Christine de Pisan, prima scriitoare profesionistă din Europa

Christine de Pisan – poetă, biografă și prima scriitoare profesionistă din Europa care a trăit în Franța secolului al XV-lea, și-a folosit penița pentru a demonta stereotipurile și pentru a susține egalitatea de gen, consolidându-și statutul de deschizătoare de drumuri în literatură.

Născută în Veneția în 1364, viața Christinei de Pisan a fost modelată de migrație și mentorat. Tatăl ei, Tommaso di Benvenuto da Pizzano, a fost astrologul și medicul lui Carol al V-lea al Franței, un rol care a determinat mutarea familiei la Paris când copila avea patru ani. Într-o perioadă în care fetele erau rareori educate, la curtea lui Carol, Tommaso și-a învățat fiica astronomie, literatură și limbi străine.

• Cine a inventat YouTube? Povestea platformei cu 1 miliard de ore vizionate zilnic
• Opt dintre cei mai faimoși vegetarieni din istorie: de la Pitagora la Tolstoi

La 15 ani, Christine s-a căsătorit cu Étienne du Castel, un secretar regal, într-o uniune care a fost marcată de respect reciproc. Dar tragedia a lovit un deceniu mai târziu: Étienne a murit subit, lăsând-o pe Christine văduvă la 25 de ani, cu trei copii, o nepoată și o mamă pe care trebuia să îi întrețină. Confruntată cu creditori și cu un sistem juridic potrivnic femeilor, Christine a făcut o alegere radicală: a scris pentru a-și asigura traiul.

Între 1399 și moartea sa, în jurul anului 1430, Christine a produs peste 40 de manuscrise, o producție extraordinară care cuprinde poezie lirică, biografie, teorie politică și polemică feministă. Lucrările sale timpurii, precum Baladele celor o sută de versuri (1399), se inspirau din tradițiile iubirii curtenești, dar cu o perspectivă inovatoare. Christine transforma convențiile literare, oferind o voce femeilor și explorând emoții autentice, departe de idealizările tipice epocii. Poeme precum Seulette suy („Singură sunt”) îmbinau durerea personală cu temele universale ale pierderii, câștigând patronajul unor nobili precum Louis d’Orléans.

Totuși, adevărata inovație a Christinei constă în abordarea sa hibridă. În mod conștient, aceasta se prezenta atât ca artistă, cât și ca antreprenoare, supervizând scribi și ilustratori pentru a produce manuscrise somptuoase – bestselleruri medievale. Epistola către Dumnezeul iubirii din 1402 a marcat un punct de cotitură, atacând poemul Roman de la Rose al lui Jean de Meun pentru caricaturile sale misogine. Aceasta a declanșat Querelle de la Rose, o dezbatere academică care a poziționat-o pe Christine ca un critic curajos al sexismului literar.

În 1405, Christine și-a scris magnum opus, The Book of the City of Ladies. Parte alegorie, parte corecție istorică, textul imaginează o metropolă construită de și pentru femei desăvârșite, de la războinice precum Artemisia I, regina din Caria, la savanți precum Sfânta Ecaterina.

Recuperând poveștile femeilor din istorie, Christine a creat o contracarare a stereotipurilor predominante, susținând că educația, și nu biologia, modelează rolurile sociale. Manuscrisele au circulat printre nobilii europeni, printre susținătorii ei numărându-se Margareta de Burgundia și Elisabeta de Bavaria.

Biografia sa din 1404 a lui Carol al V-lea, Le Livre des Fais et Bonnes Meurs du Sage Roy Charles V (Cartea faptelor și moravurilor înțeleptului rege Carol al V-lea), îmbina panegiricul cu teoria politică, înfățișându-l pe rege ca pe un filozof-guvernator. Lucrări ulterioare, precum Cartea păcii (1413), au îndemnat conducerea Franței să evite războiul civil, avertizând cu luciditate despre haosul care urma să izbucnească – așa cum s-a și întâmplat după înfrângerea de la Agincourt (1415), bătălie decisivă în Războiul de o sută de ani (1337-1453).

În timpul Războiului de o sută de ani, Christine și-a canalizat patriotismul în Lamentation on France’s Ills (1410), pledând pentru unitate. Dar cu toate acestea, când Parisul a căzut în mâinile forțelor anglo-burgunde în 1418, s-a retras într-o mănăstire din Poissy, înlocuind comentariile politice cu poezia religioasă.

Influența Christinei de Pisan a traversat secolele. Lucrările ei au intrat în bibliotecile Renașterii, inspirând personalități precum Laura Cereta și Marguerite de Navarre. Însă, până în secolul al XVI-lea, umaniști ca Erasmus au marginalizat-o, pe măsură ce scrisul vernacular își pierdea prestigiul. Christine a fost redescoperită ca „prima femeie care a luat stiloul în apărarea genului său” abia în 1949, atunci când Simone de Beauvoir a scris „Al doilea sex”.

Astăzi, istoricii o descoperă pe Christine de Pisan ca pe un paradox fascinant: prima scriitoare profesionistă a Europei, simultan poetă de curte și subversivă, loialistă care îndrăznea să critice regii, creștină devotată cu viziuni feministe înainte de vreme. Christine nu a respins tradiția medievală, ci a reinterpretat-o ingenios, împletind exemple clasice și creștine pentru a legitima capacitatea femeilor. Această strategie subtilă – care i-a făcut ideile acceptabile într-o lume dominată de bărbați – rămâne o lecție de inteligență politică, demnă de admirat chiar și în epoca modernă.

Sursa:

https://www.britannica.com/biography/Christine-de-Pisan

Vă mai recomandăm să citiți și:

C.S. Lewis, un scriitor modest, dezinteresat de succes și faimă. Autorul Cronicilor din Narnia

Alan Dean Foster, unul dintre cei mai importanți scriitori de științifico-fantastic

De ce scrisorile lui Jane Austen au fost distruse: Misterul din spatele gestului făcut de sora scriitoarei

Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”