Călugării medievali au documentat unele dintre cele mai mari erupții vulcanice din istorie

Observând cerul nopții, călugării medievali au înregistrat, fără să vrea, unele dintre cele mai mari erupții vulcanice din istorie.

O echipă internațională de cercetători, condusă de Universitatea din Geneva (UNIGE), s-a bazat pe lecturi din cronicile europene și din Orientul Mijlociu din secolele al XII-lea și al XIII-lea, împreună cu date din carote de gheață și inele de arbori, pentru a data cu exactitate unele dintre cele mai mari erupții vulcanice pe care le-a văzut vreodată lumea.

• O fosilă unică, veche de 190 de milioane de ani, rescrie istoria unei specii de dinozaur
• De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?

Rezultatele lor, publicate în revista Nature, dezvăluie noi informații despre una dintre cele mai active perioade vulcanice din istoria Pământului, despre care unii cred că a contribuit la declanșarea Micii Epoci Glaciare, un lung interval de răcire care a dus la avansarea ghețarilor europeni.

Cercetătorii au avut nevoie de aproape cinci ani pentru a examina sute de anale și cronici din Europa și din Orientul Mijlociu, în căutarea unor referințe la eclipsele totale de lună și la coloritul acestora.

Eclipsele totale de Lună au loc atunci când Luna trece în umbra Pământului. În mod obișnuit, luna rămâne vizibilă sub forma unui glob roșiatic, deoarece este încă scăldată de lumina solară curbată în jurul Pământului de atmosfera acestuia. Însă, după o erupție vulcanică foarte mare, poate exista atât de mult praf în stratosferă – partea de mijloc a atmosferei care începe aproximativ acolo unde zboară avioanele comerciale – încât luna eclipsată aproape că dispare.

Indicii despre una dintre cele mai active perioade vulcanice din istoria Pământului

Cronicarii medievali au înregistrat și descris tot felul de evenimente istorice, inclusiv faptele regilor și ale papilor, bătăliile importante, precum și dezastrele naturale și foametea. La fel de demne de luat în seamă erau fenomenele cerești care puteau prevesti astfel de calamități.

Ținând cont de Cartea Apocalipsei, o viziune a sfârșitului vremurilor care vorbește despre o lună roșie ca sângele, călugării erau deosebit de atenți să ia aminte la coloritul lunii. Din cele 64 de eclipse totale de lună care au avut loc în Europa între 1100 și 1300, cronicarii au documentat cu fidelitate 51. În cinci dintre aceste cazuri, ei au raportat, de asemenea, că luna a fost excepțional de întunecată, scrie EurekAlert.

O eclipsă fără precedent observată la 2 decembrie 1229

Cercetătorii au descoperit că scribii din Japonia au luat notă în egală măsură de eclipsele lunare. Unul dintre cei mai cunoscuți, Fujiwara no Teika, a scris despre o eclipsă întunecată fără precedent observată la 2 decembrie 1229: „bătrânii nu au mai văzut-o niciodată ca de data aceasta, cu locația discului Lunii care nu era vizibilă, ca și cum ar fi dispărut în timpul eclipsei… A fost cu adevărat ceva de temut”.

Praful stratosferic provenit de la erupțiile vulcanice mari nu era singurul responsabil pentru dispariția Lunii. Acesta a răcit și temperaturile de vară prin limitarea luminii solare care ajungea la suprafața Pământului. Acest lucru, la rândul său, putea ruina culturile agricole.

Fenomenele cerești puteau prevesti calamități

„Știm din lucrări anterioare că erupțiile tropicale puternice pot induce o răcire globală de ordinul a aproximativ 1°C în câțiva ani”, a declarat Markus Stoffel, profesor titular la Institutul pentru științele mediului din cadrul UNIGE, specialist în conversia măsurătorilor inelelor copacilor în date climatice, care a fost și co-autor al studiului.

„De asemenea, ele pot duce la anomalii ale precipitațiilor, cu secete într-un loc și inundații în altul”.

În ciuda acestor efecte, oamenii din acea vreme nu și-ar fi putut imagina că recoltele slabe sau eclipsele lunare neobișnuite aveau vreo legătură cu vulcanii – erupțiile în sine au fost toate, mai puțin una, nedocumentate.

„Știam despre aceste erupții doar pentru că au lăsat urme în gheața din Antarctica și Groenlanda”, a declarat co-autorul Clive Oppenheimer, profesor la Departamentul de Geografie al Universității din Cambridge. „Punând laolaltă informațiile din carote de gheață și descrierile din textele medievale, putem acum să facem estimări mai bune cu privire la momentul și locul în care au avut loc unele dintre cele mai mari erupții din această perioadă”.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Oamenii de știință au creat o hartă cu cei 85.000 de vulcani de pe Venus

Apa de izvor vulcanic, folosită pentru a produce plastic pentru electronice

Un vulcan din Indonezia scuipă „lavă” albastră, iar cercetătorii au aflat de ce

Cel mai activ vulcan din Indonezia a acoperit mai multe sate cu cenușă