Prima pagină Cultura

Cartea care zguduie America: „Capitalul în secolul al XXI-lea”

Marius Comper 06.10.2014 | ● Vizualizări: 3012
O nouă carte face valuri peste ocean: „Capitalul în secolul al XXI-lea”, volum scris de economistul francez Thomas Piketty.     (Foto: Shutterstock.com) + zoom
Galerie foto (5)

O nouă carte face valuri peste ocean: „Capitalul în secolul al XXI-lea”, scrisă de economistul francez Thomas Piketty. În ciuda faptului că are 696 de pagini, în ultimele săptămâni această carte a urcat pe prima poziţie în clasamentul vânzărilor din SUA şi Marea Britanie, devenind totodată cea mai discutată carte a anului.

„Este cea mai importantă carte a secolului”, a concluzionat revista Esquire, iar Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, a a descris-o ca „un volum cu adevărat superb” şi „o lucrare extraordinară […] cu siguranţă cea mai importantă carte economică a anului, dacă nu a deceniului”. La rândul său, Martin Wolf, unul dintre cei mai influenţi scriitori pe teme economice la nivel mondial, spune că lucrarea lui Piketty este „extraordinar de importantă”, iar Branko Milanovic, fost economist al Băncii Mondiale, că este „una din lucrările de căpătâi ale gândirii economice”.

Ce a descoperit Piketty?

Titlul „Capitalul în secolul al XXI-lea” face aluzie la „Capitalul” lui Karl Marx, cartea fiind o lucrare de istorie economică extrem de detaliată ce are ca obiectiv descifrarea regulilor economice ce stau la baza funcţionării societăţilor occidentale. Cartea se bazează pe cercetările efectuate în ultimii zece ani de economistul francez şi abordează o temă sensibilă: inegalitatea. Piketty a analizat modul în care au evoluat în ultimele secole veniturile şi bogăţia (capitalul), oferind o imagine de ansamblu asupra inegalităţii de la Revoluţia Industrială până astăzi.



Piketty defineşte capitalul (bogăţia) drept totalitatea acţiunilor, banilor şi bunurilor imobiliare deţinute de oameni. Capitalul este distribuit mult mai inegal decât venitul (spre exemplu, în SUA 5% dintre gospodării deţin majoritatea capitalului), iar cartea lui Piketty studiază inegalitatea bogăţiei în cele mai importante economii occidentale de-a lungul timpului.

Piketty defineşte capitalul (bogăţia) drept totalitatea acţiunilor, banilor şi bunurilor imobiliare deţinute de oameni. Capitalul este distribuit mult mai inegal decât venitul (spre exemplu, în SUA 5% dintre gospodării deţin majoritatea bogăţiei), iar cartea lui Piketty studiază inegalitatea bogăţiei în cele mai importante economii occidentale de-a lungul timpului.    (Foto: Shutterstock.com)

Inegalitatea veniturilor este un subiect foarte dezbătut în societate, însă datele colectate de Piketty arată că inegalitatea capitalului este chiar mai mare. În SUA, 1% din populaţie deţine 35% din toată bogăţia, pe când în Europa cei mai înstăriţi 1% deţin aproximativ 25% din capitalul continentului. Atât în SUA, cât şi în Europa, 10% din populaţie deţine mai bine de jumătate din capital.

 

În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, în societăţile Europei occidentale se înregistra un nivel uriaş al inegalităţii. Bogăţia depăşea cu mult nivelul venitul naţional, fiind concentrată în mâinile câtorva familii bogate situate în pătura de sus a structurilor sociale. În ciuda faptului că industrializarea a dus la creşterea treptată a salariilor muncitorilor, acest sistem s-a menţinut, inegalitatea fiind redusă doar în urma celor două războaie mondiale şi a Marii Depresiuni. Distrugerea proprietăţilor, inflaţia şi taxele foarte mari rezultate în urma acestor crize au făcut ca nivelul bogăţiei să scadă considerabil, această perioadă fiind caracterizată de o distribuire relativ egală a bogăţiei şi a veniturilor. Acum, însă, Piketty afirmă că bogăţia începe să-şi recapete supremaţia, importanţa capitalului în economiile moderne atingând niveluri similare celor înregistrate înainte de primul război mondial.

Pornind de la aceste date istorice, Piketty a enunţat o teorie a capitalului şi a inegalităţii. Economistul francez afirmă că bogăţia creşte mai repede decât rata de creştere a economiei (concept sintetizat în expresia „r > g”, unde r reprezintă rata rentabilităţii capitalului, iar g reprezintă rata creşterii economice).  Datele colectate de Piketty arată că g, rata de creştere economică, este în medie de 5%, însă în ultimele decenii ea a fost sub acest nivel. Deoarece rentabilitiatea capitalului este mai mare, bogăţia celor deja bogaţi creşte mai rapid decât economia unei ţări. Aşadar, deoarece r > g, bogaţii vor deveni şi mai bogaţi, iar inegalitatea va creşte.

Aşa cum se poate vedea în graficul de mai sus, singura excepţie a fost în perioada cuprinsă între Primul Război Mondial şi anii ‘70. Datele colectate de Piketty arată că această perioadă de glorie a clasei mijlocii nu a fost decât un moment trecător, datorat în bună parte distrugerii bogăţiei moştenite (în urma războaielor), inflaţiei, naţionalizărilor şi politicilor de taxare progresivă. Acum, notează Piketty, societăţile recreează lumea „capitalismului patrimonial”, în care domină bogăţia moştenită, la fel ca la finalul secolului al XIX-lea.

Datele empirice acumulate l-au făcut pe economist să tragă o concluzie fermă: în lipsa unei intervenţii, economiile de piaţă vor intra întotdeauna într-un ciclu periculos în care bogăţia existentă va creşte în valoare mult mai rapid decât salariile sau vânzările. Din acest motiv, nivelul de trai al tuturor oamenilor ce nu sunt bogaţi va stagna şi chiar va intra într-un declin, fenomen pe care Piketty îl descrie cu fraza „trecutul devorează viitorul”.

Piketty afirmă că nu există niciun element natural care să prevină concentrarea treptată a bogăţiei. Aceasta poate fi prevenită fie printr-o creştere economică rapidă (ce se poate datora progresului tehnologic sau creşterii populaţiei), fie ca rezultat al intervenţiei statului. Din acest motiv, Piketty concluzionează că guvernele lumii pot preveni accentuarea inegalităţii prin impunerea unei taxe globale asupra capitalului.

Deoarece rentabilitiatea capitalului este mai mare, bogăţia celor deja bogaţi creşte mai rapid decât economia unei ţări. Aşadar, deoarece r > g, bogaţii vor deveni şi mai bogaţi, iar inegalitatea va creşte.    (Foto: Shutterstock.com)

Care sunt soluţiile lui Piketty?

Deşi titlul cărţii lui Piketty are o rezonanţă marxistă, economistul francez afirmă că nu este anticapitalist, subliniind că inegalitatea nu poate fi rezolvată prin creşterea dimensiunilor statului. Economistul francez crede că o soluţie ar putea fi o taxă globală asupra bogăţiei, însă tot el recunoaşte că această idee este utopică, fiind greu de crezut că guvernele lumii vor cădea de acord să impună o taxă la nivel mondial (acest lucru ar fi necesar, pentru că impunerea parţială a acestei taxe ar duce la transferarea capitalului în ţări cu reglementări mai lejere, aşa cum se întâmplă astăzi).

Piketty propune adoptarea de politici ce ţintesc capitalul nefolosit, taxând moştenirile, salariile foarte mari şi formele de bogăţie statică. Aceste politici nu ar avea ca obiectiv colectarea de bani prin taxe, ci stimularea oamenilor să-şi mute capitalul în zone cu risc mai mare, pentru a crea activitate economică.

Măsurile propuse de Piketty au şanse mici de a fi adoptate, ceea ce recunoaşte în primul rând el. Chiar dacă problema nu va fi rezolvată prin propunerile pe care le-a formulat, concluziile sale îi asigură francezului intrarea în istorie. Lawrence Summers, fost Secretar al Trezoriei SUA între 1999 şi 2001 şi totodată fost Economist Şef al Băncii Mondiale, afirmă că şi în cazul în care niciuna din teoriile lui Piketty nu se va dovedi adevărată, el tot merită să câştige Premiul Nobel pentru demonstrarea empirică a faptului că procentul capitalului care ajunge la cei aflaţi în vârful ierarhiei (top 1%, top 0,1% şi chiar top 0,01% din populaţie) a crescut considerabil în ultima generaţie. „Demonstrarea acestui fapt a transformat dezbaterea politică”, a explicat Summers.

Piketty subliniază că previziunile sale, ce preconizează o accelerare a inegalităţii, nu sunt sortite să devină realitate. „Tot ce propun este să proiectăm instituţii care pot reacţiona, dacă este nevoie, dacă această posibilitate devine reală. Dacă proporţia capitalului nu creşte pentru că rata rentabilităţii capitalului nu este mult mai mare decât rata creşterii economice ca urmare a inovaţiei foarte rapide, atunci nu va fi nevoie să reacţionăm pentru ca inegalitatea avuţiei să nu crească şi va fi foarte bine”, spune Piketty. „Dar nu putem să stăm şi să aşteptăm ca această coincidenţă incredibilă să aibă loc. Nu există nicio forţă naturală care să producă această coincidenţă incredibilă, deci avem nevoie de un plan pentru cazul în care ea nu se va produce”, concluzionează economistul francez.

Autorul oferă exemplul taxării progresive a veniturilor: „Ar fi părut o utopie acum un secol şi totuşi a devenit realitate, nu doar în Europa, speriată de Revoluţia Bolşevică din Rusia, ci şi în SUA, în ciuda faptului că părea să nu fie permisă de Constituţia acestei ţări”. Aşadar, chiar dacă propunerile sale par extreme, Piketty crede că acestea vor deveni realitate mai devreme sau mai târziu, fie pentru că vom fi forţaţi să le adoptăm în urma următoarei crize de mari proporţii, fie pentru a evita ca aceasta să aibă loc.

Indiferent dacă politicile propuse vor fi sau nu aplicate, Piketty a produs deja un un impact considerabil prin volumul său, antrenând societatea într-o dezbatere asupra inegalităţii. Chiar şi în cazul în care previziunile lui nu se vor adeveri, viitorii istorici şi economişti vor recunoaşte „Capitalul în secolul al XXI-lea” drept una dintre cele mai importante cărţi ale debutului de secol al XXI-lea, mai ales prin prisma impactului social considerabil.

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI