Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de naziști

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

O poveste despre curaj și tragedie a primei femei operator radio trimisă în spatele liniilor inamice, în Franța, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial – Noor Inayat Khan, prințesa musulmană indiană care a luptat împotriva naziștilor, spionând pentru britanici. Capturată, închisă în lagărul de concentrare Dachau, aflat la aproximativ 25 km nord-vest de München, Noor, al cărei nume de cod era Madeleine, a fost torurată și împușcată în cap de un gardian SS. Germanii o cunoșteau doar ca Nora Baker, spioana britanică.

S-a scris că înainte să moară, în timp ce avea la ceafă arma ofițerului SS, ultimul cuvânt pe care Noor Inayat Khan, agent al Special Operations Executive (SOE) britanic, a mai apucat să îl spună a fost „Libertate”. Se întâmpla la 14 septembrie 1944. Odată cu ea, au fost executate atunci, una după alta, alte trei spioane prinse de naziști.

Noor s-a născut la Moscova, în Rusia, la 1 ianuarie 1914, din tatăl său indian, Rehmat Khan Pathan Inayat Khan, un predicator al sufismului și descendent al casei regale a lui Tipu Sultan din Regatul Mysore, și din mama Ora Ray Baker, de origine americană.

Familia Khan a locuit o perioadă la Paris în „Fazal Manzil”, sau Casa Binecuvântărilor, acolo unde Hazrat Khan își prezenta învățăturile, organizând întâlniri deschise rugăciunilor și discuțiilor despre sufism. Casa Binecuvântărilor devenise un fel de loc de pelerinaj, întrucât adepți din toată Europa veneau la el pentru a-l asculta și pentru a participa la sesiunile sale de rugăciune. Într-un astfel de mediu a crescut Noor, ancorându-se în principii și credințe ce aveau să o formeze și să o ghizeze pentru tot restul vieții.

Noor Khan avea doar 13 ani când învățatul ei tată a murit în timpul unei călătorii în Delhi, lăsând în urma sa multă durere și un gol imens în viața soției lui. După absolvirea școlii, în 1931, Noor Inayat Khan a studiat timp de șase ani muzica în cadrul Ecole Normal de Musique din Paris, după care s-a înscris la Sorbona pentru un curs de Psiho-Biologie a copilului, pentru care a și primit o diplomă în 1938.

A urmat o perioadă literară în viața prințesei Noor Khan, aceasta scriind povești pentru copii, cele mai multe publicate în ziarul Le Figaro, iar în 1939 publicând inclusiv o carte – „Douăzeci de povești Jataka”, despre sacrificiul de sine pentru binele celorlalți și răspândind mesajul sufismului și al generozității.

La scurt timp după asta, când Germania nazistă a invadat Franța în mai 1940, Noor și familia s-au refugiat la Londra, acolo unde a decis, alături de fratele ei vitreg Vilayat, să ajute la înfrângerea tiraniei naziste în numele idealismului pe care și-l însușise din învățăturile tatălui ei.

Prin urmare, în noiembrie aceluiași an, Noor s-a alăturat Women’s Auxiliary Air Force (WAAF) și, în calitate de aviatoare de clasa a II-a, a fost instruită ca operator radio. În iunie 1941 a fost repartizată la o școală de formare pentru bombardiere, iar în 1942 a urmat un curs de specialist în operațiuni de semnalizare și fără fir.

Toate specializările ei au fost eligibile cu SOE (Special Operations Executive) înființat de guvernul britanic în iulie 1940, în eforturile duse împotriva naziștilor, astfel că Noor Khan a fost recrutată în mijlocul agenției care desfășura activități de spionaj, sabotaj și recunoaștere în Europa ocupată (și, ulterior, și în Asia de Sud-Est ocupată) împotriva puterilor Axei pentru a ajuta mișcările de rezistență locale.

Cea mai mare operațiune (și cea mai periculoasă) a SOE era în Franța, acolo unde era nevoie disperată de mai mulți agenți și unde tânăra Noor a fost repartizată. Nu doar că vorbea fluent franceza, dar cunoștea foarte bine și Parisul, prin urmare era aproape perfectă pentru misiune. În ciuda riscurilor, care de altfel i-au fost expuse înainte, Noor a acceptat misiunea, devenind prima femeie operator de radio trimisă în Franța ocupată pentru a ajuta rezistența și a trimite mesaje înapoi în Marea Britanie.

Totuși, superiorii lui Noor aveau rețineri privind eficiența acesteia în Franța. Deși excela în meseria ei de operator radio, existau totuși câteva elemente care întăreau neîncrederea coordonatorilor ei. Noor era considerată prea feminină, prea onestă și dornică întotdeauna să îi mulțumească pe ceilalți. În alte condiții, aceste atribute ar fi constituit virtuți de preț, dar în contextul dat, ceea ce se căuta era un înveliș mult mai sofisticat. Era nevoie de oameni care se impuneau în codificarea mesajelor secrete, activitate ce implica negreșit minciuni și înșelăciuni, caracteristici ce nu corespundeau cu idealismul sufi în care Noor credea.

Prin urmare, s-a recurs la o strategie care a inclus aceste principii idealiste, făcându-se referire la sacrificiul de sine în slujba binelui, puterea de salva vieți și de a lupta împotriva răului. Planul a funcționat.

În 1943, Noor Khan s-a perfecționat în domeniul explozivilor, al armelor de calibru mic și al securității pe teren, participând, în iunie aceluiași an, în cadrul primei misiuni care avea loc într-o locație neștiută de ea și de ceilalți doi membri spioni. Noor avea să fie legătura de bază între grupurile de rezistență franceze și War Office din Londra. Însă din cauza faptului că în interiorul rețelei era infiltrat un agent dublu, misiunea a fost compromisă, iar la câteva zile după sosirea lor în Franța, germanii au început vânătoarea tuturor agenților britanici, Noor reușind atunci să scape cu viață. Fugind și ascunzându-se pe unde apuca, în tot Parisul, Noor Khan a continuat timp de câteva luni de zile să trimită mesaje la Londra, până când, refugiată în casa unui prieten de familie, a fost trădată de un aliat – Renée Garry, sora șefului rețelei Prosper pentru care lucra Noor. Trădarea a fost probabil rezultatul unei compensații financiare consistente. Gestapo-ul a acționat imediat, prinzând-o pe Noor la 13 octombrie 1943.

Începuse lupta idealismului lui Noor Khan cu situația de supraviețuire în care se afla. A fost implicată inițial într-un interogatoriu în timpul căruia nu a divulgat nicio informație compromițătoare, la 25 noiembrie a reușit să fugă, însă a fost capturată la doar câteva ore după aceea, fiind încătușată în lanțuri în cea mai mare parte a timpului și ținută în condiții de detenție îngrozitoare. La 12 septembrie 1944, germanii au transferat-o pe Noor (și alte trei femei) în lagărul de concentrare de la Dachau, unde toate și-au cunoscut destinul final. A rezistat tuturor metodelor de tortură fizică și psihică la care a fost supusă, fără a dezvălui secrete de răzoi, dar a fost ucisă, prin împușcare, la 13 septembrie 1944. Noor Khan avea 30 de ani.

Khan a fost decorată postum cu Croix de Guerre în 1946 de către francezi și Crucea George în 1949 pentru munca sa în spatele liniilor inamice. De asemenea, curajul și vitejia de care a dat dovadă au fost răsplătite cu o placă depusă în sala memorială a lagărului de concentrare de la Dachau. La 8 noiembrie 2012, Prințesa Anne a Marii Britanii a dezvelit un bust din bronz al lui Noor Inayat Khan, la Gordon Square Gardens din Londra.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Noor-Inayat-Khan

https://www.historyextra.com/period/second-world-war/noor-inayat-khan-life-death-execution-spy-princess/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum au eșuat naziștii în Bătălia Angliei

Cum s-a ascuns Albert Einstein de naziști într-o colibă dintr-o mlaștină uitată de lume

Mina de sare în care naziștii au ascuns comori de miliarde de dolari

Ralph Fiennes, cel mai îndrăgit „pacient englez” și unul dintre cei mai „feroce naziști”