Home » Cultură » Brâncoveniana. „Sub semnul Credinței și al Patriei, întru propășirea virtuților, valorilor și încrederii”

Brâncoveniana. „Sub semnul Credinței și al Patriei, întru propășirea virtuților, valorilor și încrederii”

Brâncoveniana. „Sub semnul Credinței și al Patriei, întru propășirea virtuților, valorilor și încrederii”
Forumul Naţional Cultural „Brâncoveniana”, ediția a III-a (2021)
Publicat: 14.07.2021

Principele Constantin Brâncoveanu a fost martir și erou național. Noi nu putem înțelege azi aceste posturi ale sale, dar este bine măcar că încercăm. Constantin Brâncoveanu a fost martir pentru credință și erou pentru națiunea română. El a avut în cuprinderea minții sale toată puterea creștinismului universal și toată forța națiunii sale române, văzute de la București până la Iași și până în Țara Făgărașului și în Țara Maramureșului.

Domnul nostru român, dăruit cu har de Domnul cel Mare din ceruri, a rămas în amintirea românilor de peste tot ca un mântuitor de neam, fiind plasat, încă înainte de sanctificarea oficială, în rând cu sfinții, jucat în piese de teatru, pomenit în rugăciuni, menționat în versuri populare.

Faptul că Forumul Cultural Național „Brâncoveniana” organizează, anual, din 2019, de ziua martiriului, în palatul de la Potlogi, o cinstire binecuvântată de Biserica noastră este semn că mai avem în piept o inimă ce bate. În această lume dezorientată, asemenea ceremonii pline de har ne readuc speranța și ne îndreaptă gândul spre izbăvire. Îi felicităm pe organizatori și le dorim puterea de a strânge în continuare sufletele la un loc, sub semnul Credinței și al Patriei, întru propășirea virtuților, valorilor și încrederii.

Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române (Director de Onoare – Revista Regal Literar)

DESPRE EVENIMENT

Forumul Naţional Cultural „Brâncoveniana”, ediția a III-a (2021) se va desfășura pe data de 14 august la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, sub auspiciile Consiliului Județean Dâmbovița, Primăriei și Consiliului Local Potlogi, Complexului Național Muzeal Curtea Domnească, Societății Scriitorilor Târgovișteni și Cenaclului Literar-Cultural „George Coandă”.

Evenimentul unește personalități din spațiul cultural și creștin din țară, având ca scop pomenirea Sfinților Martiri Brâncoveni, promovarea simbolului și mitului brâncovenesc, dar și afirmarea autorilor, scriitorilor și cercetătorilor creștini contemporani. Astfel, evenimentul se împarte în două părți:

  • Comunicarea de lucrări științifice pe teme creștine și brâncovenești – Simpozionul Brâncoveanu și Moștenirea Sa (ora 11:00);
  • Gala de premiere a concursului de poezie creștină și patriotică – Sub Crucea Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu (12:30);
  • Lansări de carte, expoziții etc (13:00).

Lucrările, poeziile și cercetările științifice se vor comunica prin e-mail, pe adresa [email protected], acestea fiind însoțite de datele de contact ale autorilor.

Materialele se vor trimite în intervalul 1 iulie – 3 august 2021.

Juriul concursului de poezie este format din importanți oameni de cultură: George Coandă (Președintele juriului), Marian Ilie, Vilia Banța, Aureliu Goci, George Piteș, Constantin Voicu.

În urma primirii poeziilor, autorii câștigători vor fi premiați după cum urmează:

  • Marele Trofeu Brâncoveniana
  • Premiul I – oferit de Arhiepiscopia Târgoviștei
  • Premiul II – oferit de Societatea Scriitorilor Târgovișteni și editura Bibliotheca
  • Premiul III – oferit de Cultul Eroilor Regina Maria – filiala Mihai Viteazul
  • Premiul special oferite de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, filiala I.H. Rădulescu
  • Premiul revistei Litere
  • Premiul Regal Literar – oferit de Revista Regal Literar
  • Premiul special al revistei TIMPUL Târgoviște
  • Premiul special oferit de revista Arena Literară si Editura Betta
  • Premiul special oferit de revista Eroica
  • + alte premii oferite de parteneri.

Lucrările științifice și poeziile vor fi publicate în volumul II al antologiei Reverberații Brâncovene, care va apărea la Editura Bibliotheca, sub îngrijirea Cenaclului Literar-Cultural „George Coandă”, coordonat de prof. Valentina Vasile.

Parteneri: Arhiepiscopia Târgoviștei, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”/Filiala „Mihai Viteazul” Dâmbovița, Revista Regal Literar, Uniunea Ziariștilor Profesioniști Din România / Filiala „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița, ColumnaTV, „Jurnal de Dâmbovița”, Magazin Critic, turnul-cetatii.ro, Luceăfarul, trustul Gândul, ziarul Ultima Oră, revista TIMPUL Târgoviște, Ziarul Patria Română și Liceul „Marin Grigore Năstase” din Tărtășești.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?