Mihail Manoilescu, o arestare cu scandal în România interbelică

După ce prințul moștenitor Carol a renunțat încă o dată la 12 decembrie 1925 la toate drepturile sale de „principe moștenitor al României”, opinia publică românească a considerat că problema succesiunii la tronul României a fost definitv închisă. Se înșela amarnic.

Ionel Brătianu, prim-ministru al României, a fost unul dintre puținii oameni politici care nu au avut încredere în acțiunile și declarațiile prințului Carol. De altfel, Brătianu, cu ajutorul serviciilor secrete franceze, i-a monitorizat îndeaproape acțiunile lui Carol în exilul său de la Paris. Până la moartea regelui Ferdinand, Carol nu și-a mai devoalat intențiile politice.

• Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
• Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele

Moartea regelui Ferdinand, la 20 iulie 1927, i-a reaprins prințului Carol dorința de a ocupa tronul României. Chiar și cea mai mare parte a presei din România simpatiza cu dorința lui Carol. Doar publicațiile „Viitorul” şi „Adevărul” se manifestau împotriva lui Carol. În rest, toate celelalte ziare simpatizau cu prințul mai mult sau mai puțin ascuns, de teama cenzurii. În aceste condiții, curentul carlist s-a amplificat și periclita ordinea constituțională a României de atunci.

Guvernul liberal condus de Ionel Brătianu a reacționat dur și a luat o serie de măsuri împotriva curentului carlist, printre care s-a numărat și extinderea cenzurii la toate publicațiile.

Pentru a înăbuși curentul carlist și pentru a îl da drept exemplu, guvernul lui Ionel Brătianu a dispus arestarea lui Mihail Manoilescu la 23 octombrie 1927, sub motiv că acesta urmărea schimbarea ordinii constituționale existente.

„Eu vreau judecarea și condamnarea lui Manoilescu fiindcă vreau să se știe că cu chestia asta nu se poate juca nimeni”, i-a spus Ionel Brătianu lui Constantin Argetoianu.

De ce Manoilescu?

Mihail Manoilescu l-a vizitat des la Paris pe Carol și era un susținător înfocat al prințului. Manoilescu îl vizitase chiar pe 13 iunie 1927, în contextul în care, după cum precizează chiar el, „în țară domnea o atmosferă sufocantă”. Regele Ferdinand era extrem de bolnav și voia să se lămurească dacă Carol dorea să vină pe Tronul României.

„Mă duceam întâi să aflu, ca să mă lămuresc, ca să pătrund măcar cât de puțin în enigma care învăluia renunțarea prințului, ca știu și să înțeleg dacă prințul poate să fie sau nu o nădejde și o salvare din situația înjositoare în care ajunsese țara. Până atunci nu eram carlist. La Paris am devenit”, scria Manoilescu în „Memoriile” sale.

După moartea regelui Ferdinand a fost constituită o Regență care urma să asigure conducerea țării până când regele Mihai avea să devină major. Regența era formată din principele Nicolae (fratele lui Carol), patriarhul Miron Cristea și președintele Înaltei Curți de Casație, Gheorghe Buzdugan.

„Principesa Elena și micul rege (Mihai, n.r.) au sosit la Cotroceni. I-am ieșit întru întâmpinare cu Brătianu, era sărmana femeie foarte emoționată, se întreba ce soartă îl așteaptă pe copilul ei chemat a se urca pe tron atât de tânăr și având peste hotare un tată pe care deocamdată țara nu-l dorea…”, scria Constantin Argetoianu.

Principelui Carol, guvernul lui Ionel Brătianu i-a refuzat autorizația de a reveni în țară pentru înmormântarea tatălui său.

Manoilescu, exonerat la proces

Atunci când a fost arestat, Manoilescu a fost considerat de opinia publică drept o victimă a lui Brătianu.

„L-am rugat atunci din nou pe Brătianu să dea la iveală toate faptele prințului, dar el a refuzat susținând că tatăl său (Ion C. Brătianu a adus această Dinastie străină în țară și că nu poate, tocmai el, s-o distrugă din cauza unui membru al ei incapabil să-și înțeleagă destinul de prinț moștenitor. (…)

Brătianu credea că mai avea mult de trăit și că educația moștenitorului (principele Mihai – n.r.) se va face sub îndrumarea sa.

Dacă ar fi știut că va dispărea așa curând, nu cred că l-ar fi menajat atât pe Carol, ba chiar ar fi luat toate măsurile pentru a împiedica întoarcerea sa la Tron”, povestea Stelian Popescu.

După ce a fost arestat, Manoilescu a fost deferit justiției, dar procesul s-a încheiat cu achitarea lui, la 14 noiembrie 1927. Achitarea lui Manoilescu a condus la compromiterea imaginii guvernului liberal condus de Ionel Brătianu

Moartea lui Ionel Brătianu

După doar zece zile de la achitarea lui Manoilescu, la 24 noiembrie, prim-ministrul Ionel Brătianu înceta în mod neașteptat din viață. Ionel Brătianu a fost unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Carol. Moartea lui Brătianu a aprins din nou curentul carlist, iar liberalii rămâneau singura forță politică majoră care se opunea deschis revenirii lui Carol.

După moartea lui Ionel Brătianu, supravegherea acțiunilor carliștilor a slăbit în intensitate. Noul guvern instalat, condus de fratele lui Ionel Brătianu,Vintilă, a fost preocupat mai mult să se mențină la guvernare decât să întreprindă acțiuni împotriva opoziției naţional-ţărăniste, care agita chestiunea carlistă.

Partidul Național Ţărănesc a folosit orice mijloc pentru a a ajunge la guvernare, inclusiv nu a ezitat să se folosească de chestiunea Carol pentru a lovi în guvernul liberal.

Pentru a submina și mai mult autoritatea guvernului liberal, principele Carol a fost vizitat la Paris de o delegație naţional-ţărănistă compusă din Virgil Madgearu, Mihai Popovici şi Viorel Virgil Tilea, care i-au făcut cunoscută dorința lui Iuliu Maniu, președintele partidului, de a-l readuce pe Tron, cu condiția despărțirii de Elena Lupescu.

Până la urmă, Carol avea să se reîntoarcă în țară la 6 iunie 1930, iar la 8 iunie își detrona propriul fiu pentru a deveni rege.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un scandal interbelic: Prințul Carol, „Duduia” și exilul

De ce a fost supravegheat de serviciile secrete franceze prințul Carol al României? Cine a ordonat supravegherea?

Marile iubiri ale lui Carol al II-lea. „Se va pune desigur întrebarea cum un om înzestrat cu o inteligență atât de vie precum Carol a putut să fie dominat într-un astfel de grad de o femeie?”

Cum a trecut regina Maria peste poruncile ferme ale Regelui Carol I şi mai târziu a refuzat favorul lui Hitler