Magistratul care a demisionat în plină ședință de judecată: „Domnilor, ridic ședința, tribunalul fiind descomplectat deoarece am demisionat”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

A existat de-a lungul timpului o serie întreagă de intelectuali care prin comportamentul lor au atras atenția publică și nu în mod pozitiv. Unul dintre aceștia a fost judecătorul Ioan Cantemir Câmpineanu care a produs o serie întreagă de incidente bizare.

Constantin Argetoianu a fost bun prieten cu judecătorul Câmpineanu și povestește în „Amintirile” sale anumite evenimente care l-au avut pe prietenul său în prim-plan.

Ioan Cantemir Câmpineanu a fost fiul lui Ion Câmpineanu, primul guvernator al BNR, și al Irinei Bellu, fondatoarea organizației Crucea Roșie a doamnelor din România.

Încă din tinerețe, când a și rămas orfan de tată, Ioan Cantemir Câmpineanu (n. 1871) a fost protagonistul unor întâmplări ciudate. A fugit de acasă ca „să alerge după muieri și să joace table”.

„Mărturisesc că povestirea lui m-a cam jenat era oarecare paralelism între rebeliunea lui și a mea”

„Una din cele mai vesele scene – povestește Argetoianu – din câte mi-a fost hărăzit să trăiesc. Într-o dimineață, tocmai ieșisem de sub duș, mi-a bătut cineva la ușă și, fără să mai aștepte un răspuns, a intrat.

Îmbrăcată într-o tunică militară veche (…) am ghicit, mai mult decât am recunoscut, sub aceste foale de împrumutat, prezența camaradului meu Câmpineanu. `Ce e cu tine, mă?` (…) . `Am venit să mă fac păstor, la tine!`. (…) Și a început să povestească. Mărturisesc că povestirea lui m-a cam jenat, era oarecare paralelism între rebeliunea lui și a mea. Numai că eu procedasem ca un om cu judecată (!), pe bază de raționamente, pe când el o luase razna, ca un impulsiv, împins numai de patimile lui neînfrânate.

Eu fugisem de la școală ca să mă inițiez la meserie de filozof și de apostol social – dânsul, ca să alerge după muieri și să joace table la Cazeș”.

Îi ura de moarte pe avocații care pledau lung

Despre cariera ulterioară a fiului lui Ion Câmpineanu, Argetoianu spune că aceasta ar fi putut servi drept „subiect pentru o viață romanțată”. Datorită influenței familiei sale, a intrat în magistratură și a ajuns judecător la București. Numai că avea un comportament mai mult decât ciudat.

„Și-a trecut după un an sau doi bacalaureatul și apoi licența în drept, căci țicneala lui îi lăsase intactă memoria și aparențele puterii de raționament. Datorită numelui său și relațiunilor mumă-si, a fost chiar numit în magistratură, întâi la Brăila și după aceea la București, unde a funcționat ca judecător de ocol.

Maniile lui făceau bucuria avocaților, dar nu judeca prost. Nu punea mâna pe dosare decât cu mânuși, ca să nu se infecteze; proteja pe împricinați (semn de nebunie vădită, în țara românească) și ura de moarte avocații care pledau lung.

Această ură a determinat chiar sfârșitul carierei sale, neputând opri într-o zi valurile de elocință ale unui apărător, s-a sculat și a pronunțat ritos: `Domnilor, ridic ședința, tribunalul fiind descomplectat deoarece am demisionat`. Și a plecat și n-a mai venit”, scrie Constantin Argetoianu.

„Războiul cu mumă-sa nu s-a terminat decât cu moartea acesteia”

Comportamentul ciudat al lui Ioan Cantemir Câmpineanu a continuat și după ce a plecat din magistratură. S-a judecat mulți ani cu mama sa pentru a obține o pensie alimentară. Procesul a fost însoțit de un întreg scandal public.

„După ce a părăsit magistratura – notează Argetoianu – a dus o serie de procese cu mumă-sa pentru o pensie alimentară, procese cu scandal, în care a tratat pe d-na Câmpineanu de `curvă`, în fața tribunalului, procese pe care le pleda singur, publicându-și apoi pledoariile în broșuri și trimițându-le tuturor cunoscuților. Războiul cu mumă-sa nu s-a terminat decât cu moartea acesteia”.

Călătorii cu peripeții în întreaga lume

După ce a murit mama sa, Ioan Cantemir Câmpineanu i-a moștenit averea și a plecat în lungi călătorii pline de peripeții în întreaga lume. A murit însă uitat de toată lumea.

„După ce a moștenit-o, a început să călătorească și era să piară într-un naufragiu în Oceanul Indian, naufragiu pe care l-a descris în culori de nebun, într-o cărțulie pe care a împărțit-o târziu, prin 1915, însoțită de corespondența lui cu generalul Gallieni, guvernatorul Parisului pe care-l luase ca arbitru în cearta sa cu portarul imobilului în care locuia la Paris.

Și-a terminat zilele într-un apartament din strada Regală, pe ușa căruia o serie de pancarte determinau ordinea categoriilor de persoane pe care era hotărât să le primească în fiecare zi a săptămânii. Astfel, inofensiv, plin de omenitate și de politețe, se bucura când întâlnea un vechi camarad, dar nu frecventa pe nimeni. Își lua mesele la Capșa, cu mănuși în mâini, și a murit uitat de toată lumea”, mai preciza Argetoianu.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Constantin Argetoianu, despre Pacea de la București din 1913: „Ne jucasem de-a războiul dincolo de Dunăre, la Bucureşti ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”

Sfaturile lui Titu Maiorescu pentru tânărul politician Constantin Argetoianu

Dramă la examenul de bacalaureat din 1888. „A vrut să se ucidă”

O mărturie neașteptată despre Ion C. Brătianu: „Trebuie să mărturisesc însă că…”