Există mame care nu își iubesc copiii? O explicație psihologică pentru relațiile dificile

Adaugă descoperă.ro ca sursă preferată în Google

În multe familii, iubirea maternă este considerată un dat – ceva natural, firesc, care se naște odată cu venirea copilului pe lume. Cu toate acestea, realitatea arată că nu toate mamele simt sau pot exprima această iubire.

Uneori, legătura dintre mamă și copil nu se formează deloc, alteori se erodează pe parcursul anilor, sub greutatea neînțelegerilor, a frustrărilor sau a propriilor răni nerezolvate ale mamei.

• Premieră în astronomie: Telescopul Webb a explorat suprafața unui super-Pământ din apropiere
• Poți visa în timp ce ești treaz? Cercetătorii au descoperit ceva ciudat despre vise!

Pentru copii, acest tip de relație este adesea o sursă de durere și confuzie, iar pentru mame, o povară pe care nu știu cum să o gestioneze sau chiar să o recunoască.

Mame care nu reușesc să iubească

Există mame care își îndeplinesc toate responsabilitățile de zi cu zi, dar nu reușesc să creeze o apropiere emoțională reală cu copilul, de multe ori pentru că nu au avut la rândul lor un model de afecțiune sau pentru că trec prin stări dificile, de la singurătate și anxietate până la traume mai vechi care le afectează felul în care se implică.

În astfel de situații, copilul crește lângă o prezență mai degrabă distantă, iar această lipsă de conectare se transformă, în timp, într-o întrebare apăsătoare despre propria valoare, chiar dacă, în unele familii, lucrurile nu se manifestă sub forma unei respingeri clare, ci sub forma iubirii inegale, oferită doar în anumite momente sau condiții.

Mame care favorizează un copil în detrimentul altuia

Favoritismul matern este una dintre cele mai frecvente și dificile dinamici din familie și apare atunci când unul dintre copii este constant susținut, iar celălalt este tratat mai critic sau mai distant, diferență care nu se declanșează neapărat din intenție, ci din cauza modului în care mama își proiectează propriile emoții și experiențe asupra fiecărui copil. În timp, acest dezechilibru influențează modul în care copiii își construiesc imaginea de sine, unul dezvoltând o exigență constantă de a nu greși, iar celălalt o nevoie accentuată de validare.

Uneori, favoritismul se conturează și atunci când mama își caută sprijin emoțional într-unul dintre copii și îl tratează ca pe un aliat, ceea ce creează o apropiere care pare specială, dar pune o presiune mare pe copilul respectiv și îi lasă pe ceilalți în afara relației. Pe termen lung, acest dezechilibru nu dispare, ci se transformă în tipare care se repetă la vârsta adultă, unde unii ajung să se simtă responsabili pentru stările emoționale ale celorlalți, iar alții continuă să caute confirmarea că merită să fie iubiți.

Mame copleșite de maternitatea nealeasă

Unele femei ajung mame nu dintr-o alegere clară, ci în urma unor presiuni sau așteptări, iar după naștere se confruntă cu o realitate care le copleșește, de la lipsa somnului și responsabilitățile constante până la sentimentul că și-au pierdut libertatea. În lipsa unui sprijin real, aceste femei pot deveni iritabile sau distante, fără să înțeleagă pe deplin ce li se întâmplă.

Există și situații în care iubirea pentru copil este prezentă, dar este însoțită de regretul unei vieți diferite, dorite cândva. Această tensiune interioară, între atașament și frustrare, se simte în relația cu copilul, care percepe schimbările de ton, oboseala sau lipsa de disponibilitate emoțională și ajunge, în timp, să trăiască cu ideea că iubirea nu este constantă și sigură.

Mame care nu au avut un model de iubire maternă

Pentru unele femei, maternitatea este un teren necunoscut. Dacă au crescut într-o casă unde nu s-a vorbit despre sentimente, unde plânsul era rușinos și afecțiunea un semn de slăbiciune, le va fi greu să ofere ce n-au primit. Chiar dacă își doresc sincer să fie mame bune, le lipsește limbajul emoțional: nu știu cum să mângâie, cum să încurajeze, cum să-și exprime iubirea. În astfel de familii, copilul poate primi tot ce e material – haine, mâncare, jucării – dar nu ceea ce are cu adevărat nevoie: prezență caldă, atenție și validare. Când crește, acest copil poate simți mereu un gol, o dorință intensă de a fi văzut și iubit pentru cine este cu adevărat. Și este firesc ca, de-a lungul vieții, să caute în relațiile adulte acea prezență caldă și acea atenție care i-au lipsit.

Apoi, auto-compasiunea poate deveni o resursă importantă. Atunci când o persoană învață să-și vorbească cu blândețe, să se asculte și să-și recunoască emoțiile fără judecată, relația cu sine începe să se schimbe. În momentele de tristețe sau frustrare, își poate spune că ceea ce simte este firesc și că are dreptul la sprijin. Gesturile mici, dar constante, reconstruiesc treptat ceea ce a lipsit în copilărie: o formă de alinare, încurajare și timp acordat lucrurilor care aduc liniște și sentimentul de valoare.

Aceste comportamente nu apar, de regulă, din dorința de a răni, ci au legătură cu istorii personale dificile, cu lipsa sprijinului emoțional sau cu traume care nu au fost procesate sau înțelese. O mamă care nu știe să iubească este, cel mai probabil, un copil care nu a fost iubit așa cum avea nevoie.

Cum ieși din acest tipar?

A accepta că ai fost copilul mai puțin iubit nu înseamnă că îți respingi mama, ci că îți înțelegi propria experiență fără să o mai negi, iar de aici începe schimbarea, prin renunțarea la comparație și la nevoia de a demonstra că meriți iubirea, învățând să te vezi pe tine fără raportare la ceilalți și să-ți recunoști valoarea prin lucruri simple, cum ar fi să observi zilnic ce ai făcut bine, să fii atent la felul în care reacționezi sau la gesturile care te reprezintă fără efort.

În același timp, este esențial să înveți să te tratezi cu mai multă blândețe și să-ți oferi ceea ce nu ai primit, vorbindu-ți altfel, fără critică și fără pedeapsă, iar dacă relația cu mama continuă să te rănească, stabilirea unor limite sau chiar distanța pot deveni necesare, ca formă de protecție și echilibru, mai ales când începi să înțelegi că lipsa iubirii nu spune nimic despre valoarea ta, ci despre limitele celui/celei care nu a știut să o ofere, iar sprijinul unui terapeut sau al unor oameni de încredere poate ajuta în acest proces.

Dacă te regăsești într-o astfel de poveste, ca fiu, fiică sau chiar mamă, primul pas este să înțelegi ce ți s-a întâmplat și cum te-a afectat, iar sprijinul unui terapeut, al unor grupuri sau al oamenilor de încredere poate aduce claritate și direcție. La fel de important este să înveți să te protejezi emoțional, să pui limite și să nu-ți mai măsori valoarea în funcție de felul în care ești iubit, pentru că mulți oameni au trecut prin relații dificile și au reușit, în timp, cu sprijin, să iasă din acest tipar și să construiască relații mai sănătoase. Vindecarea începe atunci când te privești cu mai multă înțelegere și faci loc atât copilului care ai fost, cât și adultului care ești.

Știați că?

Studiile arată că lipsa conexiunii emoționale în copilărie este asociată cu dificultăți de atașament și relații instabile la vârsta adultă.

Favoritismul parental este corelat cu niveluri mai ridicate de anxietate și stimă de sine scăzută la copiii percepuți ca fiind „mai puțin iubiți”.

Legătura mama-copil nu este automată în toate cazurile; ea se formează și se dezvoltă în timp, în funcție de contextul emoțional și de experiențele mamei.

Surse:

https://positivepsychology.com/childhood-emotional-neglect/

https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S1751722208002138

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8294566/

https://www.psychologytoday.com/us/blog/the-legacy-of-distorted-love/201105/when-mothers-dont-bond-with-their-daughters

Vă mai recomandăm să citiți și:

Iubirea regăsită: cum poți vindeca relația cu mama, potrivit psihologiei

Ce este iubirea cu adevărat? Ce se întâmplă în creier atunci când ne atașăm de cineva

Iubiri care au schimbat istoria. Relațiile controversate ale liderilor care au influențat imperii

Cum au scris marii autori despre iubire: de la Sappho la Neruda