Home » D:News » Curtea Bisericii Negre din Brașov va fi restaurată cu fonduri europene

Curtea Bisericii Negre din Brașov va fi restaurată cu fonduri europene

Curtea Bisericii Negre din Brașov va fi restaurată cu fonduri europene
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 03.09.2025

Curtea Bisericii Negre din Brașov va fi restaurată cu fonduri europene în cadrul unui proiect de peste 25 de milioane de lei.

„Curtea Iohannes Honterus, unde se află Biserica Neagră este degradată parțial, ceea ce afectează negativ potențialul turistic și cultural al orașului”, se areată într-un comunicat al ADR Centru, care a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru restaurarea obiectivului turistic.

Valoarea totală a proiectului este de 25.775.951,23 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) este de 20.063.863,08 de lei, adică 4 milioane de euro. Beneficiarul proiectului estimează finalizarea investiției până în luna iulie 2029.

Restaurarea obiectivelor de patrimoniu și regenerarea zonei urbane

„Acest contract de finanțare este al treilea pe care-l semnăm cu municipalitatea brațoveană și care are ca obiect restaurarea unor obiective de patrimoniu cultural imobil, realizând, în același timp, și regenerarea zonei urbane în care sunt amplasate. Celelalte contracte vizează restaurarea și refuncționalizarea Bastionului Postăvarilor și consolidarea și restaurarea Bisericii Sfântul Nicolae din cartierul Șchei. Valoarea totală a acestor contracte semnate în cadrul Priorității 8: O regiune atractivă, a PR Centru, se ridică la aproape 63 de milioane de lei”, a declarat Simion Crețu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.

Biserica Neagră, monument istoric de importanță națională

Proiectul „Restaurarea curții Bisericii Negre” urmărește reabilitarea, conservarea și îmbunătățirea infrastructurii religioase și turistice locale, prin restaurarea caracterului medieval al curții, evidențierea clădirilor ce definesc conturul spațial și diversificarea funcțională a Bisericii Negre, un monument istoric de importanță națională. Biserica Neagră este unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din România, datând din secolele XIV-XV. A fost construită pe locul unei biserici romanice mai vechi distrusă de marea invazie tătară din 1241. Este a doua cea mai mare biserică gotică din România, după Catedrala „Sfântul Mihail” din Alba Iulia.

„Prin acest proiect de finanțare vrem să direcționăm pentru Biserica Neagră 25 de milioane de lei care să fie dedicate pentru implementarea acestui proiect de reabilitare a curții Bisericii Negre, cu o cofinanțare din partea Bisericii. Sper să și începem în acest an lucrările. Împreună, în parteneriat, să rezolvăm această problemă, a finanțării, care datează de foarte mulți ani”, a explicat George Scripcaru, primarul municipiului Brașov.

Ce lucrări vor fi făcute pentru restaurarea curții Bisericii Negre?

Intervențiile preconizate se vor desfășura strict asupra spațiului public exterior si presupun o serie de amenajări ale finisajelor suprafețelor de calcare si a rețelelor de utilități aferente. Nu se vor amplasa construcții pe spațiul curții.

Lucrările care se vor executa constau în: înlocuirea macadamului existent cu un sistem de pietriș stabilizat, păstrarea și completarea rigolelor deschise pavate și a unor zone pavate cu piatră de râu, diminuarea prezenței vizuale a capacelor de canalizare, lucrări de protejare a fundațiilor clădirilor adiacente împotriva intemperiilor, restaurarea acceselor în Biserica Neagră și în clădirile adiacente cu covoare de piatră cu inscripționarea pe una dintre lespezi a câtorva date din istoria fiecărui imobil.

Pentru accesibilizarea zonei se vor îndepărta împrejmuirile metalice din jurul statuii lui Johannes Honterus și a Bisericii Negre și se vor amenaja accesele rutiere pentru trafic ocazional (aprovizionare, intervenții etc.). Se va amplasa mobilier urban: bănci, coșuri de gunoi și o fântână/cișmea confecționate din piatră, lemn și bronz. Iluminatul public și cel arhitectural vor fi și ele reabilitate. Prin proiect se vor realiza și o serie de activități de informare promovare și marketing, menite să evidențieze semnificația istorică, culturală și religioasă a acestui obiectiv: realizarea și distribuirea de pliante și broșuri.

Principalii beneficiari ai investiției sunt locuitorii municipiului Brașov, aproape 300.000 de persoane, și cei ai zonei metropolitane Brașov, aproape 480.000 de persoane. De asemenea, vor beneficia turiștii, peste 1,5 milioane anual, entitățile culturale, sociale, educaționale și economice din Brașov.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană
Doar 100 de bilete mai sunt disponibile pentru „Emergence”, show-ul profesorului Brian Cox de la Sala Palatului
Doar 100 de bilete mai sunt disponibile pentru „Emergence”, show-ul profesorului Brian Cox de la Sala Palatului
Japonia pregătește o misiune care ar putea dezvălui originea Sistemului Solar
Japonia pregătește o misiune care ar putea dezvălui originea Sistemului Solar
O fosilă veche de 30 de ani ascunde oasele unui monstru marin necunoscut
O fosilă veche de 30 de ani ascunde oasele unui monstru marin necunoscut
Obiceiul simplu care ar putea modifica grăsimea corporală, masa musculară și hormonii fără să știm
Obiceiul simplu care ar putea modifica grăsimea corporală, masa musculară și hormonii fără să știm
Agenții AI se chinuie să producă cercetări științifice originale, arată un nou studiu
Agenții AI se chinuie să producă cercetări științifice originale, arată un nou studiu
Cardurile de credit expirate pot fi reactivate și folosite fraudulos, au descoperit cercetătorii
Cardurile de credit expirate pot fi reactivate și folosite fraudulos, au descoperit cercetătorii
Test de cultură generală. Care este diferența dintre vitamina D și vitamina D3?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre vitamina D și vitamina D3?
Astronomii au găsit 3 găuri negre supermasive pe punctul de a se ciocni
Astronomii au găsit 3 găuri negre supermasive pe punctul de a se ciocni
Cât costă laserul care omoară țânțarii din zbor?
Cât costă laserul care omoară țânțarii din zbor?
Un robot umanoid din China aleargă mai repede decât cel mai rapid om din lume
Un robot umanoid din China aleargă mai repede decât cel mai rapid om din lume
Locuitorii unei țări vor primi 10.000 de dolari ca urmare a creșterii economice generate de Inteligența Artificială
Locuitorii unei țări vor primi 10.000 de dolari ca urmare a creșterii economice generate de Inteligența Artificială
Ziua în care Uniunea Sovietică a făcut istorie cu două căţeluşe: Belka şi Strelka
Ziua în care Uniunea Sovietică a făcut istorie cu două căţeluşe: Belka şi Strelka
Cum afli dacă unele aplicații îți descarcă telefonul mai repede decât ar trebui?
Cum afli dacă unele aplicații îți descarcă telefonul mai repede decât ar trebui?
Vești bune pentru iubitorii de cereale cu lapte! O mare companie elimină coloranții artificiali și conservanții din produsele sale
Vești bune pentru iubitorii de cereale cu lapte! O mare companie elimină coloranții artificiali și conservanții din ...
O nouă versiune ChatGPT, lansată în următoarele săptămâni. Ce noi funcții anunță OpenAI?
O nouă versiune ChatGPT, lansată în următoarele săptămâni. Ce noi funcții anunță OpenAI?
Toată viața a crezut că nu are familie, dar un test ADN a dezvăluit 50 de rude din toată lumea
Toată viața a crezut că nu are familie, dar un test ADN a dezvăluit 50 de rude din toată lumea
O echipă de la MIT a conectat bacterii pentru a crea tranzistori vii
O echipă de la MIT a conectat bacterii pentru a crea tranzistori vii