Ce sunt tardigradele, vietățile care vor trăi chiar și după ce omenirea va dispărea?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Într-o lume plină de incertitudini geopolitice și schimbări climatice, când ne simțim din ce în ce mai vulnerabili, există o specie care se remarcă prin reziliența sa excepțională și care ar putea supraviețui chiar și dispariției speciei umane: tardigradele.

Aceste mici creaturi, cunoscute și sub denumirea de „urși de apă”, au supraviețuit celor mai mari extincții în masă ale planetei și continuă să populeze cele mai extreme colțuri ale lumii.

Tardigradele sunt atât de rezistente încât au fost trimise în spațiu și au supraviețuit expunerii directe la radiații, la temperaturi extrem de scăzute și ridicate, precum și în condiții de gravitație zero, potrivit The Guardian.

„Sunt exemplul suprem de supraviețuire”

Aceste organisme, care măsoară mai puțin de un milimetru în lungime, pot să reziste în gheață timp de decenii, să se usuce complet și să înghețe fără a suferi daune permanente. Când întâlnesc apă, revin la viață, într-un proces miraculos care le permite să își reia activitățile biologice.

„Tardigradele sunt exemplul suprem de supraviețuire. Au supraviețuit cinci mari extincții în masă pe Pământ – vorbim de reziliență pură! Ele trăiesc în cele mai dure locuri, de la Lună până la fundul mării, dar le găsim și în grădina noastră, în mușchi, de exemplu. Nu credeți că avem nevoie de mai multă reziliență într-o lume atât de tumultoasă?”, spune Mirko Tosoni, un susținător al acestor ființe din Amsterdam.

Aceste mici creaturi din regnul animal au evoluat pentru a putea rezista în cele mai extreme condiții, iar secretul lor rezidă în abilitatea de a-și suspenda metabolismul și de a opri procesul de îmbătrânire.

Tardigradele au fost descoperite în 1773

Atunci când sunt expuse la condiții de îngheț sau deshidratare, tardigradele intră într-o stare de deshidratare extremă numită „tun” și pot supraviețui astfel timp de ani de zile, fără a suferi vreo daune permanente. Este un fel de „hibernare” care le permite să rămână într-o stare de „somn” până când condițiile se îmbunătățesc și apa le permite să revină la viață.

Tardigradele au fost descoperite în 1773 de zoologul german Johann August Ephraim Goeze, care le-a denumit „urși de apă” datorită aspectului lor drăgălaș, iar mai târziu, cercetătorul italian Lazzaro Spallanzani le-a dat numele de „tardigrada” (pas lent), făcând referire la mersul lor plăcut și lent. Măsurând doar 0.5 mm în lungime, tardigradele sunt omnivore, hrănindu-se cu alge, dar și cu alți tardigrade mai mici.

Astfel, indiferent de soarta umanității, tardigradele vor rămâne să-și continue „plimbările lente” prin lume, mult după ce specia umană va fi dispărut, lăsând în urmă doar o subțire fâșie de plastic îngropată în pământ.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Oamenii de știință au descoperit cum rezistă tardigradele la radiații puternice

Modul ciudat prin care tardigradele supraviețuiesc radiațiilor

Tardigradele pot supraviețui înghețului prin oprirea ceasului biologic

Cum reușesc tardigradele să facă față deshidratării?