James Brown, Nașul muzicii soul. „Nu-i poți învăța pe alții dacă trăiești în același mod”

James Brown (1933 – 2006), cunoscut și sub numele de The Godfather of Soul, Soul Brother Number One, Universal James, Mr. Dynamite și The Hardest Working Man in Show Business, Mr Please Please Please, Mr. Dynamite, a fost unul dintre cei mai influenți muzicieni ai secolului XX, compozitor, producător, dansator și cântăreț, lider de trupă, o verigă foarte importantă în evoluția stilurilor gospel, R&B, soul și funk, dar lăsându-și amprenta și asupra altor genuri precum rock, jazz, reggae, disco, dance și hip-hop.

A fost o sursă semnificativă de inspirație pentru generații de artiști, inclusiv Michael Jackson și Prince. Este muzicianul cu cele mai multe piese din topul Billboard Hot 100, dar cu toate acestea nu a ajuns niciodată pe locul 1 în top.

• Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?
• Astăzi se împlinesc 140 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari pictori ai…

Pentru contribuția sa adusă muzicii, Brown a fost recompensat cu trei premii Grammy: Best R&B Recording („Papa’s Got a Brand New Bag”, 1965), Best Male R&B Performance („Living in America”, 1986) și „Best Album Notes” („Star Times”, 1991). La 25 februarie 1992, a primit un premiu pentru întreaga carieră la cea de-a 34-a ediție a Premiilor Grammy. De asemenea, în 1997 James Brown a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame.

Cântece-manifest

Single-urile de succes ale lui Brown, cum ar fi „Say It Loud (I’m Black and I’m Proud)” și „Funky President”, au dezlănțuit tineretul de culoare în timpul turbulențelor din anii 1970, aceste cântece nu doar că au pus în evidență geniul muzical al lui Brown, dar au servit și ca declarații puternice de emancipare a negrilor și de conștiință socială într-o perioadă de mari instabilități sociale și politice.

Lansat în 1968, „Say It Loud (I’m Black and I’m Proud)” a devenit un imn al mișcării pentru drepturile civile și un strigăt de mobilizare pentru mândria negrilor. Ritmul molipsitor al cântecului și versurile puternice au rezonat cu afro-americanii care căutau să se facă auziți și să fie recunoscuți într-o societate care îi marginalizase și îi oprimase de mult timp, melodia transmițând un mesaj de autoafirmare și de sfidare și încurajând persoanele de culoare să își îmbrățișeze moștenirea și să se ridice împotriva nedreptății rasiale.

În mod similar, „Funky President (People It’s Bad)”, lansat în 1974, a abordat problemele politice și sociale ale vremii, piesa criticând administrația Nixon și modul în care aceasta a gestionat scandalul Watergate, precum și problemele mai largi legate de sărăcie, corupție și inegalitate care îi afectau pe afro-americani. Groove-ul piesei, condus de vocea inconfundabilă a lui Brown și de instrumentația perfect sincronizată, a făcut din aceasta un imn popular în rândul tinerilor de culoare care erau dezamăgiți de sistemul politic și căutau să-și exprime frustrările prin muzică.

Astfel, ambele melodii au oferit o voce puternică tinerilor de culoare într-o perioadă în care erau marginalizați, inspirându-i să-și îmbrățișeze identitatea, să lupte pentru egalitate și să caute schimbări pozitive.

Probleme cu legea

În anul 2003, Carolina de Sud i-a acordat lui James Brown grațierea pentru șapte condamnări penale, unele dintre ele implicând diverse acuzații  – posesie de arme și droguri – care au avut loc pe o perioadă de 10 ani. Decizia a stârnit controverse și nenumărate dezbateri cu privire la corectitudinea și etica procesului de grațiere.

Admiratorii lui James Brown au susținut că artistul a adus contribuții semnificative muzicii și societății, iar condamnările sale nu ar trebui să-i umbrească realizările, considerând grațierea ca fiind o modalitate de a-i recunoaște acestuia impactul pozitiv și de a-i oferi un nou început.

Pe de altă parte, criticii au pus sub semnul întrebării baza acordării grațierii, susținând că Brown a promovat un mesaj greșit și a subminat sistemul judiciar, considerând condamnările un memento care să aducă în primul plan faptul că nicio persoană, indiferent de faima sau realizările sale, nu este mai presus de lege.

Copilărie trăită în sărăcie

Născut la 3 mai 1933, în Barnwell, Carolina de Sud, Brown a crescut în sărăcie și a fost nevoit să se descurce singur încă de la o vârstă fragedă. Copil fiind, ajuta la întreținerea familiei culegând bumbac de pe câmpurile din apropierea casei și lustruind încălțăminte. Timpul liber și-l dedica cântând, hoinărind pe străzi și ocupându-se de mici fărădelegi care, de altfel, au determinat instituționalizarea acestuia într-un centru de reabilitare de la vârsta de 16 ani și până la 19 ani. După o perioadă de tatonări în sport, orintându-se către box și baseball, o accidentare la picior îl face să se ocupe mai serios de muzică, pasiune veche a lui, dar și modalitatea de a-și câștiga existența.

La începutul anilor 1950, s-a alăturat unui grup de rhythm and blues, The Famous Flames, care a câștigat rapid popularitate prin spectacolele live pline de ritm și energie.

Cariera lui Brown a luat avânt în anii 1960 și a devenit cunoscut pentru prezența sa scenică electrizantă și vocea puternică. A avut o serie de hituri în această perioadă, printre care „Please, Please, Please, Please”, „Papa’s Got a Brand New Bag” și „I Got You (I Feel Good)”. De asemenea, și-a dezvoltat o reputație de lider de trupă dedicat și exigent, iar formația sa de acompaniament, The J.B.’s, era cunoscută pentru sunetul distinctiv și funky.

Moartea lui James Brown a strânit controverse

James Brown a murit la 25 decembrie 2006, la vârsta de 73 de ani. Oficial, doar managerul său personal, Charles Bobbit, a fost alături de el în ultimele momente.

Moartea lui Brown a fost considerată suspectă de anumite personaje din anturajul artistului, iar medicul care a semnat certificatul de deces al lui Brown, relatau jurnaliștii CNN în 2019, nu credea că muzicianul a murit din cauze naturale. În plus, un prieten al lui Brown susținea că se află în posesia unei fiole de sânge care ar putea fi dovada unei crime.

Toate afirmațiile care sugerau că Brown a fost ucis se bazau în mare parte pe prezența drogurilor ilicite în organismul său și pe ancheta ulterioară privind modul în care a fost tratată îngrijirea medicală a lui. Astfel, agitația cauzată de moartea cântărețului a dus, până la urmă, la deshumarea lui în 2007, la mai mult de un an de la înmormântare.

Bătălia pentru averea lui Brown a durat ani de zile

Cu toate acestea, raportul de autopsie a concluzionat că Brown a murit în urma unui atac de cord ca urmare a complicațiilor unei pneumonii și nu au fost găsite dovezi incriminatorii.

În urma decesului lui James Brown, au apărut litigii privind distribuirea bunurilor și averii sale totale. Brown desemnase un fond de caritate ca beneficiar principal al averii pe care o deținea, cu scopul de a oferi burse pentru copiii defavorizați din Carolina de Sud și Georgia însă, contrar dorinței artistului, membri ai familiei și foști asociați au contestat testamentul, pretinzând câte o parte din avere. Bătăliile juridice legate de averea lui Brown au durat ani de zile, implicând acuzații de falsificare, influență nejustificată și gestionare defectuoasă.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/James-Brown-American-singer

https://www.jamesbrown.com/

https://www.imdb.com/name/nm0113768/bio/?ref_=nm_ov_bio_sm

https://edition.cnn.com/interactive/2019/02/us/james-brown-death-questions/chapter_03.html

Vă mai recomandăm să citiți și:

Dolly Parton, regina muzicii country. Avere de 600 de milioane de dolari și 365 de peruci

Muzica stranie auzită de astronauții Apollo 10 pe fața nevăzută a Lunii

Richard Wagner, un titan al muzicii

Un obiect cosmic gigantic produce cea mai joasă notă muzicală din Univers