Home » Cultură » Cai Lun, inventatorul hârtiei

Cai Lun, inventatorul hârtiei

Publicat: 17.06.2024

Într-o lume digitalizată până aproape la extrem, aproape că am ajuns să trecem cu vederea un material simplu și umil, dar extraordinar de practic și util, care a fost parte integrantă a civilizației umane timp de secole: hârtia.

În timp ce anumite persoane pot vedea hârtia pur și simplu ca pe un obiect, un material alb, alții o percep ca pe un suport pentru cuvântul scris, iar unii, atunci când întâlnesc o foaie de hârtie, contemplă copacul care a fost tăiat pentru a o crea. O diversitate de perspective poate reflecta natura multifațetată a hârtiei, acest material care transcende forma fizică și poartă cu sine o isorie întreagă de experiențe umane și semnificații culturale.

De veacuri, hârtia a fost martoră a evoluției stilurilor și tehnicilor artistice, a servit drept suport pentru gânduri și povești care au prins viață și s-au perpetuat în timp, a asistat știința, cunoașterea, permițând înregistrarea, împărtășirea și conservarea ideilor pentru generațiile viitoare. Fie prin buclele grațioase ale caligrafiei, fie prin liniile precise ale desenelor tehnice, numere, formule chimice, fizice și matematice, sau prin cuvintele tipărite ale unui roman, hârtia poartă greutatea intelectului uman și puterea de a inspira, educa și distrage. În acelși timp, dincolo de funcțiile sale artistice și de comunicare, hârtia evocă, de asemenea, contemplarea mediului înconjurător. Atunci când ținem în mână o foaie de hârtie, nu putem să nu ne gândim la copacul din care provine, o conștientizare care îndeamnă la reflecția asupra durabilității consumului și asupra consecințelor ecologice ale alegerilor noastre. Pentru că, da, producția de hârtie, de la recoltarea copacilor până la procesele de fabricație, are un impact semnificativ asupra mediului, motiv pentru care eforturile de reciclare și apariția unor materiale alternative oferă speranța unui viitor mai responsabil și mai ecologic.

Dar cine a creat hârtia? Una dintre invențiile remarcabile ale umanității, acest liant între trecut și prezent, acest călător prin timp, învățatul învățaților, artistul artiștilor, compozitorul compozitorilor.

Până să vorbim despre cel căruia i se atribuie această invenție, câteva date pe scurt despre istoria ei, a hârtiei.

În vreme ce China a fost prima națiune din lume care a început să producă hârtie manual, acum aproape 2000 de ani, cea mai veche urmă de papirus care a supraviețuit provine din Egiptul anului 3000 î.Hr. Datorită comercianților arabi, care au învățat secretele producerii hârtiei de la chinezi, aceasta a ajuns mai apoi și în Europa.

Reciclarea unei tone de hârtie salvează 17 copaci! Cei mai mari producători de hârtie din lume, în funcție de cantitate, sunt SUA și Canada, după care Finlanda, Japonia și Suedia, iar el mai mare producător de hârtie după volum este China care în 2011 deținea o cotă de piață de 24,9% din producția de hârtie. Hârtia igienică a început să fie produsă la sfârșitul secolului al IX-lea. Tot în China. Cel mai vechi document european scris pe hârtie datează din 1109 și este un act al regelui sicilian Roger al II-lea, scris în limbile greacă și arabă. În ultimii 200 de ani, 50% din pădurile Pământului au fost defrișate sau arse. În fiecare zi, americanii cumpără aproximativ 62 de milioane de ziare și aruncă aproximativ 44 de milioane dintre ele. Prima fabrică de hârtie americană a fost înființată în 1690. Prima carte care a fost tipărită dintr-o hârtie fabricată industrial a fost produsă în 1804. Johann Gutenberg este recunoscut ca fiind inventatorul presei tipografice cu caractere mobile, o invenție transformatoare în istoria tiparului și o piatră de hotar în comunicarea umană. Invenția lui Gutenberg a revoluționat procesul de producție a cărților. În 1455, Gutenberg a tipărit ceea ce este considerată a fi prima carte importantă produsă cu caractere mobile: o Biblie latină, cunoscută în mod obișnuit sub numele de Biblia Gutenberg sau Biblia cu 42 de linii, o realizare monumentală care a marcat începutul erei cărților tipărite în Europa. Biblia lui Gutenberg era alcătuită din două volume, fiecare pagină conținând 42 de rânduri de text, tipărite pe hârtie de înaltă calitate.

Revenind la inventatorul hârtiei, cel care a primit acest credit este Cai Lun, un funcționar imperial chinez din secolul al II_lea, din timpul Dinastiei Han de Est, în jurul anului 105 d.Hr. El este recunoscut ca fiind cel care a realizat perfecționarea procesului de fabricare a hârtiei prin adăugarea de coji de mătase și fibre de cânepă. Perioada în care s-a dezvoltat hârtia în China a fost una de mari inovații și progrese. Din punct de vedere istoric, aceasta a coincis cu Dinastia Han de Est (25-220 d.Hr.) și perioada Tang (618-907 d.Hr.), când China a cunoscut o dezvoltare culturală și tehnologică semnificativă.

Conform britannica.com, Cai Lun a fost un eunuc care a intrat în slujba palatului imperial în anul 75, fiind numit eunuc șef al împăratului Hedi (acesta a domnit între anii 88-105/106 și a făcut parte din dinastia Dong orientală Han în anul 89). Deși nu există multe informații care să releve o biografie clară și vastă a lui Cai Lun, se crede că în jurul anului 105, acesta a avut ideea de a face foi de hârtie din scoarță de copac macerată, deșeuri de cânepă, cârpe vechi și plase de pescuit. Hârtia astfel obținută s-a dovedit a fi superioară din punct de vedere al calității scrisului față de țesăturile din mătase pură (principala suprafață de scris a vremii). Mândru de realizarea sa, Cai Lun și-a lăutat descoperirea în fața împăratului, primind recunoaștere, inclusiv materială. Ulterior, unul dintre ucenicii lui Cai, numit Zuo Bo, a adus îmbunătățiri semnificative procesului de fabricare a hârtiei care au contribuit la răspândirea rapidă a fabricării hârtiei în întreaga China și mai apoi în toată lumea. Procesul de fabricare a hârtiei a fost un secret bine păstrat în China pentru mult timp, dar în secolul al VIII-lea, cunoștințele despre fabricarea hârtiei au fost transferate în alte regiuni prin intermediul comerțului și contactelor culturale. Hârtia a fost adusă în Japonia în secolul al VI-lea și în Coreea în secolul al VII-lea. Apoi, în secolul al VIII-lea, în timpul Califatului Abbasid din Orientul Mijlociu, cunoștințele despre fabricarea hârtiei au ajuns în regiunea islamică, unde s-a dezvoltat o industrie a hârtiei înfloritoare. De-a lungul timpului, procesul de fabricare a hârtiei a fost îmbunătățit și diversificat, iar hârtia a devenit un material indispensabil în societatea umană.

La palatul imperial, Cai Lun a ocupat mai multe funcții înainte de a deveni „Prefect al Atelierului Palatului”, un rol privilegiat care i-a permis să lucreze la dezvoltarea și îmbunătățirea diferitelor materiale și instrumente de uz imperial.

Inventarea hârtiei de către Cai Lun a implicat un proces de fierbere și batere a diferitelor fibre vegetale, cum ar fi bambusul, deșeuri de cânepă, cârpe vechi, plase de pescuit și scoarțe de copac, pentru a crea o pastă. Această pastă era apoi amestecată cu apă, prelucrată cu ajutorul unei site de lemn și uscată pentru a produce hârtie.

Cu toată faima de care se bucura și cu tot privilegiul de care dispunea din partea împăratului, scrierile istorice menționează faptul că Lun a fost implicat în conflicte politice și, în cele din urmă, a decis să se sinucidă, în anul 121 d.Hr., după o schimbare de putere în peisajul politic. S-a scris că Lun s-a omorât bând otravă, după ce a făcut baie și s-a îmbrăcat în haine fine pentru călătoria sa veșnică.

La mijlocul secolului al II-lea, scrie newworldencyclopedia.org, a fost construit un mormânt pentru Cai Lun la moșia sa din Satul Pavilionul Dragonului, în orașul Leiyang, provincia Hunan. Mai târziu, în onorea sa a fost ridicat și un templu, acolo unde câteva sute de familii implicate în industria hârtiei ar fi ajuns pentru a-și prezenta omagiile.

În prezent, mormântul lui Cai Lun se află sub protecția statului, fiind considerat sit istoric.

Deși lui Cai Lun i se atribuie inventarea hârtiei, există unele semne de întrebare dacă el însuși a inventat de fapt hârtia, sau pur și simplu a sistematizat fabricarea acesteia, promovând utilizarea ei la curtea imperială. Recent au fost descoperite fragmente mai vechi de hârtie chinezească. Cu toate acestea, Cai Lun este considerat un erou național chinez, lăudat pentru ingeniozitatea sa și respectat pentru faptul că nu se preocupa prea mult de rang, dar în același timp nu se temea să se adreseze direct împăratului pentru a-i prezenta sugestiile sale.

Surse:

https://www.britannica.com/technology/papermaking

https://www.ancient.eu/article/1087/invention-of-paper-in-china/

https://www.britannica.com/biography/Cai-Lun

Vă mai recomandăm să citiți și:

Celulele solare pliabile mai subțiri decât hârtia sunt noua creație a cercetătorilor

Test de cultură generală. Cine a inventat hârtia igienică?

Sindromul Pica: De ce unii oameni mănâncă hârtie, creioane sau chiar pământ?

Hârtie igienică toxică și chimicale eterne, găsite în corpurile balenelor ucigașe

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Maia Sandu: „Noi am luptat corect și am câștigat corect într-o luptă nedreaptă”
Maia Sandu: „Noi am luptat corect și am câștigat corect într-o luptă nedreaptă”
Cum s-a apărat o senatoare australiană care l-a huiduit pe regele Charles
Cum s-a apărat o senatoare australiană care l-a huiduit pe regele Charles
Șoferii Ford, avertizați să nu mai folosească adaptoarele gratuite de la Tesla
Șoferii Ford, avertizați să nu mai folosească adaptoarele gratuite de la Tesla
Câți dintre europeni susțin utilizarea Inteligenței Artificiale în poliție și armată?
Câți dintre europeni susțin utilizarea Inteligenței Artificiale în poliție și armată?
Avertismentul unui șef al serviciilor secrete: Inteligența Artificială va accelera radicalizarea online
Avertismentul unui șef al serviciilor secrete: Inteligența Artificială va accelera radicalizarea online
Noi specii din Triasicul târziu, scoase la lumină în statul american Arizona
Noi specii din Triasicul târziu, scoase la lumină în statul american Arizona
Europa a fost un lider în ceea ce privește salvarea naturii. Acum, regresul ar putea amenința progresul global
Europa a fost un lider în ceea ce privește salvarea naturii. Acum, regresul ar putea amenința progresul global
O descoperire surprinzătoare sub fundul mării. „Am fost surprinși pentru că nu știam că există acolo”
O descoperire surprinzătoare sub fundul mării. „Am fost surprinși pentru că nu știam că există acolo”
De ce copiii ar trebui să fie încurajați să se joace cu noroi?
De ce copiii ar trebui să fie încurajați să se joace cu noroi?
Studiu: simțul olfactiv uman este mai rapid decât se credea anterior
Studiu: simțul olfactiv uman este mai rapid decât se credea anterior
Test de cultură generală. Care țară nu are țânțari?
Test de cultură generală. Care țară nu are țânțari?
ProMotor anunță lansarea episodului 55 al „Podcast cu Prioritate” cu invitatul special George Buhnici
ProMotor anunță lansarea episodului 55 al „Podcast cu Prioritate” cu invitatul special George Buhnici
Misterul unei pitice cenușii, rezolvat după 29 de ani
Misterul unei pitice cenușii, rezolvat după 29 de ani
Cercetătorii vor să afle dacă într-adevăr poluarea provoacă demență
Cercetătorii vor să afle dacă într-adevăr poluarea provoacă demență
Industria auto europeană, în moarte clinică din cauza mașinilor electrice
Industria auto europeană, în moarte clinică din cauza mașinilor electrice
Egiptul, oficial liber de malarie. „Boala care i-a afectat pe faraoni aparține acum istoriei”
Egiptul, oficial liber de malarie. „Boala care i-a afectat pe faraoni aparține acum istoriei”
Culisele Proiectului Manhattan prin care americanii au pus capăt celui de-Al Doilea Război Mondial. Unul dintre inventatori a murit chiar în timpul experimentelor
Culisele Proiectului Manhattan prin care americanii au pus capăt celui de-Al Doilea Război Mondial. Unul dintre inventatori ...
O nouă tehnologie poate diagnostica demența în doar câteva secunde
O nouă tehnologie poate diagnostica demența în doar câteva secunde