Cum și-a salvat Pământul apa de la distrugere totală în urmă cu 4,6 miliarde de ani

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Noi cercetări sugerează că, în timpul fazei inițiale și celei mai fierbinți a Pământului, cantități vaste de apă ar fi fost stocate adânc în manta, în loc să fie pierdute în spațiu. Un mineral crucial din manta pare să fi captat această apă pe măsură ce planeta s-a răcit, creând un rezervor ascuns care ar fi putut modela evoluția pe termen lung a Pământului.

Acum aproximativ 4,6 miliarde de ani, Pământul nu semăna deloc cu lumea albastră și calmă de astăzi. Impacturile repetate și puternice din spațiu mențineau suprafața și interiorul planetei într-o stare aproape constant topită, creând un ocean global de magmă.

Condițiile erau atât de extreme încât apa lichidă nu putea exista nicăieri, planeta semănând mai degrabă cu un furnal uriaș.

Astăzi, oceanele acoperă aproximativ 70% din suprafața Pământului. Acest contrast izbitor i-a făcut pe oamenii de știință să se întrebe cum a reușit apa să supraviețuiască tranziției Pământului de la starea topită la cea solidă, fără a fi pierdută complet în spațiu în acea perioadă violentă.

Un studiu recent condus de Prof. Zhixue Du de la Institutul de Geochimie din Guangzhou (GIGCAS) oferă o nouă perspectivă: cantități mari de apă ar fi putut fi „sechestrate” în interiorul mantalei Pământului pe măsură ce aceasta se răcea și se cristaliza din roca topită.

Un rezervor ascuns în adâncuri

Studiul, publicat în revista Science, arată că bridgmanitul, cel mai abundent mineral din mantaua Pământului, poate funcționa ca un „recipient de apă” microscopic. Această proprietate ar fi permis Pământului timpuriu să rețină cantități semnificative de apă în interiorul său pe măsură ce planeta se solidifica treptat.

Cercetătorii au trebuit să depășească provocări enorme pentru a demonstra acest lucru. Ei au simulat condițiile extreme.

Au recreat presiunile și temperaturile de la adâncimi de peste 660 km, folosind o „celulă cu nicovală de diamant” încălzită cu laser, atingând temperaturi de până la 4.100 °C. În plus, au folosit tehnologii de ultimă oră pentru a măsura concentrații de apă extrem de mici în mostre de minerale mai subțiri decât un fir de păr.

Datele echipei au dezvăluit că, de fapt, capacitatea bridgmanitului de a „bloca” apa crește semnificativ odată cu creșterea temperaturii. Acest lucru răstoarnă teoria veche conform căreia mantaua inferioară ar fi fost aproape uscată.

Un mineral cheie din manta

Astfel, ei au ajuns la concluzia că mantaua inferioară a devenit cel mai mare rezervor de apă al planetei după solidificarea oceanului de magmă. Capacitatea sa de stocare ar putea fi de 5 până la 100 de ori mai mare decât estimările anterioare, scrie SciTechDaily.

Această apă îngropată adânc nu a fost doar o rezervă statică. Ea a acționat asupra motorului geologic masiv al Pământului: a scăzut punctul de topire și vâscozitatea rocilor din manta, promovând circulația internă și mișcarea plăcilor tectonice.

În timp, această apă sechestrată a fost „pompată” treptat înapoi la suprafață prin activitate magmatică, contribuind la formarea atmosferei primordiale și a oceanelor.

„Scânteia de apă” sigilată în structura timpurie a Pământului a fost forța crucială care a transformat planeta dintr-un infern magmatic în lumea ospitalieră de astăzi.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O supernovă sugerează că planetele asemănătoare Pământului sunt frecvente în Univers

Cele mai periculoase locuri de pe Pământ: destinații extreme în care nu vrei să ajungi!

„Explozia” de sateliți de pe orbita Pământului, pericol pentru viitorul cercetărilor științifice

Ce s-a întâmplat cu plantele atunci când Pământul s-a încălzit în urmă cu 56 de milioane de ani?