Home » Știință » Top 10: Armele viitorului

Top 10: Armele viitorului

Publicat: 05.01.2011
In ciuda pretentiilor sale de specie evoluata si superioara, comparativ cu celelalte organisme vii cu care imparte planeta, omul nu a renuntat deloc la ideea de razboi. Ba din contra chiar, ajutat de tehnologia galopanta, se pregateste sa lanseze o noua generatie de arme ucigatoare, al caror potential mortal este superior pana si armelor inventate de autorii SF-urilor celebre.

Gandite de minti nelinistite in laboratoarele secrete ale
fortelor armate apartinand marilor puteri, armele secolului XXI
promit sa intreaca in forta de distrugere toate tipurile de unelte
ale mortii inventate de omenire pana in prezent.

10. Razboiul informational

Noile tehnologii de pe frontul bataliei informatice vor avea ca
tinta directa fluxul de informatii privitoare la operatiunile
inamice. In acelasi timp, vor trebui sa protejeze de tentative de
spionaj si piraterie canalele de comunicatii atat ale tarii in
cauza, cat si ale aliatilor acesteia.

Cum vor functiona: razboiul informational
vizeaza in mod specific retelele de comunicare si computerele.
Hackerii experti angajati de orice armata care se respecta – si
denumiti crackeri – au misiunea de a sparge codurile si parolele
care protejeaza computerele si retelele armatei inamice, spre a
fura informatiile acesteia sau a imprastia virusi foarte greu de
eliminat. Departamentele de bruiaj-interceptare ale armatelor
viitorului vor beneficia de tehnologii noi, tinute in secret, cu
ajutorul carora vor putea bloca instantaneu comunicatiile radio sau
TV. Dezinformarile vor putea circula astfel nestingherite.

Limitari: ca un prim exemplu, armata S.U.A. se
bazeaza pe computere si comunicatii mai mult decat oricare alta
armata din lume. Astfel, poate beneficia de o arma extrem de
puternica, dar foarte vulnerabila si care se poate intoarce
impotriva ei in orice moment.
In plus, dupa cum au dovedit ultimele confruntari din Irak si
Afghanistan, razboiul informational este complet ineficient in fata
unor adversari care nu dau doi bani pe tehnologie.

9. Sistemele de aparare cu rachete

Chiar si la ora actuala, seturile de rachete suprapuse ofera cea
mai buna protectie in cadrul unui atac cu o racheta balistica. In
viitor, aceste instrumente ale mortii, derivate din celebrele „orgi
ale lui Stalin”, care au semanat moarte in perioada celui de-al
doilea Razboi Mondial, vor fi echipate cu senzori ultraperformanti,
fapt care le va spori, cel putin teoretic, eficienta pana intr-atat
incat vor putea elimina orice amenintare cu rachete.

Cum vor functiona: sistemele multiple
anti-racheta vor fi programate sa distruga rachetele inamice in
trei situatii diferite:
1. In faza initiala – de pornire – a rachetei balistice, cand se
aprind motoarele acesteia si, astfel, poate fi indentificata usor
dupa amprenta termica.
2. In timpul cursei rachetei continentale spre tinta
3. In faza finala, cand a trecut granita tarii si se pregateste sa
ia contact cu tinta.
Fiecare dintre fazele de distrugere necesita tehnologii diferite
pentru ca racheta inamica sa fie distrusa in timp optim.

Limitari: succesul bateriilor anti-racheta
depinde de eficienta cu care acestea pot intercepta racheta inamica
in cele trei faze de distrugere amintite. Un astfel de program
anti-racheta este extrem de scump; costurile de constuctie,
amplasare, testari si service sunt greu de suportat chiar de catre
o tara bogata. Cu toate ca distrugerea in prima faza este cea mai
eficienta, sistemul anti-racheta este foarte ineficient in cazul
unor atacuri din zone geografice diferite sau al unor salve
succesive de rachete care nu dau timp pentru repliere si
identificare.

8. Armele bazate pe frecvente foarte puternice ale microundelor
(mai cunoscute sub denumirea de e-bombe)

O arma capabila sa emita fascicole puternice de microunde poate
„praji”, la propriu, calculatoarele, aparatele electronice si
electrice ale inamicului. Acest gen de arme exista si in prezent,
multe forte armate avand in componenta lor o directie de arme cu
microunde. (A nu se confunda, totusi, cu tehnologiile militare
informationale descrise mai sus.) Pot distruge usor sistemele de
comunicatii militare, iar cele civile sunt floare la ureche pentru
un astfel de aparat.

Cum vor functiona: o intensificare puternica a
campului electromagnetic va fi ulterior transformata intr-un flux
concentrat de microunde. Fluxul va fi dirijat direct pe obiectivul
care se doreste a fi distrus, fie el tanc, crucisator, avion,
elicopter sau masina de transport. Fluxul arde, pur si simplu,
echipamentele electrice si electronice, facand inutilizabile armele
inamice. In special semiconductorii electrici sunt foarte sensibili
la un „bombardament” cu microunde. Bombele speciale genereaza cele
mai puternice fluxuri, capabile sa acopere teritorii mari, dar
generatoarele mai mici atasate de avioane sau elicoptere pot
identifica fidel tintele, putand foarte usor incapacita un tanc sau
un avion inamic.

Limitari: efectele depind de configuratia si
conditiile de pe campul de lupta, fiind greu de anticipat.
Echipamentele militare sensibile ale inamicului pot fi, de
asemenea, protejate de scuturi energetice, iar un flux de microunde
indreptat impotriva lor poate fi usor deviat chiar in tabara
agresorului.

7. Tunurile pe baza de curent electric

Totul a inceput in anii ’80, odata cu aparitia pe piata
obiectelor de autoaparare a aparatelor cu electrosocuri. Micile
aparate, denumite uzual „tasere” sau „shockere”, au intrat in scurt
timp in atentia strategilor militari, care s-au gandit sa produca
aparate cu electrosocuri de dimensiunea unui tun.

Cum vor functiona: un tun echipat cu mecanism
special va trage cu sageti prevazute cu cabluri electrice. Arma
poate arde instalatia electrica a unui tanc inamic sau poate fi
folosita asupra grupurilor de soldati dusmani din trupele de asalt.
In acest caz, se impune, evident, o adaptare a armei. Pulsul
electric care strabate trupul omenesc intrerupe temporar controlul
voluntar al muschilor, ceea ce duce la capturarea unui numar mare
de prizonieri.

Limitari: oamenii care cad victima unui taser
se pot rani destul de serios in momentul in care cad la pamant,
nemaiavand niciun control asupra propriilor corpuri. Sagetile pot
rani gatul, ochii sau organele genitale. Moartea poate surveni usor
in cazurile in care puterea taserelor nu este reglata corespunzator
scopului ales.

6. Rachetele nucleare

Probabil cele mai periculoase arme aflate la indemana omului,
rachetele cu incarcatura nucleara au o putere distructiva neegalata
de nicio alta arma.

Cum vor functiona: unul sau mai multe ogive
nucleare vor fi montate pe o racheta balistica, aceasta fiind apoi
lansata in plan vertical. Racheta se poate inalta pana in
straturile superioare ale atmosferei, urmand sa fie ghidata de la
sol sau din spatiu, direct spre destinatia stabilita, unde va
exploda cu efecte de cele mai multe ori incalculabile. Evident ca,
in viitor, tehnologia va produce sisteme de ghidare si control mai
avansate decat cele din prezent, fapt care va spori gradul de
eficienta si periculozitate a rachetelor cu incarcatura
nucleara.

Limitari: aceste arme sunt atat de
inspaimantatoare si distrugatoare, incat este putin probabil sa fie
folosite in razboi. In plus, locul de lansare si traiectoria unei
rachete nucleare pot fi identificate aproape instantaneu de
inamici, care pot replica, la randul lor, cu rachete nucleare.
Evident ca, in cazul unui razboi nuclear, nu vor exista invingatori
sau invinsi; de fapt, tinand cont de capacitatea de distrugere
aproape incalculabila a noilor rachete nucleare, se pare ca nu ar
mai exista nicio forma de viata pe Terra, dupa un astfel de
scenariu apocaliptic.

5. Active Denial System (cunoscuta si sub termenul de arma
valului milimetric)

Razele si fasciculele cu microunde au fost create cu scopul de a
dispersa oamenii care protesteaza violent, fara a le produce rani.
Majoritatea fortelor de politie din lume poseda astfel de arme,
atasate masinilor de teren.

Cum vor functiona: in cadrul unor confruntari
militare de amploare, se vor fabrica replici marite ale acestor
arme, care vor fi atasate vehiculelor militare cu scopul „ametirii”
soldatilor inamici. O antena lunga de 2 metri si un generator
mobil, care produce fasciculul de radiatii cu frecventa de 95
gigahertzi (lungimea de unda = cca. 3 milimetri), vor fi usor de
atasat tancurilor si masinilor de teren. In mod normal, stratul de
circa 0,3 mm al epidermei umane va absorbi radiatiile, ceea ce va
provoca dureri intense in primele 5 secunde de la expunere.
Oamenii vor fugi imediat, daca vor mai putea…
O astfel de „raza a mortii” poate imobiliza, la propriu, grupul de
oameni asupra caruia este indreptata.

Limitari: daca oamenii nu reusesc sa iasa la
timp din raza de actiune a fasciculului, se pot alege cu rani
serioase sau poate interveni chiar moartea. Pielea umana este arsa
ingrozitor daca un astfel de fascicol poposeste asupra sa mai mult
de 1-2 minute.
Fasciculul supraincalzeste si obiectele metalice aflate asupra
oamenilor, de genul inelelor, verighetelor, bijuteriilor, monedelor
sau armelor, ceea ce duce la amplificarea arsurilor.

4. Aviatia militara hipersonica (sau faimoasele
scramjet-uri)

Un avion de vanatoare din clasa hipersonica va depasi viteza
Mach 5 – de 5 ori mai mare decat viteza sunetului -, avand
capacitatea de a lovi orice tinta de pe glob intr-un interval mai
mic de doua ore. Va fi, de asemenea, capabil sa lanseze un satelit
pe orbita Terrei.

Cum va functiona: pentru a decola, un avion
hipersonic va trebui atasat de un alt aparat de zbor sau va trebui
echipat cu propriul sau motor si cu rezervoare care sa-i permita
decolarea de la sol si atingerea acelor viteze uluitoare. Motorul
va trebui sa fie capabil sa transporte avionul la o altitudine
ridicata, unde densitatea si rezistenta opusa de aer sunt mai mici.
De la acea altitudine, avionul va fi putea atinge viteze
hipersonice, dupa care poate trece pe motorul de tip scramjet.

Limitari: tehnologia necesara crearii unui
asemenea super-avion este intr-un stadiu incipient de dezvoltare,
cu multe probleme tehnice inca nerezolvate. Motoarele scramjet nu
pot porni decat dupa ce avionul a depasit viteza sunetului. In
plus, zborurile hipersonice au fost demonstrate doar prin
intermediul unor avioane prototip fara pilot, care au fost
transportate cu mare viteza, la altitudini mari, de catre alte
avioane. Pana in prezent, prototipurile hipersonice sunt prea mici
pentru a transporta un pilot.

3. Armele spatiale

Spatiul ramane ultimul teritoriu de cucerit; prin urmare,
viitoarele arme extra-orbitale vor trebui sa aiba capacitatea de a
identifica si distruge nu doar tintele de pe Pamant, ci si cele
care aflate in spatiu.

Cum vor functiona: principala misiune a unei arme spatiale va fi
aceea de a oferi protectie in situatiile de atacuri cu rachete
balistice indreptate impotriva tintelor de pe Pamant. Flote de
interceptare, alaturi de statii de lupta, vor stationa pe orbita cu
scopul precis de a trage asupra rachetelor balistice.

Limitari: tehnologia necesara unor asemenea
arme functionale este inca in fasa. Timpii de reactie trebuie sa
fie foarte scurti. Interceptorii trebuie sa identifice si sa
distruga rachetele in timp util, ceea ce este extrem de dificil.
Tehnologiile laser au nevoie de combustibili chimici sau energie
electrica pentru a functiona optim, lucru inca imposibil in
conditiile spatiului cosmic.

2. Laserele de mare putere

Acest gen de lasere, folosite in scopuri militare, sunt raze
puternice care strabat distantele de pe Terra sau fin spatiu in
linie dreapta. Razele laser se deplaseaza cu viteza luminii si pot
lovi instantaneu la distante de mii de kilometri.

Cum vor functiona: oglinzi de dimensiuni uriase
vor concentra puternicele fascicule laser pe puncte mici din tinta.
Caldura produsa in acest mod, va fi atat de puternica, incat va
produce combustia suprafetei tintelor. Ceea ce se traduce prin
distrugerea focoaselor rachetelor, explozia avioanelor militare sau
a tancurilor si a buncarelor de la sol.

Limitari: pentru ca un laser sa fie eficient in
lupta, este nevoie de producerea unei cantitati imense de energie.
Tintele pot fi distruse aproape instantaneu, cu mai putina
cheltuiala, cu ajutorul rachetelor, torpilelor si altor proiectile.
Laserele foarte puternice, actionate de energie electrica sau
combustibili, au dimensiuni enorme, ceea ce este deja un impediment
major intr-un conflict militar actual.
Spre exemplu, US Airborne Laser incape doar intr-un avion de
dimensiunile impozantului Boeing 747. De asemenea, transportul prin
aer si turbulentele inerente pot dispersa energia fasciculului de
raza laser.

1. Armele autonome

Sunt, de fapt, vehicule robotizate, aflate inca in faza
experimentala, de la care se asteapta sa distruga trupe inamice,
plus echipament militar de la sol si din aer, fara riscul
pierderilor umane

Cum vor functiona: computere integrate la
bordul robotilor vor interpreta informatiile primite de la senzori,
in scopul identificarii tintelor si a fortelor ostile. Robotii vor
astepta comanda umana inainte de a trage asupra inamicului sau vor
avea un anume grad de autonomie in decizie, care le va permite sa
aleaga momentul in care vor ataca tintele.
Robotii militari vor putea identifica si proteja trupele aliate sau
soldatii si dispozitivele locale.

Limitari: in prezent, cibernetica si robotica
intampina mari dificultati in crearea unor programe prin
intermediul carora robotii militari sa poata face diferenta intre
trupe aliate si trupe inamice sau intre diferite obiective precum
civili, animale sau orice alte tinte miscatoare.
Sistemele de control administrate de oameni sunt inca vulnerabile
la defectiunile de transmisie.
Exista riscul, foarte evident, ca un robot cu defectiuni, fie ele
chiar minore, sa traga fara control sau discriminare asupra
oricarei tinte.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase