O cronologie a artei corporale extreme. Atunci când artiștii se împușcă, se ard și se taie

La 9 noiembrie 2013, artistul rus Pyotr Pavlensky (n. 8 martie 1984) și-a bătut un cui prin scrot în pavelele din Piața Roșie din Moscova. Timp de 90 de minute, bărbatul a stat nemișcat, ca o sculptură vie care se confrunta cu zidurile Kremlinului. Actul, intitulat Fixation, a fost un protest împotriva regimului autoritar din Rusia. Deși șocantă, opera lui Pavlensky face parte dintr-o tradiție veche de secole în care artiștii își folosesc corpul atât ca mediu, cât și ca mesaj, depășind limitele fizice și politice.

Fixarea lui Pavlensky nu a fost nici primul, nici ultimul său act radical. Autointitulat artist politic, Pavlensky și-a cusut buzele în semn de solidaritate cu Pussy Riot (grup rusesc de protest feminist și performance art care a devenit popular pentru muzica sa punk rock provocatoare), a dat foc ușilor clădirii Lubyanka (sediul FSB – Serviciul Federal de Securitate) și și-a tăiat lobul urechii într-un spital de psihiatrie pentru a protesta împotriva tratamentului forțat. Fiecare spectacol de genul acesta, o combinație între sacrificial corporal și show-ul public, a vizat reprimarea disidenței în Rusia.

• Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care…
• Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra

Pavlensky își justifica la un moment dat acțiunile promovând un mesaj de genul „într-o societate în care guvernul a transformat violența într-un instrument birocratic de rutină, orice act de protest trebuie să fie șocant”.

În toamna lui 2017, aflat în Franța, artistul își petrecea ultimele 11 luni într-o închisoare pariziană, pentru ceea ce el consideră o operă de artă, iar guvernul francez consideră o infracțiune, scria The New York Times.

„În primele ore ale zilei de 16 octombrie 2017, Pavlensky a incendiat ferestrele de la parter ale unei sucursale a Banque de France din Place de la Bastille. O înregistrare video îl arată stând în ușa clădirii asemănătoare unei fortărețe, o figură îmbrăcată în negru, încadrată de aripi de flăcări. Locul a fost ales cu grijă. Banque de France este echivalentul francez al Rezervei Federale, iar acest avanpost special a fost ridicat pe locul unde se afla închisoarea Bastilia, luată cu asalt de mulțimile revoluționare în 1789. În textul care însoțește lucrarea, intitulat Lighting, Pavlensky a declarat că banca este un simbol al tiraniei moderne, iar bancherii centrali sunt noii despoți”.

Artistul a fost arestat pe loc, transportat pentru examinare psihiatrică și băgat la închisoare – de data aceasta împreună cu partenera sa de lungă durată, Oksana Shalygina, care îl asista în acea noapte, amândoi fiind acuzați de „daune materiale cu risc pentru alte persoane”.

Despre arta corporală extremă am scris, mai pe larg, într-un alt articol, dar putem aminti faptul că aceasta a apărut în mod proeminent în anii 1960-70, alături de mișcări precum Fluxus și Acționismul Vienez, fiind reprezentată de artiști care au respins arta comercializată, folosind în schimb durerea pentru a interoga existența, politica și condiția umană.

În 1971, la o galerie din Los Angeles, Chris Burden i-a cerut unui prieten să îl împuște în braț cu o pușcă de calibrul 22. Momentul a devenit legendar, punând la îndoială rolul artei în societățile desensibilizate. Ulterior, Burden a fost crucificat pe un Volkswagen (Trans-fixed, 1974) și electrocutat (Doorway to Heaven, 1973), prezentând durerea ca un catalizator al empatiei.

Spectacolul Rhythm 0 (1974) al Marinei Abramović a invitat publicul să folosească 72 de obiecte – de la trandafiri la un pistol încărcat – pe corpul ei. După șase ore, participanții au devenit violenți, tăindu-i hainele și pielea. „Am vrut să văd cât de departe ar merge publicul”, a povestit ea. Retrospectiva sa din 2010 de la MoMA, The Artist Is Present, a contrastat rezistența tăcută cu riscurile sale anterioare, dovedind evoluția artei corporale.

Artista franceză Gina Pane a pus în scenă The Conditioning (1973), întinsă pe un grătar metalic deasupra lumânărilor aprinse. În Azione Sentimentale (1973), femeia și-a sculptat o stea în stomac, transformând automutilarea într-o critică feministă a standardelor de frumusețe ale societății.

Acționistul vienez Rudolf Schwarzkogler a devenit infam din cauza zvonurilor că a murit după ce s-a castrat în timpul unui spectacol. În realitate, munca sa a implicat fotografii trucate ale unor corpuri bandajate și a murit în urma unei căzături.

Artista franceză ORLAN a redefinit chirurgia estetică ca performanță. În perioada 1990-1993, aceasta a suferit nouă intervenții chirurgicale pentru a-și transforma chipul în idealuri renascentiste, transmițând procedurile în direct către galerii. „Corpul meu este un loc de dezbatere publică”, a declarat ea, criticând miturile frumuseții și voyeurismul medical.

Artistul australian Stelarc s-a suspendat cu cârlige de carne (Suspensions, 1976-88), explorând obsolescența corpului. Lucrările ulterioare au integrat robotica, grefându-și o a treia ureche pe braț.

Supermasochistul Bob Flanagan a folosit BDSM (varietate de practici adesea erotice sau jocuri de rol care implică bondage, disciplină, dominare și supunere, sadomasochism) pentru a face față fibrozei chistice. În Visiting Hours (1992), și-a transformat camera de spital într-o instalație, confruntându-se cu mortalitatea prin umor și durere.

În 2015, artistul kazah Alexander Ugay a înghițit o unitate USB care conținea manifeste politice, recuperând-o ulterior prin endoscopie.

Astfel de acte înarmează corpul împotriva cenzurii, riscând închisoarea sau exilul. Unii istorici și critici de artă le-au criticat numindu-le „prostie macho” sau „teatru al cruzimii”, în vreme ce alții le-au lăudat pentru că, spun ei, expun „fragilitatea condiției umane”.

Surse:

https://www.nytimes.com/2019/07/11/magazine/pyotr-pavlensky-art.html

https://www.theguardian.com/artanddesign/2013/nov/11/scrotum-top-10-shocking-performance-art

https://www.bbc.com/culture/article/20231003-marina-abramovi-is-she-still-the-most-dangerous-woman-in-art

Vă mai recomandăm să citiți și:

Arta ca terapie: Cum folosesc artiștii creația pentru a explora trauma și vindecarea. „Arta spală murdăria din sufletul nostru”

Natalie Cole, primul artist debutant premiat cu Grammy. Fiica legendarului Nat King Cole

Mamasita, prima artistă albă care a cântat în cluburi afro-americane. Sophie Tucker: „Am fost și săracă și bogată. Cel mai bine mi-a fost bogată”

Viața bate filmul. Choi Eun-hee și Shin Sang-ok, artiștii sud-coreeni răpiți pentru a face filme care să pună Coreea de Nord pe harta cinematografică