O fotografie aparent obișnuită, publicată pe Instagram în urmă cu câțiva ani, a declanșat o investigație botanică în inima Columbiei. Imaginea, în care apăreau câțiva nuferi cu frunze de dimensiuni impresionante, a atras atenția unui specialist britanic. Plantele creșteau într-o regiune unde prezența unor asemenea specii nu fusese documentată științific.
Ceea ce a început cu o suspiciune s-a transformat într-o expediție prin pădurea tropicală, o căutare cu ajutorul imaginilor satelitare și, în cele din urmă, în identificarea unei noi specii pentru știință.
Planta a primit numele Victoria colombiana, iar descoperirea a fost prezentată într-un studiu publicat la 7 octombrie 2026 în revista științifică Phytotaxa.
Dimensiunile sale sunt impresionante: frunzele plutitoare pot atinge aproximativ doi metri în diametru. Cu toate acestea, specialiștii estimează că în habitatele naturale cunoscute ar putea supraviețui numai 30–50 de exemplare.
Povestea a început când Carlos Magdalena, cercetător și specialist în plante acvatice la Grădinile Botanice Regale Kew din Marea Britanie, a observat pe Instagram fotografiile publicate de Jeremiah Harris, un pasionat american de plante, care administrează o pepinieră specializată în plante carnivore.
Harris fotografiase nuferii în regiunea Inírida, din departamentul columbian Guainía. El îi identificase inițial drept Victoria amazonica, o specie cunoscută de nufăr gigantic.
Pentru Magdalena, însă, localizarea plantelor ridica o problemă. Potrivit informațiilor botanice disponibile, aria naturală de răspândire a speciilor cunoscute din genul Victoria nu includea bazinul râului Inírida, aflat în sistemul hidrografic al fluviului Orinoco.
Cercetătorul a luat legătura cu autorul fotografiilor pentru a afla locul exact în care fuseseră realizate imaginile.
Apoi a început să examineze fotografii din satelit ale râului și ale lacurilor din împrejurimi.
Pe suprafața apei a identificat structuri circulare uriașe, care corespundeau frunzelor de nufăr. Imaginile confirmau existența unor asemenea plante în regiune, dar nu erau suficiente pentru a demonstra că aparțineau unei specii noi.
Pentru aceasta era nevoie de o expediție și de examinarea directă a exemplarelor.
Carlos Magdalena a început să colaboreze cu Mauricio Bernal, specialist al Grădinii Botanice José Celestino Mutis din Bogotá, și cu reprezentanți ai comunităților indigene locale.
Pregătirea expediției a durat aproape doi ani. Accesul în regiune era dificil, iar cercetătorii aveau nevoie de ghizi care cunoșteau râurile, lacurile și traseele prin pădurea inundată.
Nilo Rodríguez, Jaime Hernández și Gustavo Melo, membri ai comunităților locale, au avut un rol important în organizarea și desfășurarea cercetărilor.
Cunoașterea tradițională a zonei s-a dovedit esențială. Pentru locuitorii regiunii, nuferii nu reprezentau o apariție complet necunoscută. Noutatea consta în recunoașterea lor ca specie distinctă în clasificarea științifică.
În primele zile, expediția a identificat numai două plante, niciuna înflorită.
Pentru a confirma că era vorba despre o specie nouă, cercetătorii aveau nevoie să examineze și florile plantei, ale căror caracteristici le-ar fi permis să o compare cu speciile deja cunoscute.
În ultima seară, când echipa se pregătea să se întoarcă la Bogotá, Gustavo Melo, conducătorul ambarcațiunii și membru al comunității indigene Tucano, le-a spus cercetătorilor că știa un alt loc unde ar putea găsi plantele.
La ora 1 noaptea, grupul a pornit din nou cu barca, traversând pădurea inundată în întuneric.
Cu puțin înainte de răsăritul soarelui, oamenii au ajuns la un lac izolat, unde au descoperit încă cinci exemplare. Unul dintre ele era înflorit.
Era dovada botanică de care aveau nevoie.
În total, expediția a documentat șapte plante în două lacuri. Materialul colectat a permis cercetătorilor să continue analiza și să pregătească descrierea oficială a speciei.
Victoria colombiana aparține grupului nuferilor gigantici sud-americani, renumiți pentru frunzele lor circulare, de dimensiuni neobișnuite.
Frunzele noii specii pot avea până la doi metri în diametru, o dimensiune care le face suficient de mari pentru a putea fi identificate în imagini satelitare de înaltă rezoluție.
Acest detaliu a fost unul dintre elementele esențiale ale descoperirii.
Imaginile din satelit nu au permis doar confirmarea locurilor indicate de Jeremiah Harris, ci au devenit și un instrument de căutare a altor populații.
Ulterior, o analiză cu sisteme informatice geografice, realizată de Carlos A. Pedraza-Peñaloza, a indicat prezența nuferilor într-un al treilea lac.
Totuși, imaginile nu pot înlocui complet cercetarea de teren. O frunză vizibilă la suprafața apei nu oferă toate informațiile necesare pentru identificarea botanică, iar condițiile sezoniere pot influența vizibilitatea plantelor.
Studiul publicat în Phytotaxa aduce și informații despre distribuția geografică a nuferilor gigantici și despre rolul cursurilor de apă în răspândirea semințelor.
Cercetătorii arată că separarea bazinelor hidrografice și modificările produse de-a lungul timpului în traseele râurilor ar fi putut contribui la diversificarea acestor plante.
Entuziasmul descoperirii este însoțit de o veste îngrijorătoare.
Potrivit estimărilor comunicate de Royal Botanic Gardens, Kew, în natură ar mai exista aproximativ 30–50 de exemplare de Victoria colombiana.
Numărul este preliminar, iar cercetătorii consideră necesară continuarea explorării lacurilor și cursurilor de apă din regiune pentru a identifica eventuale populații necunoscute.
Specialiștii apreciază că situația speciei ar putea justifica încadrarea în categoria „în pericol critic de dispariție”. O evaluare oficială în cadrul Listei Roșii a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN) este însă încă în pregătire.
În paralel, echipa analizează posibilitatea dezvoltării unor populații suplimentare în lacuri mai accesibile, aflate pe teritoriile comunităților indigene.
O asemenea inițiativă ar putea permite supravegherea mai eficientă a plantelor și ar putea contribui la dezvoltarea unui ecoturism local responsabil.
Cercetătorii speră, de asemenea, să colecteze semințe pentru cultivarea speciei în condiții controlate la Grădina Botanică din Bogotá și, eventual, la Kew Gardens, în Marea Britanie.
Cultivarea în grădini botanice nu poate înlocui protejarea habitatului natural, dar poate constitui o măsură suplimentară de conservare.
Descoperirea ridică o întrebare importantă: câte alte specii există în regiunile tropicale fără să fi fost încă descrise oficial?
Cazul Victoria colombiana demonstrează că lipsa unei descrieri științifice nu înseamnă neapărat că o plantă este necunoscută oamenilor.
Comunitățile indigene din regiunea Inírida cunoșteau existența nuferilor. Cercetătorii au avut însă nevoie de comparații morfologice, de material botanic și de analiza distribuției geografice pentru a stabili identitatea distinctă a speciei.
Faptul că reprezentanți ai comunităților locale se numără printre autorii studiului reflectă contribuția lor directă la cercetare.
La câțiva ani după ce a apărut întâmplător într-o fotografie de pe Instagram, Victoria colombiana are un nume științific și un loc în literatura de specialitate. Supraviețuirea sa pe termen lung rămâne însă incertă.
Studiul publicat în Phytotaxa în octombrie 2026 propune recunoașterea a două specii distincte de nuferi gigantici: Victoria colombiana, din bazinul superior al fluviului Orinoco, și Victoria mattogrossensis, din regiunea Pantanal, Brazilia.
Cercetarea ajunge astfel la cinci specii acceptate în genul Victoria, potrivit revizuirii taxonomice prezentate de autori.
Surse:
https://www.kew.org/about-us/press-media/victoria-colombiana-giant-waterlily
https://phytotaxa.mapress.com/pt/article/view/phytotaxa.778.2.1
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce s-a întâmplat după ce o echipă de fizicieni a construit un cristal spațiu-timp?
Pentru prima dată, astronomii au detectat zahăr în spațiul interstelar