Călător pe Dunăre cu Opel, ziua 7. Dunărea Germaniei şi castelele sale de poveste

Spre deosebire de România, unde ruinele romane abundă, aici întâlneşti destul de rar rămăşite ale forturilor şi oraşelor antice, dintr-un motiv foarte simplu: oraşele actuale au fost clădite pur şi simplu peste ele. O excepţie am întâlnit la Abusina, un castru roman aflat puţin mai la sud de Regensburg, care ne-a lăsat mască nu atât prin dimensiuni (am avut pe teritoriul actualei Românii castre şi oraşe romane mult mai mari), cât prin modul în care au ştiu nemţii să amenajeze locul.

Abusina    Foto: Adrian Mihălţianu

Abusina    Foto: Adrian Mihălţianu

Abusina    Foto: Adrian Mihălţianu

Foto: Adrian Mihălţianu

Fosta cetate este presărată cu porţi metalice care au boxe integrate, din care se aud sunetele obişnuite ale unei cetăţi romane – de la copitele cailor pe piatra cubică, la strigătele negustorilor, de la comenzile aspre ale comandanţilor romani, la sunetul bărcilor din portul la Dunăre aflat pe latura vestică a cetăţii. Pur şi simplu eşti cufundat în atmosfera de acum aproape 2.000 de ani, fără prea mare efort!

Sigmaringen    Foto: Adrian Mihălţianu

De aici am urcat de-a lungul Dunării până la Sigmaringen, castelul care ne-a dat primul nostru rege, şi apoi, pe un superb drum de munte care şerpuieşte pe lângă o Dunăre care e din ce în ce mai mică. Atât de mică încât la un moment dat dispare cu totul sub pământ – o parte din apele ei sunt captate subteran şi ies la suprafaţă 12 kilometri mai încolo sub forma râului Aach, care alimentează apoi Rinul. Se estimează că, în viitor, Dunărea de aici va fi captată complet de Rin, aşa că „izvoarele” ei vor porni de mai jos, nu de la Donaueschingen, unde se află azi „izvorul” Dunării.

Spun „izvorul”, pentru că Dunărea nu are, de fapt, un izvor al ei, ci este un fluviu-convenţie – la Donaueschingen se întâlnesc două râuri de munte: Breg şi Brigach. De aici, apa nou-formată este considerată a fi „Dunărea”, izvorul aflat în curtea castelului Fürstenberg fiind punctul de origine – deşi milele Dunării se măsoară invers, de la vărsare la izvoare!

Toată zona este presărată cu castele şi ruine de castele, aşadar aici merită să revii pentru cel puţin o săptămână, dar cu bicicletele, pentru a te putea bucura cum se cuvine de modul în care ştiu nemţii să respecte cel mai lung fluviu al Europei Centrale.

Foto: Adrian Mihălţianu

Foto: Adrian Mihălţianu

Foto: Adrian Mihălţianu

Foto: Adrian Mihălţianu

Aşezările care se înşiră de-a lungul Dunării germane sunt vechi; unele au fost locuite neîntrerupt din preistorie şi până azi. Multe sunt construite pe locul unor vechi aşezări celtice sau romane şi sunt atestate documentar – mărturie a importanţei lor – încă dinainte de anul 1000. Mai toate au biserici bătrâne, case multiseculare, pieţe şi străduţe vechi mărginite de clădiri cu faţade colorate; unele au păstrat şi porţiuni din zidurile de incintă care le înconjurau în Antichitate sau în Evul Mediu. Iar unele dintre ele se laudă şi cu câte un castel, mai nou ori mai vechi, dar care, oricare i-ar fi vârsta, sporeşte farmecul aşezării. 

Însingurate deasupra Dunării sau cuibărite în mijlocul târgurilor, castelele Dunării germane sunt pe cât de pitoreşti, pe atât de variate ca înfăţişare. Unele sunt impunătoare fortăreţe cu turnuri, altele sunt mici castele albe, cu linii simple şi odihnitoare, iar pe alocuri răsare şi câte un „hibrid” ciudat, în care ziduri medievale, cu aspect războinic, se îmbină cu graţioase construcţii albe, cu acoperişuri de olane.

Iată, un asemenea hibrid este castelul Reisensburg, din  Günzburg, un plăcut orăşel bavarez, aşezat pe locul unde romanii au întemeiat, în jurul anului 70 î.e.n., o aşezare zisă Castellum Guntia/Gontia.

Castelul Reisensburg din Günzburg    

Din castelul vechi, medieval, în mare parte distrus în timpul războiului de 30 de ani (1618–1648), a mai rămas un impozant turn gotic cu metereze, care a fost cuprins în noul castel, ce datează probabil din secolul al XVII-lea. Înalt de 35 m, cu ziduri de piatră groase de 3,5 metri, vestigiul medieval contrastează, în chipul cel mai surprinzător pentru ochi, cu simplitatea delicată a micului castel alb ce-l înconjoară. 

La Neuburg an der Donau, un alt castel colorat şi luminos străjuieşte malul Dunării; ridicată în Evul Mediu, clădirea a fost „reproiectată” în secolul XVI-lea, fiind transformată într-un castel renascentist plin de farmec, ce adăposteşte o preţioasă colecţie de tablouri baroce.

Neuburg an der Donau    

La Ingolstadt, la intrarea în „noul” castel ducal se ridică, deasupra acoperişurilor de ţiglă roşie, un neaşteptat turn galben, cu forma complicate, purtând un clopot, un ceas şi stema ducală, iar la Straubing, aşa-numitul Herzogsschloss, sau palatul ducal, este un întins complex de clădiri, a cărui construcţie a început în 1356, dar care, departe de a fi o greoaie fortăreaţă de piatră medievală, are azi acea înfăţişare specifică multora dintre castelele germane, în acelaşi timp sobră şi luminoasă: clădiri albe, geometrice, încununate de acoperişuri de ţiglă cărămizie.

Ingolstadt    

Herzogsschloss, Straubing     

Herzogsschloss, Straubing     

Cel mai mare şi mai impunător castel „dunărean” german este cel din Sigmaringen, de mare însemnătate nu doar pentru arhitectura şi istoria Germaniei, ci şi pentru istoria noastră: la Sigmaringen s-a născut Carol I, primul rege al României.

Sigmaringen    Foto: Adrian Mihălţianu

În drumul de la un castel german la altul – majoritatea localizate în oraşe micuţe – Dunărea trece şi prin câteva localităţi germane importante, fiecare cu atracţiile ei: Ulm (vestită prin formidabila sa catedrală gotică, Ulmer Münster, dar şi ca loc de naştere al lui Albert Einstein), Regensburg (unde dai la tot pasul de vestigii antice şi medievale, mărturii ale marii însemnătăţi ale acestei cetăţi străvechi în viaţa Europei), Passau – „oraşul celor 3 râuri” (aşezare cu rădăcini antice, în a cărei catedrală barocă, dedicată Sfântului Ştefan – Der Passauer Stephansdom – se găseşte cea mai mare orgă din Europa, având nu mai puţin de 17.774  de ţevi)…

De la Passau, Dunărea îşi urmează calea  în Austria, tot printre castele şi oraşe vechi, pe care le-am „vizitat” deja într-un articol.