Ce legătură poate exista între Ulise, eroul care a înfruntat ciclopi și sirene în urmă cu aproape 3.000 de ani, și trei pușcăriași evadați dintr-o închisoare americană? Răspunsul se află într-unul dintre cele mai neobișnuite filme inspirate din literatura antică. În anul 2000, frații Joel și Ethan Coen au lansat „O Brother, Where Art Thou?”, o comedie cu George Clooney în rolul unui Ulise modern, care traversează statul Mississippi în timpul Marii Crize Economice. În locul corăbiilor grecești apar automobilele anilor ’30, ciclopul Polifem devine un vânzător de Biblii cu un singur ochi, iar sirenele cântă muzică tradițională americană pe malul unui râu. Partea cea mai amuzantă este că nici măcar regizorii nu citiseră integral „Odiseea” lui Homer atunci când au realizat filmul!
În „Odiseea” lui Homer, Ulise este regele Itacăi, un războinic care încearcă să ajungă acasă după zece ani petrecuți la Războiul Troian. Drumul său durează încă zece ani și îl poartă printr-o lume populată de monștri, vrăjitoare, zei și creaturi fantastice. În filmul fraților Coen, povestea este mutată în Mississippi, în anul 1937, într-o Americă afectată de sărăcie, șomaj și tensiuni sociale.
Personajul principal se numește Ulysses Everett McGill și este interpretat de George Clooney. Everett nu este un rege, nu conduce o armată și nu se întoarce dintr-un război. Este un deținut care evadează dintr-un penitenciar împreună cu alți doi condamnați, Pete și Delmar, interpretați de John Turturro și Tim Blake Nelson. Cei trei sunt legați între ei cu lanțuri și reușesc să fugă după ce Everett îi convinge că a ascuns o comoară într-o vale care urmează să fie inundată pentru construirea unui baraj.
Numai că povestea comorii este o minciună. Everett nu caută bani, ci încearcă să ajungă la soția sa, Penny, înainte ca aceasta să se căsătorească cu altcineva. La fel ca Ulise, personajul lui George Clooney pornește într-o călătorie al cărei adevărat scop este întoarcerea acasă și recuperarea familiei.
Diferența este că eroul antic înfruntă furia zeului Poseidon, în timp ce Everett trebuie să scape de polițiști, escroci, politicieni corupți și personaje care par desprinse dintr-o versiune americană a mitologiei grecești. În plus, noul Ulise are o preocupare care l-ar fi surprins probabil pe Homer: este obsedat de pomada pentru păr și de felul în care arată.
Una dintre cele mai ingenioase idei ale fraților Coen a fost transformarea monștrilor din „Odiseea” în personaje care ar putea exista în America rurală a anilor ’30. În epopeea lui Homer, Ulise ajunge pe insula ciclopilor și este capturat de Polifem, un uriaș cu un singur ochi, care îi închide pe marinari într-o peșteră și îi devorează pe unii dintre ei. Eroul reușește să scape după ce îl îmbată și îl orbește pe monstru.
În film, Polifem devine Big Dan Teague, interpretat de John Goodman. Personajul este un vânzător ambulant de Biblii, un bărbat masiv, cu un petic peste un ochi, care se dovedește a fi un escroc violent. Big Dan îi păcălește pe evadați, îi jefuiește și îi agresează, devenind o versiune grotescă și comică a ciclopului homeric.
La fel de spectaculoasă este reinterpretarea sirenelor. În „Odiseea”, acestea sunt creaturi care îi atrag pe marinari prin cântecele lor fermecătoare, iar Ulise trebuie să fie legat de catarg pentru a le putea asculta fără să-și piardă viața. În film, Everett, Pete și Delmar întâlnesc trei femei care spală rufe într-un râu și cântă seducător. Bărbații sunt fascinați de muzică, iar întâlnirea capătă rapid un caracter misterios.
Când Pete dispare, ceilalți ajung să creadă că femeile l-au transformat într-o broască. Frații Coen combină astfel episodul sirenelor cu povestea vrăjitoarei Circe, care, în epopeea lui Homer, îi transformă pe însoțitorii lui Ulise în porci.
Una dintre cele mai importante diferențe dintre film și epopeea lui Homer apare în povestea soției eroului. În „Odiseea”, Penelopa îl așteaptă pe Ulise vreme de douăzeci de ani, deși palatul este ocupat de 108 pretendenți care încearcă să o convingă să aleagă un nou soț. Pentru a amâna decizia, ea țese ziua și desface noaptea un giulgiu, reușind să câștige timp și să-și protejeze familia.
În filmul fraților Coen, Penelopa devine Penny McGill, interpretată de Holly Hunter. Numai că această Penelopă americană nu mai este dispusă să aștepte la nesfârșit. Soțul ei se află la închisoare, iar ea încearcă să-și refacă viața alături de un alt bărbat. Mai mult, le-a spus fiicelor sale că tatăl lor a murit lovit de un tren.
Everett descoperă astfel că simpla întoarcere acasă nu este suficientă pentru a-și recupera familia. Spre deosebire de Ulise, care găsește o soție credincioasă, personajul lui George Clooney trebuie să o convingă pe Penny că merită să fie primit înapoi.
Această inversare schimbă fundamental perspectiva asupra poveștii. În lumea homerică, fidelitatea Penelopei reprezintă una dintre virtuțile centrale ale epopeii. În America anilor ’30 imaginată de frații Coen, femeia are propriile dorințe și nu mai consideră că viața ei trebuie suspendată până la întoarcerea bărbatului.
Poate cel mai surprinzător detaliu din culisele producției este că Joel și Ethan Coen au recunoscut, în interviurile acordate la lansarea filmului, că nu citiseră integral „Odiseea”. Deși povestea începe cu o trimitere explicită la epopeea lui Homer, regizorii nu au încercat să realizeze o adaptare fidelă, ci au folosit structura călătoriei lui Ulise pentru a construi o comedie despre America rurală.
În schimb, Tim Blake Nelson, actorul care îl interpretează pe Delmar, studiase literatura clasică și cunoștea opera homerică. Nelson absolvise studii de specialitate în domeniul clasicilor, ceea ce îl transforma într-unul dintre cei mai familiarizați membri ai echipei cu sursa literară a filmului.
Frații Coen au explicat că ideea unei povești despre trei evadați care traversează sudul Statelor Unite s-a dezvoltat treptat într-o aventură inspirată din Homer. În loc să reproducă fiecare episod al epopeii, au selectat personaje și situații recognoscibile, pe care le-au transformat în satire despre religie, politică, sărăcie și cultura populară americană.
Inclusiv titlul filmului are o origine neașteptată. „O Brother, Where Art Thou?” nu provine din Homer, ci din comedia „Sullivan’s Travels”, realizată în 1941 de Preston Sturges. În acel film, un regizor de la Hollywood visează să realizeze o producție serioasă despre sărăcie, intitulată tocmai „O Brother, Where Art Thou?”. Frații Coen au preluat titlul și l-au folosit pentru propria lor poveste.
Rezultatul este un film care poate fi urmărit și de spectatorii care nu au citit niciodată „Odiseea”, dar care devine și mai savuros pentru cei care recunosc trimiterile la mitologia greacă.
„O Brother, Where Art Thou?” a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes în mai 2000 și a ajuns în cinematografele americane la sfârșitul aceluiași an. Filmul a fost apreciat pentru umorul său absurd, interpretările actorilor și atmosfera vizuală neobișnuită, care recrea America Marii Crize Economice într-o lumină aproape mitologică.
George Clooney a câștigat Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-un film de comedie sau musical, iar producția a primit două nominalizări la Premiile Oscar, pentru scenariul adaptat și imagine.
Un succes și mai neașteptat a venit din partea coloanei sonore. Muzica tradițională americană, cu influențe de bluegrass, gospel, folk și blues, a devenit un fenomen cultural. În film, cei trei evadați înregistrează cântecul „Man of Constant Sorrow” sub numele fictiv The Soggy Bottom Boys, fără să bănuiască faptul că piesa avea să-i transforme în vedete.
Albumul cu muzica filmului, produs de T Bone Burnett, a câștigat premiul Grammy pentru Albumul Anului în 2002, contribuind la relansarea interesului pentru muzica tradițională americană.
Succesul a demonstrat că o poveste inspirată dintr-o epopee veche de aproape trei milenii putea deveni nu doar o comedie cinematografică apreciată, ci și un fenomen muzical.
La prima vedere, între „Odiseea” lui Homer și „O Brother, Where Art Thou?” nu există prea multe asemănări. Unul este un poem epic despre un rege grec care se întoarce din război, celălalt este o comedie despre trei pușcăriași care fug de poliție prin sudul Statelor Unite.
Dar ambele povești au în centru aceeași dorință: întoarcerea acasă. Ulise înfruntă monștri, zei și furtuni pentru a ajunge la Penelopa, în timp ce Everett traversează o Americă plină de personaje absurde pentru a-și recupera familia.
În ambele cazuri, eroul trebuie să-și folosească inteligența pentru a supraviețui, iar drumul este mai important decât destinația. De asemenea, atât Homer, cât și frații Coen construiesc o lume în care realitatea se amestecă permanent cu legenda, iar întâlnirile aparent întâmplătoare devin încercări care transformă personajele.
Diferența este că Ulise își recuperează casa cu ajutorul arcului și al zeiței Atena, în timp ce Everett încearcă să-și recâștige soția prin vorbe, muzică și o serie de întâmplări aproape miraculoase.
După aproape 3.000 de ani, „Odiseea” a demonstrat că nu are nevoie de corăbii grecești, zei olimpieni și monștri adevărați pentru a rămâne actuală. Uneori, este suficient un George Clooney cu părul dat cu pomadă, doi pușcăriași evadați și un drum lung prin Mississippi pentru ca aventura lui Ulise să înceapă din nou.