Home » Știință » Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”

Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”

Publicat: 21.01.2025

Astronomii au descoperit vânturi extrem de puternice la ecuatorul exoplanetei gigante WASP-127b. Cu o viteză de până la 33.000 kilometri la oră, WASP-127b are cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă. 

Descoperirea a fost posibilă cu ajutorul Telescopului Foarte Mare (Very Large Telescope sau VLT) al Observatorului European de Sud (ESO) din Chile și dezvăluie informații unice despre fenomenele meteorologice ale unei lumi îndepărtate, arată un comunicat de presă remis DESCOPERĂ.ro.

Tornadele, cicloanele și uraganele sunt capabile să provoace haos pe Pământ, însă oamenii de știință au detectat acum vânturi planetare la o scară cu totul diferită, cu mult în afara Sistemului Solar. Încă de la descoperirea sa din 2016, astronomii au investigat vremea de pe WASP-127b, un gigant gazos aflat la peste 500 de ani-lumină depărtare de noi. Planeta este puțin mai mare decât Jupiter, însă cu o fracțiune din masa sa, astfel că este ceea ce oamenii de știință numesc „pufoasă”. O echipă internațională a anunțat și o descoperire neașteptată: vânturi supersonice se dezlănțuie pe această planetă.

„N-am mai văzut așa ceva până acum”

„Parte din atmosfera planetei se deplasează înspre noi la velocitate mare în timp ce altă parte se îndepărtează cu aceeași viteză. Acest semnal ne arată că este prezent un vânt foarte rapid, supersonic, în jurul ecuatorului planetei”, a explicat Lisa Nortmann, om de știință la Universitatea din Göttingen, Germania și autor principal al studiului publicat în Astronomy & Astrophysics.

Cu o viteză de 9 kilometri pe secundă, vânturile sunt aproape de șase ori mai rapide decât viteza de rotație a planetei. „N-am mai văzut așa ceva până acum”, a adăugat Nortmann. Așadar, vântul de pe WASP-127b este cel mai rapid măsurat vreodată în jurul unei planete. Prin comparație, cel mai rapid vânt măsurat în Sistemul Solar a fost găsit pe Neptun, cu o viteză de „doar” 0,5 kilometri pe secundă (adică aproximativ 1.800 kilometri la oră).

Astronomii au studiat exoplaneta WASP-127b cu instrumentul CRIRES+

Astronomii au cartografiat vremea și compoziția exoplanetei WASP-127b cu ajutorul instrumentului CRIRES+ de la bordul VLT. Prin măsurarea modului în care lumina stelei-gazdă se deplasează prin atmosfera superioară a planetei, cercetătorii au reușit să-i stabilească și compoziția. Rezultatele au confirmat prezența vaporilor de apă și a moleculelor de monoxid de carbon în atmosferă.

Totuși, atunci când a măsurat viteza materialului din atmosferă, echipa a observat, cu surprindere, un maxim dublu, ceea ce indică faptul că o parte din atmosfera se deplasează înspre noi și cealaltă se îndepărtează la viteză mare. Cercetătorii au concluzionat că vânturile puternice din jurul ecuatorului ar explica acest rezultat neașteptat.

„Asta arată că planeta are tipare meteorologice complexe la fel ca Pământul”

Echipa a mai descoperit că polii sunt mai reci decât restul planetei. Există, de asemenea, o diferență ușoară de temperatură între regiunile de zi și de noapte ale WASP-127b. „Asta arată că planeta are tipare meteorologice complexe la fel ca Pământul și alte planete din sistemul nostru”, a precizat unul dintre autorii studiului.

Totodată, chiar dacă echipa nu a măsurat în mod direct viteza de rotație a planetei, cercetătorii se așteaptă ca WASP-127b să fie în rotație sincronă, ceea ce înseamnă că perioada de rotație a planetei în jurul propriei axe este la fel cu durata în care efectuează o orbită în jurul stelei sale gazdă. Astfel, știind dimensiunea planetei și cât durează orbita în jurul stelei, astronomii pot deduce cât de rapidă este rotația.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee

Pentru prima dată în istorie, astronomii au observat formarea jeturilor unei găuri negre în timp real

Tensiunea Hubble, o criză fără rezolvare? Noi măsurători ale Universului confirmă ceea ce mulți bănuiau

Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume