Hildegard din Bingen, singura femeie din istorie cu titlurile de Sfântă, Doctor al Bisericii și Patroană a cercetătorilor în științe naturale

Hildegard din Bingen (1098–1179) – venerată drept „Profeta Rinului” – a fost o stareță benedictină germană din secolul al XII-lea al cărei geniu a depășit granițele timpului său. O adevărată figură renascentistă cu secole înainte de Renaștere, Hildegard a stăpânit o gamă uimitoare de discipline și capacități: mistică și vizionară, filosof și teolog, compozitoare de imnuri eterice, autoare medicală de pionierat și practiciană a vindecării holistice. Activitatea sa de scriitoare, savantă și lider spiritual i-a consolidat moștenirea ca una dintre cele mai înzestrate intelectuale ale Evului Mediu Superior, îmbinând inspirația divină cu cercetări inovatoare asupra naturii, credinței și a condiției umane.

Hildegarda din Bingen a fost canonizată în 2012 și proclamată „Doctor al Bisericii” (un titlu acordat doar unui număr de 37 de personalități în istoria catolicismului).

• Epidemia de nepolitețe: de ce devenim tot mai agresivi în spațiul public și ce putem face
• A scăpat de arderea pe rug, însă a fost ţinut în arest la domiciliu până la…

Hildegard s-a născut în 1098 în Renania (Germania de astăzi), într-o familie nobiliară. Din copilărie, a avut viziuni, nu simple halucinații sau vise, ci experiențe transcendentale pe care mai târziu le-a descris ca fiind „umbra luminii vii” (umbra viventis lucis), care implicau percepții senzoriale complexe, de la lumină cosmică la simboluri vizuale. A raportat că vedea o „lumină strălucitoare, mai puternică decât Soarele”, în care i se dezvăluiau imagini simbolice: cercuri de foc, turnuri de cristal, figuri umane învolburate în flăcări. În Scivias, a descris o viziune a universului ca „ou strălucitor”, cu straturi concentrice de foc, aer și apă. Uneori, viziunile erau însoțite de voci sau muzică cerească (inspirație pentru compozițiile sale liturgice).

De asemenea, a susținut că a auzit cuvintele lui Dumnezeu în latină, pe care le-a transpus direct în scrieri, deși nu avea educație formală în această limbă. În Liber Divinorum Operum, Hildegarda a relatat că simțea „gustul verde al cerului” sau „mirosul sfânt al norilor” – sinestezii între culori, sunete și senzații fizice. A descris fluxuri de energie (pe care le numea viriditas – „verdețea” sau forța vitală) în corpul uman, asemănătoare cu conceptele moderne de bioenergie.

Spre deosebire de confuzia halucinațiilor, viziunile ei erau structurate ca narațiuni teologice, cu început, mijloc și sfârșit. Le-a memorat detaliat și le-a transpus în cărți ilustrate pe parcursul a zeci de ani. Papa Eugen al III-lea a recunoscut drept autentice revelațiile ei după ce o comisie de teologi le-a examinat ortodoxia.

Neurologii au speculat că viziunile ar putea fi legate de aura migrenoasă – perturbări vizuale cauzate de dureri de cap cronice. Simptomele descrise de Hildegarda (lumină orbitoare, senzație de „scânteie” în cap) corespund acestei teorii.

Totuși, explicația științifică nu minimalizează impactul lor. A transformat suferința fizică în creativitate transcendentală, folosind viziunile ca portal către înțelepciunea divină.

„Am văzut o lumină mare din care a ieșit o voce care mi-a spus: Scrie ceea ce vezi și auzi!” – Scivias, Prolog.

Această „lumină vie” a devenit fundația unei opere care a transformat Evul Mediu.

La vârsta de 8 ani, Hildegarda a fost încredințată mănăstirii benedictine Disibodenberg, sub îndrumarea călugăriței Jutta von Sponheim. Aici a învățat să citească, să scrie și să studieze texte religioase, deși educația formală a femeilor era rară în secolul XII.

La 42 de ani, după moartea Juttei, Hildegarda a devenit magistră (superioară) a comunității. În 1141, a avut o viziune care i-a schimbat destinul: Dumnezeu i-a poruncit – „scrie ceea ce vezi și auzi”. Rezultatul a fost Scivias („Cunoaște Căile Domnului”), o lucrare de 26 de viziuni ilustrate, care combină teologie, cosmologie și etică. Cartea a fost aprobată de Papa Eugen al III-lea în 1148, fapt fără precedent pentru o femeie.

Hildegarda a respins granițele dintre sacru și profan, între știință și spiritualitate. A compus peste 70 de imnuri și cântece liturgice, reunite în Symphonia armoniae celestium revelationum. Lucrarea sa muzicală, cu arii complexe și texte poetice, este considerată una dintre cele mai bogate ale Evului Mediu. În Physica și Causae et Curae, a descris proprietățile medicinale ale plantelor, animalelor și mineralelor, dar și legătura dintre corp și spirit. A promovat o abordare holistică a sănătății: „Omul este un mic univers; în el sunt toate elementele lumii.” A scris Ordo Virtutum, prima piesă de teatru moralist cunoscută, care prezintă lupta dintre virtuți și diavol pentru sufletul uman. A inventat Lingua Ignota, un limbaj artificial cu un alfabet de 23 de litere și peste 1.000 de cuvinte, probabil destinat rugăciunilor sau comunicării mistice.

Hildegarda a sfidat convențiile vremii în moduri surprinzătoare. A criticat corupția clericală într-o scrisoare îndrăzneață adresată împăratului Frederic Barbarossa (Sfântul Împărat Roman din 1155 până la moartea sa în 1190. A fost ales rege al Germaniei la Frankfurt la 4 martie 1152 și încoronat la Aachen, la 9 martie 1152): „Ești ca un copil care se joacă cu moartea!” A fondat două mănăstiri independente (Rupertsberg și Eibingen), unde măicuțele aveau acces la educație și arte, lucru neobișnuit pentru epocă. A călătorit în întreaga Europă, ținând predici publice – o activitate interzisă femeilor de către Biserică.

În scrierile sale, Hildegarda a descris universul ca un ou cosmic, cu focul Soarelui în centru și Pământul înconjurat de straturi de aer, apă și lumină. Deși nu era știință în sens modern, teoriile sale reflectau o înțelegere poetică a interdependenței naturii.

A abordat și subiecte ca sexualitatea umană (pe care o considera dar divin) și egalitatea sexelor: „Adam a fost plin de dragoste când Eva a fost creată din coasta lui, pentru ca ea să-i fie egală.”

Hildegarda a fost canonizată în 2012 de Papa Benedict al XVI-lea, care a numit-o „Lumina poporului ei”. Este singura femeie din istorie cu titlurile de sfântă, Doctor al Bisericii și patroană a cercetătorilor în științe naturale. Ca și influențe, muzica sa este interpretată și astăzi de ansambluri de muzică medievală, iar botaniștii au denumit trei plante în cinstea ei – Hildegardia populifolia, Hildegardia erythrosiphon și Salvia hildegarda. În Germania, imaginea ei apare pe monede și timbre.

Surse:

https://www.ncregister.com/blog/kelly-marcum-st-hildegard-of-bingen

https://www.britannica.com/biography/Saint-Hildegard

https://www.newyorker.com/magazine/2023/02/06/hildegard-of-bingen-composes-the-cosmos

Vă mai recomandăm să citiți și:

O femeie care a trăit 117 ani avea o compoziție genetică unică, au descoperit cercetătorii

Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”

Actrița Raymonde de Laroche, prima femeie din lume cu brevet de pilot

Maria Cuțarida-Crătunescu, prima femeie medic din România