Adevărul despre „oaia neagră” a familiei, conform psihologiei

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Psihologul explică de ce „oaia neagră” din familie este, de fapt, țapul ispășitor. Acesta este folosit de rude pentru a menține imaginea de echilibru și normalitate în familie.

Psihologul explică de ce în familiile cu probleme unul dintre membri ajunge adesea să fie identificat ca fiind „problema” grupului, potrivit Blic. Ruda ajunge să fie identificată drept o persoană „dificilă”, „dramatică”, „egoistă” sau „prea sensibilă”. Practic, în limbajul obișnuit rolul este asociat cu ideea de „oaie neagră” a familiei. În schimb, psihologii îl descriu drept „țap ispășitor”.

• Într-un caz extrem de rar, o vacă a născut patru viței la o fermă din Germania
• Mulți oameni care folosesc aerul condiționat fac aceeași greșeală

Specialiștii atrag atenția că mecanismul nu reflectă realitatea obiectivă ci funcționează ca o strategie de evitare a responsabilității și de menținere a unei imagini familiale aparent stabile.

Psihoterapeuta Sharon Martin explică faptul că familiile funcționează ca sisteme interconectate în care membrii își asumă roluri rigide pentru a menține echilibrul, chiar și atunci când acesta este toxic. Ea arată că, în familiile funcționale, problemele sunt abordate prin dialog și asumare, însă în sistemele disfuncționale regulile sunt complet diferite.

„În familiile disfuncționale, onestitatea și responsabilitatea par amenințătoare, deoarece necesită schimbare. Dacă cineva recunoaște că s-a făcut un rău, familia va trebui să se confrunte cu emoții neplăcute, tipare negative persistente sau dinamici inegale de putere. Acest lucru provoacă o tensiune enormă, deoarece sistemul disfuncțional nu este pregătit să se schimbe”, a explicat experta.

Ca urmare, familia dezvoltă mecanisme de protecție ale imaginii de sine, iar conflictele sunt evitate sau ascunse. Se protejează imaginea idealizată a familiei în public, se justifică comportamentele membrilor privilegiați, iar daunele emoționale sunt minimalizate sau ignorate. În acest cadru, țapul ispășitor devine persoana asupra căreia se proiectează întreaga responsabilitate.

Sharon Martin mai arată că acest mecanism are și o funcție de control psihologic.

„De asemenea, funcționează ca o formă crudă de control. Atunci când cineva este etichetat în mod repetat ca o problemă, este presat să rămână supus și să nu pună la îndoială sistemul. Dacă țapul ispășitor vorbește sau contrazice narațiunea familiei, riscă să fie rănit emoțional și fizic, umilit public sau respins complet de familie”, a arătat Martin.

În timp, rolul devine stabil și greu de schimbat. Persoana desemnată ca „problemă” ajunge să fie învinovățită constant. Chiar și încercările de a corecta percepțiile sunt interpretate adesea ca dovezi suplimentare ale „problemei”.

Această dinamică are efecte puternice asupra identității personale.

„Ești învinovățit pentru lucruri pe care nu le-ai făcut sau pe care nu le-ai putut controla, iar experiențele tale sunt respinse sau negate de ceilalți. Rezultatul este adesea un sentiment constant de inadecvare și un sentiment de neapartenență”, a mai spus Sharon Martin.

Pe termen lung, aceste experiențe influențează și relațiile din viața adultă. „Persoana devine excesiv de precaută în ceea ce spune, își reexaminează constant acțiunile și trăiește cu teama de a fi învinovățită sau interpretată greșit. Încrederea devine o problemă – nu numai în ceilalți, ci și în propria evaluare a situațiilor. Există teama că tot ce se spune va fi folosit împotriva ei”, a subliniat psihoterapeuta.

Efectele emoționale sunt complexe și pot include furie, tristețe și sentimentul unei lipse profunde de apartenență. Specialiștii explică faptul că aceste reacții nu sunt semne de slăbiciune, ci răspunsuri firești la presiunea emoțională repetată.

În același timp, experiența de „țap ispășitor” poate dezvolta și resurse psihologice importante. Sharon Martin a evidențiat trei direcții principale în care aceste persoane își pot transforma experiențele.

„O mai mare conștientizare a dinamicii relaționale: Creșterea într-un mediu imprevizibil învață pe cineva să fie atent la ceea ce se întâmplă de fapt, nu la ceea ce se spune. Aceștia observă în mod constant schimbările de ton, tensiunea din cameră și momentul în care cuvintele cuiva nu se potrivesc cu comportamentul său. Curaj extraordinar: A atrage atenția asupra minciunilor din familie necesită curaj. De aceea, aceste persoane la vârsta adultă au toleranță zero față de manipulare și nu ignoră semnalele de alarmă la oameni. Autenticitate completă: După ani de zile în care au trăit minciuni, acești indivizi prețuiesc transparența și onestitatea mai presus de orice. Nu sunt interesați să joace jocuri psihologice și să trăiască după reguli nescrise și ipocrite”, a arătat Martin.

În ceea ce privește ieșirea din acest tipar, specialista consideră că nu este esențial ca persoana să își convingă familia de origine să își schimbe perspectiva. Sistemele disfuncționale tind să se auto-protejeze, ceea ce face schimbarea dificilă sau imposibilă din interior. În viziunea specialistei, adevărata schimbare apare atunci când persoana nu mai încearcă să își schimbe familia, ci își reconstruiește propria viață pe baza conștientizării, limitelor sănătoase și relațiilor în care responsabilitatea este împărțită echitabil.