Opinie: „Ce s-a întâmplat cu Matthew Perry?”

Titlul cărții nu m-ar fi inspirat să o citesc vreodată – Friends, iubiri şi marele lucru teribil – dar m-a interesat povestea vieții lui Matthew Perry. Nu se număra printre actorii favoriți, însă mi-a plăcut în filmele în care l-am văzut. La fel, nu i-am urmărit nici parcursul de-a lungul vieții, însă atunci când s-a întâmplat să îl văd invitat în diferite emisiuni, am simțit tristețe și suferință profunde venind de la acest om. I se citeau pe față pur și simplu. Avea o privire care ascundea multă durere și vorbea destul de greu. Dar mesajele discursurilor lui erau bune.

După ce am scris primul articol despre Matthew, odată cu moartea sa, a fost o frază care m-a determinat să aflu mai multe despre el. Spunea, la un moment dat, „m-am așezat în genunchi și L-am rugat pe Dumnezeu să mă facă celebru”. Tot el spunea apoi despre acea „rugăminte faustiană” – „dar faima nu face ceea ce crezi că va face. Totul a fost un truc”.

• Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?
• Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să…

Ce s-a întâmplat cu acest om? Cum anume și-a pierdut direcția? De ce a suferit? De ce nu a putut fi fericit?

Matthew Perry, teoretic, era… un om fericit. Sau cel puțin avea extrem de multe motive pentru care ar fi putut considera că este fericit. A fost iubit de părinți, deși aceștia s-au despărțit când el avea 1 an. A făcut parte din lotul celor mai buni tenismeni juniori în Canada (acolo s-a născut). S-a bucurat de celebritate, Friends a fost apogeul carierei sale, câștiga 1 milion de dolari pe episod, a avut-o ca iubită pe una dintre cele mai populare actrițe – Julia Roberts. Pe care a părăsit-o. A urmat apoi un șir lung de iubite pe care, de asemenea, le-a părăsit. A avut în jur mulți oameni care l-au iubit și cărora le-a păsat de el. A fost prieten cu Bruce Willis. Era ambițios atunci când venea vorba de cariera sa, dar ambiția nu l-a salvat.

Deci care a fost problema lui Matthew Perry? Ce nu a fost suficient? Problemele lui au fost trei. Alcoolul. Drogurile. Tutunul. Un cocktail pe care Perry l-ar fi putut numi „Fata Morgana”, pentru că l-a ademenit în lumea iluziilor mortale din care nu a mai putut ieși.

De băut, s-a apucat atunci când avea 8 ani. Prima beție a fost pe la 10. Și de atunci, toată viața i-a fost marcată. Schimbată. Blestemată. Perry bea extrem de mult, lua medicamente pe care le-a transformat mai apoi în drogurile lui de fiecare zi, devenise dependent de sex, nu reușea să aibă relații serioase, chiar dacă își dorea.

Spune în cartea sa cât de mult și-ar fi dorit să aibă o parteneră stabilă pe care s-o iubească și care să-l iubească și ce mult i-ar fi plăcut să devină tată, pentru că iubea copiii. A recunoscut că s-a speriat de fiecare dată când o relație devenea mai profundă. Așa că prefera să iasă repede din ea ori să o limiteze la sex. „Plecam eu înainte să fiu părăsit”. Avea temerea aceasta. Că va fi abandonat. Temere cu rădăcini formate în copilărie.

Însă dependențele lui l-au încătușat pur și simplu. Era ca o musculiță prinsă în pânza de păianjen. Cu cât se zbătea mai mult, cu atât devenea tot mai greu să iasă din acea pânză.

Multă vreme nu a știut aproape nimeni prin ce trece Matthew Perry. Ce zbateri interioare avea, ce voci îi urlau în cap, ce coșmaruri îl urmăreau noaptea, ce lupte ducea ziua. Ce anume îi măcina viața. Dar de la un moment dat, problemele lui au devenit evidente, nu le-a mai putut gestiona și nici ascunde.

În timpul filmărilor la Friends a ajuns de câteva ori la dezalcoolizare, era s-o dea în bară atât cu viața lui, cât și cu proiectul ăsta din care își dorise extrem de mult să facă parte.

Iar producătorii au fost mai mult decât înțelegători, asta pentru că Friends era în topul topurilor în materie de seriale și aveau nevoie de el. De Matthew.

„Dacă s-ar putea ajunge la abstinență doar prin eforturi susținute și prin însușirea cunoștințelor din domeniu, monstrul ăsta care mă bântuie n-ar acum decât o vagă amintire neplăcută. Ca să pot rămâne în viață – doar atât, nimic mai mult –, mă transformasem într-un pacient de profesie”.

A participat la vreo șase mii de întruniri ale Alcoolicilor Anonimi. A fost de 15 ori la dezalcoolizare. A fost internat la psihiatrie, s-a dus la terapie de două ori pe săptămână vreme de 30 de ani, a fost pe punctul de a muri. A stat 14 zile în comă, după ce i-a explodat colonul. A suferit vreo 14 operații.

„La patruzeci și nouă de ani, încă îmi era teamă să rămân singur, pentru că, atunci când eram singur, creierul meu dement găsea întotdeauna câte o scuză ca să facă o tâmpenie de neînchipuit: adică să mă pună să beau și să iau droguri”.

Perry se temea de el. De fapt, de mintea lui, alcoolul și drogurile îi duseseră mintea într-o negură plină de creaturi monstruoase care-l speriau și de care nu mai putea scăpa. Spunea că bea și lua droguri ca să „umple golul din suflet”. Se simțea mereu nefericit, neîmplinit. Și de fiecare dată cât se simțea astfel, bea. Și lua medicamente. Când nu I le dădeau medicii, pe care-i mințea că avea dureri insuportabile, făcea rost de ele de la „dealeri”.

„Mintea mea este hotărâtă să mă ucidă”, scria el în carte. „În permanență mă simt singur, îndurerat și mă agăț cu disperare de gândul că mă va putea repara cineva, cineva din exterior. Însă ceilalți au încercat absolut totul!”

„Aveam absolut tot ce-mi doream, însă nu era decât o amăgire. Pentru că nimic nu putea să mă repare.”

Citindu-l pe Matthew Perry cum a navigat prin viață, amăgindu-se că se distrează, cât de fapt se înfunda în ceva asemănător nisipurilor mișcătoare, văzând că totuși a încercat să se ajute, chiar le-a permis celorlalți să-l ajute, fără success pe lungă durată, m-am gândit ce ușor spuneam ori spunem uneori „uite-l și pe bețivul ăla” sau „dă-l dracu’ de bețiv împuțit”. Oamenii ăștia ajung aici din diverse motive. Dar problema mai mare este că nu se mai pot salva. Unii dintre ei chiar nu se mai pot salva.

Matthew Perry a cheltuit peste 7 milioane de dolari pentru eforturile lui disperate de a scăpa de toate dependețele. Șapte milioane. O sumă extraordinar de mare. Și cu toate încercările lui și ale celor din jur, familie, prieteni, oameni specializați, tot nu a reușit. Îl urmărea băutura ca o umbră. Chiar glumea spunând că băutura îl aștepta răbdătoare la intrare, făcând abdomene, în timp de el participa la ședința Alcoolicilor Anonimi.

A dorit să îi facă pe cititori să înțeleagă faptul că unii oameni chiar sunt incapabili să se oprească din băut, deși vor asta. Chiar dacă au la îndemână toate informațiile și sunt conștienți de urmări. De cât de nocive sunt alcoolul și drogurile. De blestemele crunte care vin odată cu aceste vicii. Perry spunea că abuzul de alcool învinge negreșit. Că este disprețuitor. Parșiv. Că pleacă, la un moment dat, dar niciodată de tot.

Și mai spunea că, în dicționar, în dreptul cuvântului dependent ar fi trebuit să fie o poză a lui. Atât de prins era în viciul ăsta. Și totuși atât de conștient. Și sunt convinsă că această carte a lui a scris-o nu pentru bani, nu pentru relansarea imaginii, ci pentru că a vrut să ajute. Chiar spune că menirea lui ar fi fost asta. A simțit profund că exemplul vieții sale îi poate ajuta pe alții. Alții însemnând atât dependenții de băutură și de droguri, dar și non-dependenții care de pe margine privesc uneori cu un ochi critic și aruncă spre ei, spre alcoolici, apelativele pe care le-am scris mai sus.

„Da, sexul e superb, dar cred că acum aș fost un om mult mai împlinit, dacă mi-aș petrecut toți acei ani căutând ceva mai profund.”

Perry nu se putea bucura de nimic dacă nu era beat sau drogat. Nu-l satisfăcea nimic. Nu-l mai mulțumeau banii, sexul, succesul, dragostea. „Dependența mi-a distrus aproape întreaga viață și nu-i de glumă cu ea. Mi-a distrus relațiile. M-a împiedicat să evoluez.”

Spunea că ar fi renunțat la toată averea lui și la faimă, doar să fie capabil de o viață simplă, chiar trăită într-o locuință socială, având grija banilor, numai să scape de dependențele lui.

„Aș da orice să nu trecu prin ce am trecut. Știu că nu mă crede nimeni, dar ăsta este adevărul.”

I-am citit cartea într-o zi. Pentru că vreau să înțeleg ce îi face pe oameni nefericiți, iar povestea vieții lui Matthew Perry, scrisă clar și convingător, chiar este un mesaj extrem de util. Și este impresionantă. La fel cum, sincer cred, fiecare dintre noi are o poveste de viață impresionantă. Cu lecții de spus, de învățat, cu probleme, cu frustrări, cu vicii, cu dependențe (la fel cum a avut și Matt Perry), cu temeri, neîmpliniri, toate astea pe lângă, evident, momentele de bucurie care sunt presărate în viața fiecăruia. Și iubirea, familia, prietenii, cariera, banii, sexul nu mai au nicio valoare atunci când mintea și trupul omului sunt otrăvite cu aceste vânzătoare de iluzii mincinoase și mortale – alcoolul și drogurile. Iar parteneriatul cu ele, odată format, devine aproape indestructibil.

Este ușor să îi judecăm pe alții, atunci când nu cunoaștem toate detaliile problemelor lor. Însă, de ce ar trebui să îi judecăm? Cum ne ajută asta? Cu ce îi ajută pe ei? Oricine poate ajunge într-un punct critic, în declin cu viața sa. Să spunem Doamne ferește și să încercăm să ne ferim de abuzuri. Cam atât…

N.RED. Materialul prezentat aici este un articol de opinie al autorului Roxana-Ioana Ancuța și nu reflectă neapărat și opiniile redacției. 

Memoriile actorului Matthew Perry, „Friends, iubiri și marele lucru teribil”, au apărut și în România la editura Nemira în data 1 noiembrie 2022. Cartea a generat un mare interes internațional. 

Vă mai recomandăm să citiți și:

Matthew Perry, cel mai iubit dintre Prietenii tăi. „Faima nu face ceea ce crezi că va face. Totul a fost un truc”

Matthew Perry, cunoscut și iubit pentru rolul din Friends, a murit

Philip Seymour Hoffman, actor de Oscar învins de droguri. „Uneori este greu să spui nu”

Leonard Nimoy, actor, poet, fotograf, regizor. „Logica este începutul înțelepciunii și nu sfârșitul”