Home » Cultura » Este Raiul nostru doar paradisul naivilor?

Este Raiul nostru doar paradisul naivilor?

10.04.2010
Este un cliseu, dar suspectez ca exista doua feluri de oameni: cei care cred, pur si simplu, in Rai si cei care cred in Rai fara sa isi fi dat inca seama. Oricine se exclude vehement din cele doua categorii, ar trebui sa faca un mic exercitiu de memorie si sa se intrebe doar atat: “S-a intamplat, macar o data in viata mea, sa fiu optimist sau sa sper?” Dace raspunsul este negativ, atunci acel individ isi poate amenja propria categorie selecta a celor care neaga cu desavarsire Salvarea. In caz contrar, aflati ca si voi sunteti, voit sau nu, constient sau nu, adepti ai unei existente (luminoase) dupa moarte. O cu totul alta chestiune este fiintarea efectiva a acestui Paradis, complet discutabila si despre care unii oameni, asa cum este jurnalistul si scriitorul britanic Johann Hari, cred ca este o “constructie fatala cu o istorie scurta si sangeroasa”.

“Imagine there’s no heaven/ It’s easy if you try/ No hell below us/ Above us only sky.”

Sunt versurile unui cantec al „Beatles”-ului John Lennon. In
ciuda numerosilor sai adepti, nu sunt foarte multi credinciosi care
sa acheseze la ideea sugerata de artist. Conform unor
studii destul de recente, se pare ca, in general, in lume,
procentul celor care cred in Rai este mai mare si, pe alocuri, mult
mai mare decat al scepticilor.
Ba, mai mult, in ultima
perioada aceasta tendinta chiar a inregistrat cresteri
substantiale. In plus, multi indivizi sunt de parere ca pana si
animalele lor de companie – caini, pisici, soareci, serpi – ii vor
insoti prin portile de aur ale locului cu fericire vesnica.

Raiul isi schimba constant forma deoarece consta intr-o intreaga
istorie de nadejdi umane subconstiente. „Arata-mi Raiul tau si iti
voi arata ce iti lipseste din viata”, scrie Lisa Miller in paginile
cartii sale, intitulata „Raiul: Fascinatia noastra perena pentru
lumea de dincolo”. Calatorii deserturilor, cei care au scris atat
Biblia cat si Coranul, traiau intr-o permanenta seceta si senzatie
de sete – asadar Raiul lor era un izvor urias si general de rauri,
fantani si oaze. Sclavii afro-americani credeau ca se duc,
dupa moarte, intr-un Rai unde „cei dintai voi fi cei din urma, iar
cei din urma primii”, astfel incat ei sa fie oamenii liberi care ii
vor domina pe sclavii de culoare alba.
Astazi, sinucigasii
islamisti traiesc intr-o societate cu placeri sexuale extrem de
precare, prin urmare Paradisul lor imbraca forma unei orgii totale,
in care nici mai mult nici mai putin de 72 de fecioare supuse ii
satisfac martirului cele mai ascunse placeri. Cu alte cuvinte,
Raiul este un „loc” individual si nu unul general. Fiecare
vede in Rai o salvare, o infruptare abundenta din tot ceae ce nu
poate avea in timpul vietii; este o reprezentare dupa standarde pur
umane si, la urma urmei, o inventie omeneasca de la un capat la
celalalt, din pura nevoie.

Raiul s-a nascut

Si se pare ca stim cu precizie momentul in care a aparut aceasta
proiectare in vazduh a vindecarii neajunsurilor noastre: 165 i.Ch.,
sub patentul evreilor antici. Pana la acel moment, Raiul – Shamayim
pentru cei din Levant – era, exclusiv, lacasul lui Dumnezeu si al
ingerilor. Ocazional, Domnul cobora din „casa” pentru a face
cunoscute oamenilor, prin intermediul unor alesi, poruncile si
invataturile Lui. Dar contactul se oprea aici, oamenii nu aveau sa
se intoarca dupa moarte in Gradina Edenului, de unde fusesera odata
alungati. Nu li se spunea ca vor merge acolo si nici nu se asteptau
sa o faca. Exista o oarecare nadejde ca o entitate
nemateriala, parte a individului material, se va inalta undeva in
sferele mai inalte ale Pamantului, dar nu de-a dreapta tatalui si
nu intr-un extaz total.
Pe atunci, principala speranta a
unui om pentru ce avea sa i se intample dupa moarte era ca
osemintele sa ii fie ingropate laolalta cu cele ale oamenilor sai,
intr-un mormant comun, iar povestea sa ii fie transmisa mai
departe, prin descendenti. Era o abordare realista si umana a
mortii: omul pleca, dar urmasii sai ramaneau sa continue orice ar
fi fost de continuat.

Si atunci, cum de a ajuns ideea de Rai – in prezent – locul perfect
unde Dumnezeu locuieste si unde vom ajunge si noi daca traim corect
– sa fractureze aceasta stare de fapt? Mai multe componente ce
pluteau in atmosfera Ierusalimului acelor vremuri par sa isi fi
adus contributia la aceasta situatie. Grecii credeau ca exista in
fiecare om un suflet etern care se ridica la ceruri dupa moarte.
Adeptii zoroastrismului credeau ca fiecare va fi judecat la
sfarsitul vietii pentru actiunile sale pe Pamant. Brahmanismul miza
pe eternul extaz al Nirvanei, iar evreii credeau intr-un Yahve
atotputernic.

Dar a fost nevoie de un eveniment major pentru ca toate acestea sa
fuzioneze. Cu mai bine de 2.000 de ani in urma, regele seleucid
Antioh al III-lea cel Mare invada Israelul si incerca sa inabuse cu
totul religia iudaica, substituindu-i acesteia venerarea lui Zeus.
Evreii vedeau distrus sub ochii lor tot ceea ce aveau mai sacru: li
se ordona, dintr-o data, sa sacrifice animale dinaintea statuii lui
Zeus, care le domina acum Sfantul Templu, aceia care se opuneau
urmand a fi macelariti pe strazi. Brusc, evreii erau vaduviti si de
atat de sfantul lor ritual de inhumare a mortilor alaturi de rudele
decedate, din pricina debandadei totale, a prigoanei si a numarului
mare de fugari, care nu se mai puteau preocupa de trupurile celor
trecuti in nefiinta. Atunci, in iuresul creat, conceptia despre
moarte a evreilor a migrat, dintr-o data, spre altceva. Multi
tineri semiti fugisera spre dealurile Palestinei pentru a se replia
si a pregati un asalt armat impotriva lui Antioh – asalt amintit si
serbat sub forma evenimentului Hanukkah. Profetii au
anuntat atunci ca evreii martiri vor fi bine recompensati. „Multi
dintre cei care isi vor dormi somnul de veci in tarana se vor
trezi, unii la viata vesnica, altii la rusine si jelire eterna”,
suna pilda care ne-a trimis pe drumul bifurcat al Raiului si al
Iadului. Iar ideea a avut succes la scara universala.
In
interval de un secol, mai toti evreii credeau in Rai, iar ideea nu
a mai murit niciodata de atunci.

Unealta de manipulare?

Totusi, desi componentele cheie ale „Raiului” erau pe pozitii,
ideea nu era chiar cea paradisiaca si de „parc de distractii” care
a devenit astazi. Era un loc sacru, unde sufletul omului decedat,
Dumnezeu si ingerii stateau impreuna. Iisus a avertizat ca „nu
exista casatorie in Rai” si nici ideea intalnirii cu rudele trecute
in nefiinta nu era foarte populara. Totul se rezuma la
relatia dintre individ si Dumnezeu, care aveau sa stea, impreuna,
in rugaciune eterna.
Era paradisul, dar nu asa cum il
„cunoastem” acum. Totul la ideea de Rai este atat de evaziv si de
dinamic, incat, pana si unii atei privesc astazi conceptul ca pe
una dintre cele mai nevatamatoare idei religioase: o alinare naiva
la marginea prapastiei. Dar este ceva mai mult in legatura cu Raiul
decat o eventuala autoamagire copilareasca. Pentru ca principala sa
menire de-a lungul secolelor a fost aceea de instrument al
controlului si al intimidarii celor condusi.

Vaticanul, spre exemplu, a declarat ca detinea monopolul asupra
listei Sfantului Petru, pazitorul portilor Raiului. Ca atare, numai
aceia care aveau sa intre in gratiile si sa se supuna poruncilor
acestei institutii sacre, chiar platind sume uriase pentru
„indulgente divine” puteau sa isi rezerve, alaturi de copiii lor,
locuri in Rai. Viata de apoi devenise, ironic, un mediu de
tiranizare a oamenilor din aceasta existenta. In loc sa fie o forma
de confort psihic, paradisul se transformase, mai degraba, intr-un
mijloc de disciplinare, intr-un penitenciar de natura
ideologica.

Dar aceasta tendinta nu ramane apanajul trecutului si nu ne putem
considera in intregime scuturati de ea in zilele noastre. Sa luam
exemplul recent al lui Margaret Toscano, membra a comunitatii
mormonilor americani si adepta fanatica, in tinerete, a lui Joseph
Smith Jr. – lider religios american, fondator al Miscarii Sfintilor
din Zilele cele de pe Urma. Margaret a studiat miscarea feminista
in timpul anilor de facultate. A revenit in comunitatea ei cu
conceptii proaspete si a militat pentru dreptul femeilor de a se
face preoti. Autoritatile mormone – oamenii care au negat pana in
anul 1976 ca oamenii de culoare ar avea suflete – i-au ordonat sa
se cenzureze, avertizand-o ca, in sens contrar, atat ea cat si
restul familiei sale vor fi vaduviti de privilegiul de a merge in
Rai. A refuzat sa taca. Acum, surorile ei devastate cred ca nu o
vor mai intalni in viata de apoi. Inca si mai rau decat exemplele
de acest fel, promisiunea Raiului este folosita si ca
imbold pentru unii oameni sa comita atrocitati. Este adevarat si
cunoastem cu totii cazuri, macar de la televizor. Oameni care
doreau sa se sinucida cu bomba au fost interogati in numeroase
cazuri si toti s-au declarat extaziati de eventualitatea orgiei in
care se vor desfata odata ajunsi in „nori”. Raiul poate fi, deci,
un stimulent pentru oroare.

Un exercitiu de credinta

Exista studii care ii supun pe unii subiecti intrebarilor
referitoare la felul in care arata Raiul lor. Dar aproape niciodata
nu sunt intrebati acesti oameni despre lucruri esentiale legate de
aceasta idee, cum ar fi dovada existentei unui Rai sau de unde cred
ca provine aceasta notiune. Sunt intrebari si curiozitati inerente
atunci cand se discuta despre orice set de idei, mai putin, insa,
atunci cand vine vorba de religie, moment in care sunt privite ca
blasfemii.

Desigur, exista numeroase dovezi si este de bun simt convingerea ca
ideea de Rai este linistitoare si necesara, dar asta nu o face
neaparat reala. Diferentierea dintre gandirea pozitiva si
acceptarea faptelor nu este intotdeauna un lucru facil. Iar in
acest caz si mai putin, deoarece oamenii prefera sa devina emotivi
in raport cu ideea vietii de dupa moarte si mai putin rationali si
logici. „Intrebarile rationale nu sunt de niciun folos”, cred unii
eruditi referindu-se la ideea de Rai. Acesti oameni spun ca
o asemenea situatie se rezuma la un „exercitiu de credinta”. Ceea
ce, la un moment dat, poate parea corect, intrucat se pare ca
ratiunea nu este singura dimensiune a fiintei umane.
Mai
dispunem de intuitie, de un al saselea simt de multe ori. Totusi,
vin scepticii sa contracareze aceasta pozitie, in ce alt camp de
activitate mai abandonam in totalitate nevoia de dovezi? Si se
intreaba de ce am face acest lucru tocmai in situatia unui sens
atat de crucial al existentei noastre. Si, daca este sa privim
dincolo de dovezi, de ce alegem Raiul crestin? De ce nu ne gandim
ca vom trai, dupa moarte, in Shambala sau in Pamantul de Mijloc,
pentru a caror existenta sunt tot atatea dovezi?

Este momentul in care vine si randul credinciosilor sa dea un
raspuns. Ei avanseaza ca argument al loialitatii lor pentru ideea
de Rai marturiile oamenilor care au trait mult trambitatele
experiente la limita mortii. Potrivit jurnalului medical The
Lancer, intre 9 % si 18% dintre oamenii care au avut o asemenea
experienta au declarat ca s-au vazut trecand pritr-un tunel, cu o
lumina puternica in capat. Dar, aparent, chiar si aceasta
traire extrem de realistica are o explicatie stiintifica. Pe masura
ce creierul se stinge, vederea periferica este cea care dispare
prima, lasand impresia vizuala a unui tunel.
Centrul
viziunii este ceea ce ramane impregnat pe retina, o lumina
stralucitoare. Virtual, toate elementele unei experiente la limita
mortii – senzatia miscarii prin tunel, sentimentul
extracorporalizarii, evlavia spirituala, halucinatiile si fluxul
intens de amintiri – pot fi induse cu o doza consistenta de
ketamina, un tranchilizant cabalin, folosit adesea ca drog la
petreceri. Adica numai chimie.

Dar, mai spun detractorii, chiar daca acceptam ideea de Rai in
lipsa oricaror dovezi, el are o mare lacuna in chiar inima sa, una
care ii nelinisteste chiar si pe cei mai ferventi credinciosi. Nu
ar fi, oare, extrem de plictisitor, dupa un timp? Atunci cand
traiesti in desert, un izvor pare a fi insusi paradisul.
Dar atunci cand ai vreme de mii de ani acea sursa de apa,
nu te saturi de ea? Raiul este, in cuvintele lui George Orwell –
scriitor englez care a trait in prima jumatate a secolului XX – o
incercare de a „produce o societate perfecta printr-o continuitate
nesfasita a ceva pretuit tocmai datorita efemeritatii sale”. Daca
eliminam contrastul din peisaj, Raiul devine Iad. Pare un concept
de luat in seama.

Si totusi, ramane complet justificabila alegerea multor oameni de a
crede in Rai, chiar si in fata argumentelor lucide ale ratiunii.
Este un mijloc, poate util sau poate nu, de a scapa si de a
gestiona goliciunea ingrozitoare a mortii. „Sa nu fii aici/ Sa nu
fii niciunde/ Si inca curand; nimic mai teribil, nimic mai
adevarat”sunt cuvintele lui Philip Larkin, unul dintre cei mai mari
poeti britanici ai secolului trecut, referindu-se la drama
disparitiei definitive a tot ce este viu. A muri, a putrezi, a te
transforma in nimic. Este sumbru si tragic, nimic nu poate fi mai
rau pentru o manifestare de orice fel a vietii decat sa isi
inchipuiasca stingerea fara de reaprindere, disparitia eterna,
anularea definitiva a oricarei forme de constiinta. Nu am fi
sanatosi la cap daca nu am cauta o cale prin care sa evitam sau
macar sa negam aceasta situatie, singura pentru care, din
nefericire, ni se ofera dovezi in aceasta viata.

Sa il meritam

In Epopeea lui Ghilgames, scrisa in Babilon cu 4.000 de ani in
urma, eroul calatoreste in gradinile zeilor, in incercarea
descoperirii secretului vietii vesnice. Secret pe care il va si
afla. Anume ca nu exista, de fapt, niciun secret. „Aceasta este.
Atat primim. Aceasta viata. Acum. O singura data”, isi spune
Ghilgames in fata crudei evidente. „Bucura-te de viata ta”, ii
sugereaza zeita Sifuri. „Iubeste copilul care te tine de mana si
strange-ti puternic in brate nevasta”. Ghilgames se
intoarce in lume si traieste mai intens, mai real si mai adanc
decat inainte, stiind ca nu exista o continuare celesta la
sfarsitul vieti si nici eternitatea. Este doar o poveste, nu o
atestare imuabila a nefiintarii lumii de dincolo sau a vietii
vesnice.
Personal, cred ca nici macar nu isi are rostul o
discutie despre Rai, vizand eixstenta sau inexistenta lui. Ca
exista sau nu, vietile noastre de acum, cele de care putem fi
siguri, raman prea putin afectate.Totusi, daca este sau nu bine si
ce implica credinta noastra in viata de apoi si, implicit, in Rai
si in Iad, sunt elemente ce alcatuiesc o chestiune de importanta
majora, una ce ar trebui dezbatuta intens si, fara indoiala,
abordata chiar in scoli.

Pentru ca aceasta discutie are valoarea unei problematici
existentiale, afecteaza insusi felul in care traim si, poate, chiar
forma generala a societatilor si a speciei noastre. Ironic, pentru
viata noastra palpabila, poate nu are o prea mare importanta daca
Raiul este sau nu, dar cantareste capital ceea ce credem noi despre
acest lucru. Pe de o parte, avem speranta; ideea ca, dupa
ce murim, renastem la viata vesnica, avand sansa extazului si a
beatitudinii eterne. Este un gand care ii anima si ii alina,
probabil, pe cei mai multi pamanteni; un gand care ne ajuta sa
suportam si sa traim viata, mai ales atunci cand ea ne este
potrivnica.
Paradoxal, credinta in viata de apoi este,
totodata, si cea capabila a ne investi cu nebunia care impinge la
suicid. Cred ca orice sinucigas este, culmea, un credincios; sau un
nebun. Pentru ca o forma de constiinta nu ar avea cum sa renunte la
viata, la a fi, a exista, indiferent de conjunctura, daca ar crede
ca primeste la schimb intunericul etern, prabusirea vesnica, o
bezna si o cadere nici macar percepute.

Nu cred ca exista un singur om pe Pamant, care sa accepte sincer si
deplin finalul desavarsit, care sa vada si sa creada intr-o
incetare absoluta a calatoriei si a perceptiei. Fie si numai pentru
ca nu ne putem imagina o asemenea stare de nefiinta. Cu
toate acestea, a nu crede ca dupa adormirea finala a trupului
urmeaza o alta sansa, o continuare, o trezire – asa cum le place
unor oameni sa spuna – nu este neaparat un lucru rau, mai ales
pentru cei care pot trai fara speranta, pentru cei care accepta tot
ce li se intampla si iau lucrurile pe rand, asa cum vin.

Intocmai precum Ghilgames, convingerea ca viata aceasta este
singura pe care o primim, singura sansa de a face si de a simtit
ceva, ocazia unica si minunata de a fi fost creati si de a
experimenta cate sunt de experimentat, are cu siguranta efectul de
a determina orice individ cu o asemenea optica sa traiasca la cote
colosale si sa ia totul de la viata, fara a amana sau a pierde
macar o ocazie.

Daca nu crezi intr-o judecata divina la sfarsitul vietii si nici
macar intr-o forma diferita de existenta de care te-ai putea bucura
odata ce vei termina cu anii pamanteni, atunci cu siguranta vei
profita din plin de tot ce are sa iti ofere locul in care te afli
aici si acum. Dar tot cred ca si un asemenea om, in anii
batranetii, in ultimele minute ar jindui sa fie ceva mai mult decat
aceasta viata chiar daca, inchizand ochii, isi va putea spune siesi
ca nu regreta nimic si ca, daca aceasta a fost tot, a meritat
totusi pentru ca a facut tot ce si-a dorit. Desigur,
adevarul sau, cel putin, raspunsul este undeva la mijloc. Cel putin
daca ne referim la modul in care ar trebui sa traim: ideal este sa
impacam speranta si optimismul date de bizuirea pe viata eterna cu
o dorinta arzatoare de a trai totusi clipa si a nu amana niciodata
nimic.
Cineva mai intelept a si spus-o, de altfel, mai
frumos si mai concis, cu mult timp in urma, surprinzand exact
esentialul: „Traieste ca si cum ai muri maine, viseaza ca si cum ai
trai vesnic”. Cat despre Rai, „chiar daca nu exista, ar fi bine sa
traim in asa fel incat sa meritam ca el sa existe”. Si, totodata,
sa intelegem ca ii dam conotatii mult prea lumesti si ni l-am
„construit” dupa rigori prea materiale pentru ca el, daca se
intampla, sa semene macar cu imaginea creata de noi.

Sursa: TheIndependent

Cele mai noi articole
Anthony Fauci se îndoiește că Rusia a făcut toate testele necesare pentru noul vaccin
Anthony Fauci se îndoiește că Rusia a făcut toate testele necesare pentru noul vaccin
Deciziile lui Trump ar putea scoate Apple de pe piața chineză
Deciziile lui Trump ar putea scoate Apple de pe piața chineză
10 factori asociați cu un risc crescut pentru apariția maladiei Alzheimer
10 factori asociați cu un risc crescut pentru apariția maladiei Alzheimer
Săgeți din secolul XIV descoperite într-o pădure din Polonia
Săgeți din secolul XIV descoperite într-o pădure din Polonia
Noi colonii de pinguini imperiali au fost descoperite cu ajutorul imaginilor prin satelit
Noi colonii de pinguini imperiali au fost descoperite cu ajutorul imaginilor prin satelit
Cum au evoluat costumele de baie de-a lungul istoriei. Top 30 de imagini unice
Cum au evoluat costumele de baie de-a lungul istoriei. Top 30 de imagini unice
Un nou test de succes pentru satelitului Sentinel-1C. Antena radar și-a întins aripile pentru prima dată
Un nou test de succes pentru satelitului Sentinel-1C. Antena radar și-a întins aripile pentru prima dată
Cel mai mic meci de Go a avut loc la scară cuantică
Cel mai mic meci de Go a avut loc la scară cuantică
Cele mai ciudate fobii ale oamenilor legate de animale
Cele mai ciudate fobii ale oamenilor legate de animale
Peste 500 de ordine, medalii și decorații, într-o expoziție excepțională la MNIR
Peste 500 de ordine, medalii și decorații, într-o expoziție excepțională la MNIR
Cum arată și ce dotări au noile smartphone-uri OPPO din seria A, lansate în România
Cum arată și ce dotări au noile smartphone-uri OPPO din seria A, lansate în România
O nouă alertă în Europa pentru 5 tipuri de măști neconforme
O nouă alertă în Europa pentru 5 tipuri de măști neconforme
Un cont de WhatsApp va putea fi folosit pe patru dispozitive în același timp
Un cont de WhatsApp va putea fi folosit pe patru dispozitive în același timp
Alăptarea în pandemie. Opiniile specialiştilor sunt contradictorii
Alăptarea în pandemie. Opiniile specialiştilor sunt contradictorii
Cel mai mare oraş din Noua Zeelandă, în carantină, după descoperirea a 4 cazuri de transmitere locală
Cel mai mare oraş din Noua Zeelandă, în carantină, după descoperirea a 4 cazuri de transmitere locală
Recomandările INSP. Testarea cu prioritate a 13 categorii de persoane
Recomandările INSP. Testarea cu prioritate a 13 categorii de persoane
Profesorul american care a prezis corect rezultatele alegerilor din 1984 anunță că Trump va pierde
Profesorul american care a prezis corect rezultatele alegerilor din 1984 anunță că Trump va pierde
Putin a anunţat că Rusia a aprobat spre utilizare primul vaccin din lume împotriva coronavirusului. Una dintre fiicele lui ar fi fost deja vaccinată deși faza a treia de studiu nu s-a încheiat
Putin a anunţat că Rusia a aprobat spre utilizare primul vaccin din lume împotriva coronavirusului. Una dintre fiicele ...