Home » Cultură » Steven Spielberg, al doilea cel mai bogat regizor din lume

Steven Spielberg, al doilea cel mai bogat regizor din lume

Steven Spielberg, al doilea cel mai bogat regizor din lume
Steven Spielberg, 1985. Sursa foto: Profimedia
Publicat: 13.03.2023

Steven Spielberg (18 decembrie 1946), regizorul unor filme precum „Jaws” (1975), „Close Encounters of the Third Kind” (1977), „Raiders of the Lost Ark” (1981), E.T. the Extra-Terrestrial (1982), „Saving Private Ryan” (1998), „Jurassic Park” (1993), Schindler`s list (1993), de trei ori recompensat cu premiul Oscar, este unul dintre cei mai buni, dar și mai bogați regizori din lume.

A debutat în cinematografie la sfârșitul anilor `60 și începutul anilor `70, la Universal Studios, regizând primul său film în 1971.

„Duel”, cu Dennis Weaver (1924 – 2006) în rolul unui vânzător care este urmărit pe o autostradă deșertică de un camion cisternă misterios, filmul a fost difuzat pe ABC pe 13 noiembrie 1971.

Primul film al lui Steven Spielberg

A fost foarte bine primit de critici și este considerat un clasic al genului thriller.

„Duelul” a constituit și sursa principală de inspirație pentru celebra producție „Fălci” („Jaws”, 1975), care a fost primul mare succes al lui Spielberg. De asemenea, Steven Spielberg a fost primul cel mai tânăr regizor care a semnat un contract pe termen lung cu un studio de film important.

Peste 150 de premii câștigate și 316 nominalizări

Într-o carieră de peste 50 de ani, Spielberg a regizat și a produs peste 150 de filme (inclusiv documentare și show-uri de televiziune), multe dintre acestea, filme de Oscar, producții reprezentative și emblematice ale cinematografiei universale. În vreme ce filmele sale au avut încasări de peste 8 miliarde de dolari la nivel mondial, averea lui Spielberg a fost estimată la aproximativ 4 miliarde dolari. Este considerat unul dintre cei mai de succes și mai influenți regizori din istoria cinematografiei, de-a lungul carierei sale fiind nominalizat la 316 premii și câștigând 155 (printre care 3 Oscaruri, 2 British Academy Film Awards, 12 premii Emmy și 9 Golden Globes Awards).

Filme de Oscar

„Lista lui Schindler” (1993) a fost un succes de casă și câștigător a șapte Premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor. În 2007, Institutul American de Film a plasat această producție pe locul 8 în lista „Celor mai bune 100 de filme americane din istorie”, criticii considerându-l unul dintre cele mai bune filme făcute vreodată.

Alte filme regizate de Spielberg recompensate cu marele trofeu sunt „Saving Private Ryan” (1998), câștigător a cinci premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun regizor, „The Color Purple” (1985), câștigător a 11 nominalizări la Oscar, inclusiv cel mai bun film și cel mai bun regizor, „Jaws” (1975), câștigător a trei premii Oscar, inclusiv cel mai bun sunet și cea mai bună muzică originală, „Jurassic Park” (1993), câștigător a trei premii Oscar, inclusiv cel mai bun montaj de sunet și cele mai bune efecte vizuale, „E.T. the Extra-Terrestrial” (1982), câștigător a patru premii Oscar, inclusiv cea mai bună muzică originală și cel mai bun montaj de efecte sonore, „Indiana Jones and the Raiders of the Lost Ark” (1981), câștigător a patru premii Oscar, inclusiv cel mai bun sunet și cele mai bune efecte vizuale și „Bridge of Spies” (2015), câștigător a șase nominalizări la Oscar, inclusiv cel mai bun film și cel mai bun actor în rol secundar.

Talent înnăscut

Regizor, producător și scenarist american, Spielberg este considerat a fi una dintre cele mai influente figuri din istoria cinematografiei.

Steven Spielberg s-a născut în Cincinnati, Ohio, pe 18 decembrie 1946, fiind cel mai mare dintre cei patru copii ai familiei. Tatăl său, Arnold Spielberg, era inginer electrician, iar mama lui, Leah Adler, restauratoare. Încă de mic a fost fascinat de filme și petrecea adesea ore întregi la teatrul local. A realizat primul film, „The Last Gun”, un western de 8 minute, la doar 12 ani, la 14 ani a urmat un film de război de 40 de minute, „Escape to Nowwhere”, iar la 16, „Firelight”, o epopee SF despre invazia extratereștilor (un film de 140 de minute).

În 1953, familia Spielberg s-a mutat în Haddon Township, New Jersey, unde Steven a urmat școala Dwight-Englewood. Nu a fost un elev deosebit de bun, dar a excelat la orele de artă și fotografie. A continuat să facă scurtmetraje, pe care obișnuia să le arate colegilor de clasă.

În 1960, familia s-a mutat din nou, de data aceasta la Scottsdale, Arizona, unde Steven a urmat liceul Scottsdale. Nu era interesat de școală și de multe ori lipsea de la cursuri pentru a merge la film.Tot din pasiunea pentru cea de-a șaptea artă, tânărul Steven a devenit membru al clubului de teatru al școlii și a început să facă scurtmetraje, incluzându-și prietenii în proiectele sale.

Stagiar la Hollywood și apoi regizor de marcă

După ce a absolvit liceul în 1964, Spielberg a urmat Universitatea de Stat din California, Long Beach, pe care însă a abandonat-o după un semestru. A urmat peioada de stagiatură din cadrul Universal Studios de la Hollywood, fiind primit în departamentul de editare. A fost rampa sa de lansare și platforma care i-a oferit cunoștințele necesare pentru a face filme.

În 1969, Spielberg a regizat primul său lungmetraj, un film cu buget redus numit „Duel”, care a fost difuzat la televizor. În ciuda bugetului mic, filmul a fost bine primit și a contribuit la stabilirea lui Spielberg ca un talent în creștere în industria filmului.

De-a lungul adolescenței și de la începutul vârstei adulte, Spielberg știa deja că vrea o carieră în cinematografie, era hotărât să facă filme, iar pasiunea și determinarea sa pentru un vis care începuse de fapt din copilărie l-au motivat în cele din urmă să facă în așa fel încât să devină unul dintre cei mai de succes și mai influenți regizori din istoria cinematografiei.

Spielberg este cunoscut pentru capacitatea sa de a combina elemente de acțiune, aventură, science fiction și dramă în filmele sale fiind apreciat și lăudat și pentru talentul de a aborda subiecte serioase și complexe din punct de vedere emoțional.

A fost, de asemenea, implicat în diferite acțiuni filantropice și umanitare de-a lungul vieții sale, sprijinând inclusiv activitățile organizațiilor pentru pace.

Steven Spielberg a fost căsătorit de două ori. Prima soție a fost actrița Amy Irving (căsnicia a durat din 1985 și până în 1989), din 1991 căsătorindu-se cu Kate Capshaw, o actriță pe care a cunoscut-o în timp ce regiza „Indiana Jones and Temple of Doom”. Sunt împreună de 23 de ani și au șapte copii.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Steven-Spielberg

https://wealthygorilla.com/richest-directors-world/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Tim Burton, un regizor cu filme de milioane și două Oscaruri. „Monștrii sunt domeniul meu”

Guillermo del Toro, regizorul exorcizat de bunica sa. „Trebuie să crezi în magie ca să o vezi”

Regizorul James Cameron a demonstrat că moartea lui Jack din „Titanic” a fost inevitabilă

Un regizor cunoscut a recurs la sinucidere asistată

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase