Cum l-a protejat, fără să dorească, spionajul german pe ambasadorul francez la București în Primul Război Mondial

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

După ce România a intrat în Primul Război Mondial, la 27 august 1916, pătrunderea trupelor române în Transilvania a decurs pentru câteva zile conform planului. Nu același lucru s-a întâmplat pe frontul de sud, unde trupele bulgaro-germane au atacat și învins forțele române la Turtucaia. Dar războiul avea să fie simțit și de către locuitorii Bucureștiului. Avioanele și zeppelinele germane au bombardat Capitala, producând panică în rândul locuitorilor. Unul dintre cei afectați de bombardamentele germane a fost ambasadorul francez la București din acea perioadă, contele de Saint-Aulaire.

Constantin Argetoianu, I.G. Duca, Vasile Th. Cancicov, dar și alți memorialiști români, au descris experiența prin care au trecut bucureștenii după ce au fost bombardați de aviația germană, în Primul Război Mondial.

Și ambasadorul francez la București, contele de Saint-Aulaire, a ținut să povestească în memoriile sale aceste bombardamente, mai ales că el a avut parte de câteva experiențe inedite. România intrase în război de partea Antantei, iar ambasada Franței de la Bucureşti era amplasată lângă obiectivele vizate de aviația germană.

„România – scria Saint-Aulaire – primi pe rând declarațiile de război ale Germaniei (29 august), ale Turciei (30 august) şi ale Bulgariei (1 septembrie). Primul atac al unui zepelin german, în noaptea de 4 spre 5 noiembrie (au existat bombardamente și înainte de această dată, n.r.), se repetă în nopțile următoare. Pe de altă parte, ziua, când vremea bună scotea lumea la plimbare, o escadrilă de avioane bombarda cartierele mai populate”.

„Bucureștiul a fost Capitala cea mai încercată de aviația inamică”

România nu dispunea la acel moment de apărare antiaeriană sau de aviație care să intercepteze avioanele sau zeppelinele inamice, astfel că acestea puteau bombarda la orice oră Bucureștiul și puteau viza orice obiectiv. Sistemul de alarmare al populației era și el inexistent.

„Aviatorii germani nu riscau nimic, aviația şi apărarea antiaeriană fiind inexistente în România. Din lipsă de sirenă şi de observatori, poliția dădea alarma prin fluierături stridente numai atunci când bombardamentul începuse deja la o altitudine prea mică pentru a nu nimeri ținta. De aceea, în timpul războiului din 1914–1918, Bucureștiul a fost Capitala cea mai încercată de aviația inamică.

Admiram cu atât mai mult stoicismul populației cu cât Bucureștiul trecea fără tranziție de la bucuria de a trăi la un apocalips sângeros. Fiecare raid al avioanelor se solda cu un număr mare de morţi şi răniți. Oroarea se prelungea prin băltoace sau pârăie de sânge pe străzi, cai zbătându-se în agonie, trăsuri distruse după ce-şi pierduseră vizitiul”, menționa Saint-Aulaire.

„Noaptea era rezervată raidurilor unui Zepelin”

Noaptea, Bucureștiul era bombardat din zeppelin. Bombardamentele erau mult mai puternice și căutau să distrugă anumite ține, precum casele primului ministru Ionel Brătianu sau cea a lui Take Ionescu. Din nefericire pentru Saint-Aulaire, casa lui Ionel Brătianu se afla în apropierea ambasadei franceze, astfel încât putea deveni și el victimă.

„Noaptea era rezervată raidurilor unui zepelin – preciza Saint-Aulaire – care, cu toate luminile aprinse, plutea deasupra orașului asemenea unei balene luminoase gigantice sau unei țigări de foi arzând la ambele capete. Lansa bombe mai puternice decât cele ale avioanelor asupra unor clădiri reperate în prealabil. Avea grijă îndeosebi de cartierul Legației nu din considerație pentru umila mea persoană, ci pentru a distruge casele vecine, a preşedintelui Consiliului (Ionel Brătianu, n.r.) şi a domnului Take Ionescu, șeful opoziției intervenționiste încă din 1914”.

Spionajul german și ambasadorul francez

Norocul ambasadorului francez fusese asigurat, culmea, de către spionajul german. Spioni germani aflați în ambasada germană au săpat în perioada cât România a fost neutră un tunel pentru a intercepta firele de comunicații ale ambasadei Franței.

Acest tunel, după ce a fost descoperit, avea să devină în timpul bombardamentelor adăpost atât pentru ambasadorul francez, cât pentru Ionel Brătianu și Take Ionescu.

„Pentru mine şi personalul meu, riscul era foarte limitat mulțumită spionajului german. Am relatat cum acesta săpase sub stradă un tunel, dacă nu pentru a-mi arunca în aer casa, cel puţin pentru a lega firele telefoanelor noastre de firele centralei sale. După această descoperire, pentru a evita prăbușirea străzii, tunelul fusese transformat într-o boltă destul de solid zidită pentru a constitui adăpostul cel mai bun din cartier.

Imediat ce apărea zepelinul, vecinii mei soseau în număr mare. Într-o noapte s-au întâlnit președintele Consiliului (Ionel Brătianu, n.r.) şi principalul său adversar politic (Take Ionescu, n.r.). `Iată uniunea sacră sub egida Franței`, exclamară ei. Totuşi au socotit mai prudent să petreacă noaptea în grădina vecină.

Legația a scăpat cu toate geamurile sparte de o bombă care distrusese în parte locuința alăturată a atașatului militar englez şi-l rănise, orgoliul insular nepermițându-i să recunoască, prin prezența sa la mine, superioritatea adăpostului francez”, mai scra Saint-Aulaire.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Manevre diplomatice în vremuri de război. Cine a fost primul-ministru român care știa ce se discuta în Ministerul de Externe francez

Jocurile de culise pentru intrarea României în Primul Război Mondial

Drama regelui Ferdinand I, războiul și un ambasador francez. „Cuvântul `Germania` nu se găsește în tratatul nostru de alianță cu România”

Drama României din iarna anului 1917, prinsă într-un dublu pericol