O carte pe zi: „6 poveşti cu draci”, de Igor Bergler. În mod evident, la sfârşitul lecturii, o întrebare se naşte irepresibil

Acum Igor Bergler – în mod cert într-o pauză de respiraţie – a scos pe piaţa acest volum de povestiri, şase la număr: „Intrusul”, „Un detectiv şi nişte tablouri dintr-o expoziţie”, „Dracomorfoză”, „A doua moarte a piratului Francis Dracul, Sir, cavaler şi pungaş”, „Cele trei Magdalene”, „Anul dintre două Nopţi ale Valpurgiei”. În toate este vorba despre draci. În toate se vede din nou ştiinţa lui Igor Bergler de a-şi prezenta în mod agreabil imensele cunoştinţe în domeniul artei – şi nu numai. Autorul însuşi scrie, pe blogul său: „Nemulţumiţi de mediocritatea creatorului lor, şase draci evadează din tot atâtea tablouri. Altul are o revelaţie de factură kafkiană – e un Gregor Samsa întors pe dos, îndrăcit, în răspăr. Un altul preia legenda faustiană şi o împinge până la ultima consecinţă. Unul e pirat, gentleman şi cavaler. Cei mai mulţi au grave probleme identitare. Şi surprizele nu se opresc aici”. Greu de spus dacă şi această carte va fi una fenomen, ca precedentele, autorul însă speră.

„Igor Bergler – subliniază Pavel Şuşară – scrie din memorie, din memoria locală, din memoria difuză, din memoria umanităţii, pe orizontală, şi din memoria speciei, pe verticală, el se înhăitează cu alţi crescători de draci, ale căror manejuri colcăie de agregări diabolice absolut fabuloase. De la eresurile de substrat, cu morfologii asimilabile, la versantul întunecat al Vechiului Testament, la fauna paleocreştină, la imaginarul sabatic medieval, la rezervaţiile didactico-taumaturgice ale Inchiziţiei, mereu supraaglomerate din pricina travaliului exorcizator, la emanaţiile flamboaiante ale gotico-romantismului, la Carlo Gozzi, la Goethe, la Lessage, la Gogol, la Creangă, la Caragiale etc. etc. şi până la Bulgakov sau Borges, se întinde o plajă imensă pe care Igor Bergler păşeşte agale, ca un paşă atemporal, şi atacă selectiv, cu o precizie chirurgicală, prelevând exact tipologiile adecvate pentru amenajarea măreţului său Univers paralel. În cele şase povestiri scurte, în mod paradoxal, mai mari pe dinăuntru decât pe dinafară, parte recuperate şi reconfigurate din vagoanele de şpan rămase după şantierul celor două romane, se aliniază frumos şi se manifestă în consecinţă cele mai năstruşnice, mai imprevizibile, mai melancolice sau mai triste şi, de ce nu, mai etice categorii de draci.

(…) În mod evident, la sfârşitul lecturii, o întrebare se naşte irepresibil: ce (şi cum) sunt, până la urmă, dracii lui Igor Bergler? Sunt entităţi ale infernului, pedepse năprasnice pe care omul trebuie să le îndure din pricina simplă că răul este complementul obligatoriu al binelui, sunt forţe ale disoluţiei, pentru că nu pot suporta măreţia creaţiei, sau, pur şi simplu, sunt natura noastră mai mult sau mai puţin conştientă, sunt energiile noastre scăpate în libertate ori, cine ştie, dacă nu chiar marea noastră şansă de a pătrunde acolo unde binele comun şi gestul precaut nu ne acordă nici o şansă? Dar până la un răspuns convingător, pe care doar cititorul singur şi-l poate oferi, un lucru este în afara oricărei discuţii: cu aceste şase povestiri surprinzătoare, Igor Bergler, pe lângă faptul că reuşeşte să spună şi în fleşuri ceea ce a spus până acum doar în epopee, aduce şi noi specimene de draci în infernul nostru literar, mult îmbunătăţite faţă de alte produse asemănătoare, ceea ce, evident, nu i se va ierta uşor. Cum nu i s-a iertat încă nici faptul că a apărut din senin, fără să întrebe pe nimeni. În mod cert, aici şi-a vârât coada dracul celei de-a şaptea povestiri, dar despre asta poate altădată!”.

Igor Bergler – „6 poveşti cu draci”. Postfaţă de Pavel Şuşară. Editura Litera. 202 pag.