Prima pagină Cultura

Inflamaţia: focul din corp care ne poate ucide

Maria Olaru | 12.18.2012 | ● Vizualizări: 16381
Inflamaţia: focul din corp care ne poate ucide     inflamatie, durere, corp, om + zoom
Galerie foto (5)

Cine ar fi crezut că există o legătură puternică între un deget lovit şi şansele de a dezvolta boala Alzheimer, de a suferi un atac de cord sau de a muri de cancer la colon? În ultimul deceniu, oamenii de ştiinţă au făcut progrese uimitoare în ceea ce priveşte tratarea unora dintre cele mai periculoase boli şi au căutat să afle cauzele care duc la apariţia lor. Se pare că, multe dintre aceste maladii sunt în strânsă legătură cu un mecanism imunologic de apărare numit inflamaţie (acelaşi proces biologic care este responsabil pentru umflarea degetelor lovite, de exemplu). Dacă se demonstrează rolul inflamaţiei în dezvoltarea acestor boli, atunci constatarea va schimba complet modul de abordare în crearea tratamentelor.

De cele mai multe ori, inflamaţia ne salvează prevenindu-ne de existenţa bacteriilor sau a virusurilor. În momentul în care aceşti microbi pătrund în organism, inflamaţia realizează un atac defensiv atât asupra invadatorilor, cât şi asupra ţesutului care a fost infectat. Apoi, la fel de repede, procesul de încheie şi vindecarea este iniţiată. 

Cu toate acestea, din când în când, întreaga producţie febrilă nu se încheie atât de simplu. Uneori, problema ţine de o predispoziţie genetică, iar alte ori, procesul este menţinut de presiunea arterială mare sau de efectele fumatului. În astfel de situaţii, inflamaţia nu mai este tranzitorie, ea devenind cronică iar corpul începe să se atace singur determinând apariţia unor efecte secundare care pot sta la baza multor boli. 

Din momentul în care s-a constatat acest fenomen, inflamaţia a devenit unul dintre cele mai importante subiecte de cercetare. Astfel s-a constatat că inflamaţia cronică poate destabiliza depozitele de colesterol din arterele coronare ducând la apariţia atacurilor de cord şi chiar a celor cerebrale. Mai mult, ea poate distruge celulele nervoase din creierele pacienţilor care suferă de Alzheimer. Unele studii sugerează că inflamaţia poate favoriza înmulţirea celulelor normale şi transformarea lor în unele canceroase. Cu alte cuvinte, inflamaţia cronică poate fi un motor care alimentează dezvoltarea unora dintre cele mai temute boli. 



Această teorie, ce priveşte legătura dintre inflamaţii şi boli, este cu atât mai interesantă cu cât identificarea ei ar putea duce la descoperirea unor moduri de prevenire a celor mai temute maladii. Astfel, în loc de tratamentele actuale create pentru combaterea cancerului sau a Alzheimer-ului, un sigur medicament împotriva inflamaţiilor ar putea fi de ajuns încât să prevină toate aceste boli.

De asemenea, inflamaţia cronică îi fascinează pe oamenii de ştiinţă pentru că ar putea indica cum, din punct de vedere evolutiv, corpul uman a devenit victima propriului succes. Mai exact, omul a evoluat ca specie datorită abilităţii sale de lupta împotriva microbilor invadatori. Acum, însă, când omul trăieşte mai mult, aceleaşi strategii inflamatorii care ajută la protejarea corpului, par să fi scăpat de sub control. 

Din acest motiv, unii specialişti au testat medicamentele antiinflamatorii existente deja şi au obţinut rezultate promiţătoare. Astfel, în anul 2000, oamenii de ştiinţă au concluzionat că pacienţii care sunt trataţi cu Celebrex, creat iniţial pentru combaterea inflamaţiilor produse de artrită, au mai puţine şanse de a dezvolta polipi intestinali. Acum, sunt realizate nenumărate cercetări ce testează capacitatea acestui medicament de a privi diferite forme de cancer şi de a încetini evoluţia bolilor degenerative. 

De asemenea, cardiologii au observat că medicamentele pentru scăderea nivelului de colesterol sunt eficiente în prevenirea atacurilor de inimă. Ulterior, s-a demonstrat că ele nu reduc doar nivelul de colesterol ci şi inflamaţiile. 

În acelaşi timp, s-a constat că aspirina, despre care se ştie deja că poate preveni atacuri de cord, are un rol important în lupta contra cancerului de colon şi chiar a bolii Alzheimer, prin reducerea inflamaţiilor din tractul digestiv şi din creier. În plus, un studiu publicat recent susţine că aspirina este implicată şi în reducerea şanselor de dezvoltare a cancerului la ficat. 

Cum şi de ce apare inflamaţia?

Pentru a înţelege mai bine motivul pentru care oamenii de ştiinţă sunt încântaţi de noile încercări, trebuie să aflăm mai multe informaţii despre răspunsul imunologic de bază, o cascadă de evenimente declanşate atunci când corpul este supus unei traume sau unei răni. De exemplu, atunci când un deget este rănit, celulele „sentinelă” alertează sistemul imunitar cu privire la prezenţa posibilelor bacterii care ar putea pătrunde prin rană. Unele dintre aceste celule, cele mastocitare, eliberează o substanţă chimică numită histamină care determină capilarele din apropiere să devină permeabile. Astfel, mici cantităţi de plasmă încep să curgă încetinind bacteriile invadatoare şi pregătind calea pentru alţi luptători ai sistemului imunitar. Între timp, un alt grup de „sentinele” numite macrofage iniţiază un contraatac imediat şi eliberează mai multe substanţe chimice, citockinele, care intră şi ele în lupta contra bacteriilor. În scurt timp, valuri de celule imunitare inundă locul unde s-a produs rana, distrugând patogenii şi ţesuturile avariate. 

Acest răspuns imunitar este întâlnit chiar şi la animale primitive precum stelele de mare. Totuşi, la organismele mai evoluate s-a dezvoltat un sistem de apărare mai precis care ajută la direcţionarea răspunsurilor şi care crează anticorpi specifici, creaţi special pentru anumite tipuri de bacterii. Acest tip de imunitate „învăţată” le permite producătorilor de medicamente să dezvolte vaccinuri împotriva bolilor precum variola şi gripa. Lucrând în tandem, sistemul imunitar înnăscut şi cel învăţat pe parcurs duc bătălii dure până reuşesc să distrugă germenii invadatori. 

Cu toate acestea, problemele pot apărea atunci când, dintr-un motiv sau altul, procesul inflamator persistă şi devine cronic. În această situaţie, efectele finale sunt variate şi depind de locul în care se desfăşoară. 

Printre primii care au observat implicaţiile mai largi ale inflamaţiilor au fost cardiologii care au observat legătura dintre acest mecanisme de apărare şi bolile cardiovasculare.

 

Când inima ia foc

Nu cu foarte mult timp în urmă, medicii considerau că atacurile de cord ţin doar de probleme precum înfundarea arterelor. De-a lungul anilor, pe pereţii arterelor coronare se depozitează grăsime. Uneori aceste depozite ajung să fie atât de mari încât să întrerupă alimentarea cu sânge într-o parte vitală din inimă. O moleculă complexă, numită LDL, aşa-numitul colesterol rău, asigură materia primă a acestor depozite. Prin urmare medicii au concluzionat că orice are un nivel crescut de colesterol rău, are un risc mare de apariţie a bolilor de inimă. 

În realitate, aceasta poate fi doar o parte din explicaţie, pentru că uneori atacurile de cord apar la persoane care au niveluri normale de colesterol. Aşa se face că spre sfârşitul anilor `90, se constată că inflamaţia cronică este cea ne poate creşte de 3 ori riscul de aparţie a atacurilor de cod. Mai mult, specialiştii au observat că acestea se manifestă mai des la femei, decât la bărbaţi. 

Deocamdată doctorii nu ştiu sigur cum inflamaţia poate produce dezvoltarea plăcilor de-a lungul pereţilor arteriali, dar ei au o teorie. Pe măsură ce nivelul de LDL creşte, o parte din el se înfiltrează în căptuşeala arterelor coronare unde rămâne blocat. În acel moment, macrofagele sunt alertate de prezenţa a ceva ce nu ar trebui să fie prezent în artere şi vin şi încearcă să cureţe locurile blocate de colesterol. În cazul în care semnalele de citokină încep să împingă depunerile de colesterol, în loc să le dizolve, plaga devine instabilă. 

Deocamdată, cardiologii nu pot recomanda scanarea pentru observarea inflamaţiilor, dar ei susţin că cei care au un oarecare risc de apariţie a bolilor cardiovasculare ar trebui să îşi măsoare nivelul CRP, o moleculă produsă de ficat ca răspuns la un semnal inflamator. Astfel, prevenţia ar putea fi realizată cu antiinflamatori cunoscuţi precum aspirina. 

Care este legătura dintre diabet şi inflamaţie?

Înainte ca dr. Frederick Banting să izoleze insulina în 1920, doctorii încercau să vindece diabetul cu salicilaţi, un grup de compuşi asemănători cu aspirina. Deşi acest tratament reducea nivelul de zahăr din sânge, el avea efecte secundare precum ţiuituri constante în urechi, ameţeli şi dureri de cap. Astăzi când tratamentele sunt mult mai eficiente şi mai sigure oamenii de ştiinţă au reînceput să studieze abordarea pe bază de salicilaţi.

Ceea ce au descoperit a fost că există o interacţiune complexă între inflamaţie, insulină şi grăsime. Nici de data aceasta specialiştii nu au putut identifica cu exactitate rolul inflamaţiilor, dar ei sugerează că dacă efectul inflamator este întrerupt la timp, atunci există posibilitatea ca unele dintre efectele diabetului să fie reduse. O parte dintre medicamentele folosite deja în tratarea bolii, precum metforminul, s-ar putea să ajute în acest sens deoarece el are şi rol anti-infalator. În concluzie, medicii sunt de părere că nivelurile ridicate CRP ar putea indica şi un risc crescut de apariţie a diabetului. 

Cancerul: inflamaţiile pot duce la apariţia rănilor care nu se mai vindecă

În anii 1860, patologul Rudolf Virchow susţinea că tumorile canceroase apar în locurile unde se află inflamaţii cronice. Un secol mai târziu, oncologii au început să acorde mai multă atenţie mutaţiilor genetice care joacă un rol important în promovarea formaţiunilor anormale care eventual pot deveni maligne. Acum, cercetătorii analizează dacă nu cumva mutaţiile şi inflamaţiile controleză reciproc nişte procese care, neverificate, pot transforma celulele normale în unele mutante ce duc la formarea tumorilor. 

În ultimul timp, oamenii de ştiinţă eu analizat rolul enzimei ciclooxigenaza 2 (COX-2), care este produsă de corp în timpul inflamaţiilor,  în dezvoltarea cancerului de colon. De-a lungul ultimilor ani, ei au demonstrat că pacienţii care iau o doză zilnică de aspirină (medicament care are capacitatea de a bloca COX2) au mai puţine şanse de a dezvolta formaţiuni precanceroase, numite polipi.  Totuşi, problema cu aspirina este că poate cauza şi sângerări interne. În 2000, problema a părut să fie rezolvată când studiile au arătat cum Celebrex, un alt inhibitor al COX-2, poate reduce numărul polipilor fără a cauza sângerări. 

Pot inflamaţiile să favorizeze apariţia bolii Alzheimer?

Când oamenii de ştiinţă au realizat studii pe pacienţii bolnavi de Alzheimer, pentru a vedea care dintre aceştia nu se pot împotrivi evoluţie rapide abolii, au reuşit să găsească un indiciu important:cei care luau deja medicamente antiinflamatorii pentru tratarea arteritei sau a bolilor cardiace aveau tendinţa de a dezvolta această boală mai târziu decât subiecţii care nu luau astfel de tratamente. 

Cercetări preliminare sugerează că dozele mici de aspirină şi capsulele pe bază de ulei de peşte, despre care se ştie că reduc citokinele inflamatoare, par să reducă riscul de apariţie a Alzheimer-ului. Din nefericire, mare parte dintre aceste tratamente ar trebui iniţiate cu mult timp înainte ca problemele neurologice să se dezvolte. 

Aşadar, în ultimul deceniu au apărut nenumărate studii care aduc dovezi ce susţin faptul că inflamaţiile joacă un rol esenţial în apariţia bolilor cronice. Pe lângă Alzheimer, cancer, artrită şi boli de inimă, cercetările au demonstrat că ea poate susţine şi apariţia crizelor de epilepise sau a asmului. În ciuda acestui fapt, deocamdată, cercetătorii nu au aflat cum să remedieze această problemă. În cercetările actuale ei au început să privească dincolo de aspirină în favoarea altor medicamente care blochează inflamaţia mult mai precis. Între timp, noi ne putem reduce singuri inflamaţiile prin unele dintre cele mai simple metode precum pierderea în greutate (care reduce numărul de citokine) sau o mai bună îngrijire orală (cu rolul de evita apariţia bolilor gingivale care sunt surse ale inflamaţiilor cronice).