia Executivului generalului Alexandru Averescu. Acesta, la rândul lui, s-a retras de la conducerea guvernului în primăvara anului 1918, funcția fiind preluată de Alexandru Marghiloman.

Planul lui Brătianu

Deși a făcut un pas în spatele scenei politice românești, Ionel Brătianu era o țintă pentru germanofilii de la București, dar și pentru Puterile Centrale.

Atent la evoluția evenimentelor de pe Frontul de Vest și convins că aliații vor câștiga în cele din urmă confruntarea cu Puterile Centrale, Ionel Brătianu, împreună cu alți foști membri ai guvernului pe care l-a condus, au pregătit ample planuri de reorganizare a României după încetarea războiului. Dar, până atunci, s-au angajat să combată politica guvernului condus de Alexandru Marghiloman, cu scopul de a submina pe cât posibil influența Puterilor Centrale în România.

La acel moment, mai bine de două treimi din teritoriul țării era ocupat de trupele Puterilor Centrale. Doar câteva județe din nordul Moldovei erau „libere”.

„Din toate învinuirile calomnioase ale acelor zile de patimă şi de ură, una singură cuprindea o parte de adevăr, şi anume învinuirea repetată şi publică a lui Marghiloman că ațâțam țăranii. Că ațâțam țăranii sau cum s-a scris că Vintilă Brătianu şi cu mine puneam la cale o revoluție – era inexact. Ar fi fost absurd. Ce rost ar fi avut o răscoală țărănească cu trupele lui Mackensen la porțile Moldovei, ce folos ar fi putut trage țărănimea noastră dintr-o agitație revoluționară când reforma agrară era înscrisă în Constituție şi noi nu credeam în viabilitatea nici a guvernului, nici a politicii reacționare a lui Marghiloman?

Nu noi ațâțam pe țărani, dar ațâțam sau mai bine zis luminam conștiința națională a celor rămași în teritoriul ocupat. De când am putut comunica oricât de sporadic şi de imperfect cu ei, ne-am dat seama că dincolo de Milcov, precum o şi presupuneam, nu se știa nimic despre realitățile lucrurilor.

Cenzura armatelor de ocupație nu lăsa să treacă decât știrile favorabile Puterilor Centrale. Situația de pe frontul aliaților era ascunsă sau cu desăvârșire denaturată”, nota în memoriile sale I.G Duca, la acea vreme fost ministru al Instrucțiunii Publice în guvernul condus de Ionel Brătianu.

„Deznădejdea cuprinsese sufletele celor mai mulți”

În teritoriul ocupat de Puterile Centrale, cenzura era extrem de severă iar românii ce nu se refugiaseră în Moldova credeau că războiul era definitiv terminat și orice speranță într-un viitor mai bun pentru România era pierdută.

„Deznădejdea cuprinsese sufletele celor mai mulți. Aşa fiind, am considerat de a noastră datorie să le arătăm adevărul, să le spunem că războiul mondial se desfășoară mai mult decât oricând în favoarea aliaților, că știrile cele adevărate zugrăvesc ca gravă situația internă a Austro-Ungariei şi ca serios zdruncinată puterea de rezistență a Germaniei şi, prin urmare, că România e îndrituită numai să considere regimul păcii de la Bucureşti ca un provizorat, dar perspectiva realizării unității ei naţionale de la Nistru şi până la Tisa ca sigură şi apropiată”, mai scria I.G Duca.

Comitetul de propagandă și manifestele

Pentru a-i informa pe români despre mersul războiului de pe Frontul de Vest a fost constituit, la Iași, un comitet de propagandă compus din Vintilă Brătianu, C. Dimitriu, Leonte Moldovan, dr. Creangă și I. G. Duca, cu scopul de a redacta tot felul de apeluri, de informări și de îndemnuri pentru cei din teritoriul ocupat. Toate aceste manifeste și buletinele erau scrise la şapirograf şi trimise la Bucureşti şi în alte orașe.

Din cauza cenzurii exercitate de forțele de ocupație ale Puterilor Centrale, distribuirea acestor manifeste era periculoasă și doar oamenii extrem de devotați s-au alăturat în acest demers.

„La început, agentul nostru de legătură era conductorul de la vagonul ministerial cu care Marghiloman şi Costică Arion făceau mereu drumul între Iaşi şi Bucureşti. Acest conductor, Nicolae Rău, fusese înainte de război de serviciu la vagonul ministerial al lui Alexandru Constantinescu şi era de fapt un om de casă şi un vechi protejat al lui. În consecinţă ne era devotat până la moarte, înflǎcărat pentru politica de cucerire a Ardealului, dușman înverșunat al tuturor germanofililor.

Voluptatea lui nu era numai să ne ducă scrisorile şi pachete cu manifeste la Bucureşti şi să se înapoieze cu răspunsurile prietenilor noștri de acolo, dar să ascundă materialul acesta prohibit şi considerat ca subversiv sub salteaua pe care dormeau Marghiloman şi ministrul său de Externe. (…)

Invenția cu salteaua denota un rafinament puţin obișnuit şi spectacolul lui Marghiloman dormind pe manifestele noastre a căror existentă o bănuia, dar pe care nu le putuse descoperi cu toate investigațiunile Poliției şi Siguranței lui, era un spectacol puţin banal”, îți aducea aminte I.G Duca..

Spargerea cenzurii

La Bucureşti, manifestele erau preluate și distribuite de membrii ai familiei Brătianu, îndeosebi Sabina Cantacuzino. Mai târziu, s-au alăturat și alții rețelei de distribuție a manifestelor, astfel încât cenzura Puterilor Centrale a fost spartă, iar românii din teritoriul ocupat au putut să afle că mersul războiului era favorabil Antantei, implicit și României.