În anul 536 d.Hr. a început o perioadă mizerabilă din istoria omenirii

Istoria omenirii e plină de perioade întunecate. Orice capitol ai deschide din trecut, vei descoperi că pacea și prosperitatea au fost mai degrabă excepții decât regula. Au existat vremuri de belșug și stabilitate, dar de cele mai multe ori acestea s-au sfârșit brusc în valuri de violență sau, în cel mai bun caz, s-au stins încet în uitare. Totuși, dintre toate epocile grele, se remarcă acest an în care a început o perioadă mizerabilă din istoria omenirii: 536 e.n.

Această perioadă mizerabilă din istoria omenirii a fost sumbră nu doar din cauza războaielor sau a bolilor, ci și din pricina unui eveniment catastrofal: o erupție vulcanică care a umplut cerul cu cenușă și praf, învăluind soarele într-o ceață gri, densă, care a transformat lumea într-un loc rece și întunecat.

• Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
• Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane

Nimeni nu știe cu exactitate care vulcan a fost responsabil. Mult timp s-a crezut că ar fi fost Ilopango, din El Salvador. Totuși, un studiu publicat în 2018 a sugerat că vinovatul ar putea fi un vulcan din Islanda, deoarece mostrele de gheață din Europa conțin fragmente de sticlă vulcanică similare cu cele găsite în întreaga Europă și Groenlanda. E posibil ca ceea ce numim „iarna vulcanică” să fi fost, de fapt, rezultatul unei serii de erupții violente care s-au produs între 536 și 540 e.n.

În ce a constat această perioadă mizerabilă din istoria omenirii începută în anul 536?

Indiferent de sursă, efectele au fost devastatoare. Într-o scrisoare din 538, politicianul roman Cassiodorus descria atmosfera: „Oamenii sunt neliniștiți, și pe bună dreptate, în fața semnelor ciudate de pe cer și se întreabă cu inima strânsă ce ar putea însemna. Soarele, cel dintâi dintre stele, pare că și-a pierdut lumina obișnuită și are o culoare albăstruie. Nu mai vedem umbrele trupurilor noastre la amiază, iar puterea căldurii sale s-a topit în slăbiciune. Luna, chiar și atunci când este plină, e lipsită de strălucirea sa firească.”

Și istoricul bizantin Procopius, care trăia în Orientul Mijlociu, nota cu spaimă o eclipsă solară continuă și neliniștitoare.

Dar nu e vorba doar de relatări istorice. Dovezile științifice confirmă acest episod dramatic: inelele de creștere ale copacilor din Danemarca arată o dezvoltare extrem de redusă în acei ani, iar mostrele de gheață din Groenlanda și Antarctica indică prezența unui „val de praf acid” extins în atmosferă.

În timpul acestei perioade întunecate, temperaturile au scăzut brusc în emisfera nordică, iar agricultura s-a prăbușit. Mulți cercetători consideră că aceste erupții au declanșat începutul Micii Epoci Glaciare Târzii, care a început în 536 și a fost amplificată de noi erupții în 540 și 547 e.n., potrivit IFL Science.

Vara, temperaturile au scăzut cu mai multe grade în toată lumea. În China a nins în plină vară, seceta a afectat America de Sud, iar ceața mortală de pe cer a stârnit panică în Orientul Mijlociu.

Foamete și suferință

Inevitabil, foametea și suferința au urmat. În analele irlandeze găsim mențiuni despre „lipsa pâinii în anul 536”, iar în portul roman Pelusium din Egipt a izbucnit ciuma bubonică.

Avem puține surse scrise directe din acea vreme și nici vorbă de social media, dar mulți istorici sunt de acord că anul 536 e.n. a marcat începutul unuia dintre cele mai întunecate capitole din istoria omenirii, cel puțin pentru Europa și Asia.

„În Europa și o parte din Asia, 536 e.n. a fost începutul uneia dintre cele mai cumplite perioade din care ai fi putut face parte dacă nu chiar cel mai prost an”, declara Michael McCormick, istoric medieval și arheolog la Harvard (SUA).

Cum s-a încheiat această perioadă mizerabilă din istoria omenirii?

În doar cinci ani de la debutul Micii Epoci Glaciare Târzii, pandemia cunoscută drept ciuma lui Iustinian a făcut ravagii în bazinul mediteranean. Capitala Imperiului Roman de Răsărit, Constantinopol, a fost grav afectată, iar milioane de oameni au murit în următoarele decenii. Deși prăbușirea imperiului s-a produs mult mai târziu și a avut multiple cauze, unii cercetători susțin că această combinație letală de dezastru climatic și pandemie a contribuit decisiv la declinul gloriei bizantine.

Consecințele s-au extins și în afara Mediteranei. În Asia Centrală, uscăciunea și frigul au redus pășunile, forțând triburile nomade să migreze spre est, către China. Aceste migrații au dus la conflicte cu autoritățile locale din regiunile de stepă, dar și la alianțe neașteptate: unele dintre aceste triburi s-au aliat ulterior cu Imperiul Bizantin, iar împreună au contribuit la prăbușirea Imperiului Sasanid din Persia.

Într-un contrast surprinzător, Peninsula Arabică a beneficiat de ploi mai abundente în această perioadă. Pe măsură ce vechile imperii slăbeau, Orientul Mijlociu a devenit scena ascensiunii unei noi puteri. Și așa, în secolul al VII-lea, Imperiul Arab a explodat pe scena istoriei, devenind una dintre cele mai influente și extinse civilizații cunoscute.

Vă recomandăm să citiți și:

Mormintele antice din Anatolia răstoarnă ce s-a crezut până acum despre societățile complexe

Rămășițele primului oraș din epoca colonială din Ecuador au fost descoperite

Descoperire „senzațională” într-unul dintre cele mai faimoase situri paleolitice din lume

Descoperire rară în SUA: Arheologii au scos la lumină un avanpost militar britanic din 1781