Richard Sorge – Spionul secolului XX

Viitorul domn
Ramsay

• Max Born, părintele mecanicii cuantice. Câștigător al Premiului Nobel pentru Fizică
• Piotr Ilici Ceaikovski, cel mai popular compozitor rus din istorie. Autorul operelor „Frumoasa din pădurea adormită”…

La data de 4 octombrie 1895, în mahalaua Sabunchi din Baku,
capitala Azerbaijanului, se năştea cel de al nouălea şi cel mai mic
dintre copiii lui Wilhelm Richard Sorge, un inginer minier de
origine germană, şi ai Ninei Semionova Kobieleva. După ce
contractul de muncă al lui Richard Sorge senior cu compania locală
de extragere şi prelucrare a petrolului a expirat, acesta s-a
reîntors în Germania alături de întreaga sa familie. Micul
mare spion de mai târziu avea doar 3 anişori la acea
dată.

A primit o educaţie tradiţională germană, dar mama sa, care
ţinea o corespondenţă strânsă cu cunoştinţele ei din Rusia, i-a
insuflat multe concepţii rusesşti despre viaţă micului Richard,
asupra căruia, de altfel, a exercitat o puternică influenţă.

Izbucnirea primului Război Mondial nu l-a lăsat indiferent pe
Richard Sorge junior, acesta înrolându-se voluntar. Pe timpul
serviciului său militar efectuat pe Frontul de Vest, s-a dovedit un
soldat curajos, fiind decorat cu Crucea de Fier. Tot atunci
a fost rănit destul de grav, un şrapnel retezându-i trei degete de
la o mână şi fracturându-i ambele picioare. În urma acestor traume,
Sorge nu a mai putut merge corect niciodată, rămânând şchiop pe
viaţă.

Momentul de cotitură al vieţii sale s-a declanşat pe când era în
convalescenţă într-un spital militar de campanie. Atunci,
pe când era imobilizat la pat, a dat peste scrierile lui Karl Marx.
A fost atât de încântat de ideologia comunistă, încât a adoptat-o
cu tot sufletul, devenind un comunist cu convingeri
fanatice.

Responsabili de noua „credinţă” a tânărului au fost şi sora
medicală care l-a îngrijit – şi cu care Sorge a avut o relaţie de
amor – şi tatăl acesteia, un alt comunist fanatic.

Fata, alături de tatăl ei, de formaţie fizician, dar marxist
convins, l-au introdus pe Sorge în lumea comunismului radical.

În anii de după încheierea primei Conflagraţii Mondiale, Sorge
şi-a consolidat cariera profesională. A studiat ştiinţele economice
la Universităţile din Kiel, Berlin şi Hamburg, obţinând titlul de
doctor în ştiinţe politice.

În acele vremuri post-război, radicalismul de toate culorile
politice şi orientările ideologice era principala caracteristică a
eşichierului politic german.

Sorge, cu al său marxism extrem, s-a înscris imediat în
rândurile proaspăt înfiinţatului Partid Comunist German. Era anul
1921, an în care se căsătoreşte cu Christiane Gerlach, fiica
doctorului Albert Kurt Gerlach, un comunist (culmea, bogat şi
înstărit) care-i fusese lui Sorge profesor de ştiinţe politice la
Universitatea din Kiel.

Sorge era un bărbat deosebit de chipeş şi şarmant, irezistibil
pentru femei şi admirat sau invidiat de bărbaţi. Calităţi foarte
folositoare de altfel în viitoare sa carieră de agent de
informaţii. Mai târziu, în memoriile sale, Christiane Gerlach scria
că:

„A fost ceva de nedescris, un sentiment de neimaginat.
După ce l-am văzut prima dată am rămas imobilizată, fără replică.
Atunci, ceva s-a trezit în mine, şi acel ceva este treaz şi astăzi.
Sorge emana o aură periculoasă, întunecată, inevitabilă, dar care
mă atrăgea fără ca eu să doresc măcar să mă pot opune…
„

Şarmul şi personalitatea lui Sorge erau atât de
cuceritoare, încât până şi soţul de atunci al Christianei ajunsese
să-l admire, acesta divorţând amiabil de soţia sa, pe care aproape
că i-a trimis-o în braţe. Căsnicia dintre Sorge şi Christiane a
durat doar câţiva ani, natura activităţilor sale de spionaj ducând
la o inevitabilă despărţire.

Sorge continuă să lucreze ca jurnalist şi profesor, până când,
datorită vederilor sale, ajunge sa fie concediat. Nu se astâmpără
şi duce o furibundă propagandă de stânga în rândurile mai multor
sindicate ale minerilor care lucrau în condiţii dificile în minele
de cărbuni din bazinul Ruhr.

Agitaţiile sale politice stângiste l-au dus în cele din urmă la
conflicte cu poliţia germană – ocazie perfectă pentru un comunist
convins ca el să se refugieze în Uniunea Sovietică, Ţinutul
Făgăduinţei pentru un personaj ca Sorge.

Ajuns la Moscova, calităţile sale şi inteligenţa nativă
deosebită îl ajută să lucreze în cadrul Departamentului Informativ
al Cominternului, organism care pe lângă funcţia sa aparentă de
liant între comunismul de la Kremlin şi partidele comuniste din
alte ţări, era şi o instituţie de acoperire pentru serviciile
secrete sovietice.

Acolo, Sorge a fost remarcat şi imediat recrutat ca
agent GRU al Armatei Roşii, iar în baza formaţiei sale de ziarist
şi corespondent extern, a fost trimis în mai multe ţări din Europa,
pentru a testa posibilitatea dezvoltării unor partide comuniste
locale.

În anul 1929 îşi începe munca pe teren ca ofiţer de informaţii
în cadrul forţelor armate.

Şefii săi din GRU îl trimit în China. În prealabil, fusese
instruit în aspectele militar-politice ale noii sale poziţii,
precum şi în însuşirea principiilor contrabandei.

Se întoarece apoi în Germania natală cu misiunea de a termina
orice legătură cu comuniştii germani, dar cu ordinul de a se
înscrie în Partidul Naţional Socialist (Nazist).

Drept acoperire pentru activităţile sale, se angajează ca
redactor la Deutsche Getreide-Zeitung, o publicaţie pe teme de
agricultură.

Magnet constant pentru femei, suceşte minţile unei
tinere actriţe, Katia Maximova, cu care rămăne căsătorit trei ani,
răstimp în care juna rusoaică suferă mult din cauza aventurilor
amoroase ale năbădăiosului Sorge.

Acesta, între timp, îşi vede netulburat de treabă, trimiţând
informaţii valoroase Moscovei.

După cucerirea Manciuriei de către japonezi, petrecută între
anii 1931-1932, Kremlinul se temea că agresiunea niponă se va
îndrepta împotriva teritoriilor sovietice din Extremul Orient.

Noua misiune a lui Sorge consta în alcătuirea unei reţele de
spioni în Japonia şi descifrarea intenţiilor nipone cu privire la
Uniunea Sovietică.

Pentru a-şi consolida acoperirea de jurnalist, Sorge se întoarce
în Germania, unde un editor de la un cotidian central îl recomandă
colonelului Eugen Ott, noul ataşat militar al Germaniei la
Tokio.

Soseşte în capitala niponă în septembrie 1933, an în care urcă
ierarhic în Partidul Nazist al lui Hitler. După acestă mişcare,
obţine acces nelimitat în lumea diplomaţiei germane.

Aşa a apărut pe scena spionajului internaţional
misteriosul domn Ramsay, numele de cod al lui Richard
Sorge.

„Rahatul” care o ducea
bine în Japonia

Sorge nu a pretins niciodată că ar fi fost un nazist fanatic.
Era deranjat deseori atât de excesele naziştilor, cât mai ales de
prostia crasă a unora din liderii acestei mişcări extremiste.
Naziştilor nu le-a stârnit însă niciodată suspiciuni. Pentru ei,
cineva care îndrăznea să vorbească atât de deschis şi curajos
despre problemele interne ale partidului nu putea fi decât un
patriot adevărat şi un activist serios. Un alt aspect al
acoperirii perfecte a lui Sorge consta în renumele de personaj
monden, celebru pentru beţiile crunte şi aventurile sale cu
frumuseţile vremii. Un jurnalist american observa cum nu se poate
mai bine că Sorge „crease intenţionat impresia unui playboy, un
plezirist clasic, de fapt alter-ego-ul perfect pentru un spion
alert, atent, minuţios şi, în consecinţă, extrem de
periculos”. În urma invitaţiei colonelului Ott de a
călători în Manciuria, Sorge scrie o serie de articole foarte
apreciate la Berlin. Devine, aşadar, cel mai de încredere consilier
al lui Ott.

Câştigă încrederea lui Ott în asemenea grad, încât
devine chiar amantul Helmei Ott, soţia ataşatului militar. Culmea,
colonelul Ott se face că plouă, ignorând realitatea mai mult decât
evidentă a relaţiei dintre soţia şi consilierul său. Proaspătul
amabasador german la Tokio aprecia foarte mult sfaturile şi
informaţiile lui Sorge. Fire pragmatică, nu vroia să-şi piardă
prietenul şi consilierul din cauza unei banale „infidelităţi
indiscrete”. Ott era, de fapt, într-atât de fascinat de
personalitatea magnetică a consilierului său, încât deseori îl
caracteriza pe Sorge cu un singur cuvânt: „der Unwiderstehliche”-
Irezistibilul.

Acesta se căsătoreşte, la un moment dat, cu o frumuseţe locală
în vârstă de 26 ani, Hanako Ishii, chelneriţă de meserie. A fost
totuşi cea mai îndelungată relaţie pe care Sorge a avut-o vreodată
cu o femeie.

Misiunea sa nu era deloc atât pe idilică pe cât părea.
Japonia era pe atunci un stat militaro-poliţienesc, în cel mai
strict sens al termenului, măsurile de securitate internă fiind
de-a dreptul extreme. Toţi rezidenţii străini erau supravegheaţi
permanent de către agenţii Kempeitai – cumplita poliţie militară
niponă.

Din fericire pentru Sorge, calităţile sale deosebite, precum şi
faptul că agenţii din subordinea sa aveau legături cu politicieni
marcanţi prin intermediul cărora aveau acces la informaţii secrete,
l-au ţinut o vreme în afara pericolului la care se supune voluntar
orice agent secret în situaţia sa.

Lărgeşte reţeaua de informatări prin racolarea câtorva „piese
grele”, precum Branko Vukelic, un comunist iugoslav care lucra
pentru o agenţie franceză de ştiri; Max Clausen, comunist german cu
excelente cunoştinţe în domeniul comunicaţiilor radio şi – cea mai
preţioasă piesă -, Hotsumi Ozaki, un influent jurnalist nipon, de
asemenea cu vederi de stânga, foarte bun prieten cu prim-ministrul
Fumimaro Konoe, având prin urmare acces la multe documente secrete,
fotocopiate şi remise lui Ramsay.

Personajul nostru lucra, în mod oficial, şi ca agent al
Abwehr-ului, folosindu-se de această trecere pentru a afla despre
intenţiile Berlinului faţă de Uniunea Sovietică.

În 1938, generalul Genrik Liuşkov, şeful NKVD-ului (precursor al
KGB-ului de mai târziu) din Extremul Orient sovietic, a dezertat,
trecând graniţa în Manciuria ocupată şi cerând azil politic în
Japonia, pentru a evita sângeroasele epurări ale conducătorilor
Armatei Roşii de care se făcea vinovat Stalin. Moscova era
disperată să afle ce le-ar putea divulga generalul trădător
japonezilor.

Germanii au trimis, de asemenea, un ofiţer specializat la Tokio,
pentru a face rost de informaţiile remise de Liuşkov. Sorge a
reuşit să copieze rapoartele secrete. Spre dispararea Moscovei,
generalul dezertor dezvăluise secrete militare şi chiar coduri. În
urma informaţiilor lui Sorge, Kremlinul a schimbat de urgenţă
codurile militare. Şase săptămâni mai târziu, un conflict de
graniţă ruso-nipon a izbucnit în Manciuria. Hotsumi Ozaki a
aflat că liderii militari niponi, preocupaţi de războiul din China,
erau interesaţi ca acest conflict să nu degenereze într-o
înfruntare majoră. Sorge a raportat.

Siguri pe ei, sovieticii au desfăşurat numeroase trupe de în
zonă. După două săptămâni de încleştări, culminate cu bătălia de la
Lacul Khasan, Japonia a fost înfrântă, acceptând termenii impuşi de
Moscova. Aceeaşi dinamică a evenimentelor s-a repetat un an mai
târziu, cu ocazia unui conflict spontan la graniţa Mongoliei cu
China. Din nou Sorge a raportat că autorităţile nipone nu doreau ca
conflictul să ia amploare, ceea ce i-a permis lui Stalin să
administreze o înfrângere zdrobitoare forţelor japoneze în
confruntarea de la Halhin Gol.

Concomitent, Sorge a informat Moscova despre intenţia
Japoniei de a atrage Germania nazistă într-o alianţă militară
anti-sovietică. Informaţia a contribuit din plin la decizia lui
Stalin de a contraataca – diplomatic, de data acesta – prin
semnarea cu Hitler a Pactului germano-sovietic de neagresiune.
Într-o singură mişcare, datorată bineînţeles tot lui Sorge, Stalin
a impulsionat, de fapt, războiul iminent dintre Germania, Marea
Britanie şi Franţa, lăsând momentan Uniunea Sovietică neafectată de
viitoarea conflagraţie mondială. Cu toate acestea, cele mai mari
servicii aduse de el URSS-ului abia urmau să vină.

A avertizat, printre altele, în premieră mondială,
asupra atacului japonez împotriva bazelor navale americane de la
Pearl Harbour.

Spre sfârşitul anului 1940, Sorge a primit informaţii asupra
unor concentrări militare de trupe, de mare amploare, în apropierea
graniţelor URSS-ului. A avertizat imediat Moscova în privinţa unui
posibil atac german. Fără răspuns.

În luna mai a anului următor, devine conştient de iminenţa
Operaţiunii Barbarossa (invadarea URSS de către Germania fascistă);
aceasta a fost una dintre cele mai valoroase informaţii remise de
agentul Ramsay. Primeşte mulţumiri, dar Moscova nu reacţionează
politic şi militar. Stalin era convins şi în al douăsprezecelea
ceas că armata germană nu va ataca; în consecinţă, nu a luat nicio
măsură, fapt care a produs mai tîrziu pagube enorme sovieticilor.
Stalin credea de fapt că Japonia este principalul pericol. Încă de
când niponii ocupaseră Manciuria, „Tătucul Naţiunilor” credea că
acesta era preludiul unei expansiuni în Siberia. Pe data de 20
iunie 1941, Sorge trimitea ultimul avertisment. Degeaba!
Următoarele 5 luni au fost dezastruoase pentru URSS. Maşina de
război germană a luat prin surprindere şi a decimat Armata
Roşie.

Tot Sorge a fost cel care a informat lumea, în premieră, despre
intenţia Japoniei de a declanşa confruntările din coloniile
franceze, britanice şi olandeze din Asia de Sud-Est.

În faţa noianului de informaţii veridice primite,
Stalin, care nici nu auzise de meritele şi activitatea lui Sorge,
nu este în stare de ceva mai bun decât de o declaraţie
mitocănesc-batjocoritoare în stilul caracteristic celui mai mare
tiran din istorie:

„Există un rahat de agent de al nostru care trăieşte pe
picior mare în Japonia. S-a ajuns. Cred că are bordeluri şi
fabrici. De ce să-l cred?”

La fel de incapabili şi stupizi s-au dovedit a fi şi şefii
direcţi ai lui Sorge care, în linia lui Stalin, raportau:

„Suspicios. Iar telegramele sale să fie considerate
provocatoare. Nimic mai mult”…

Mareşalul Jukov este
cumva dator…

Cu toate acestea, Sorge nu se dă bătut în faţa prostiei
incomensurabile a aparatcik-ilor de partid şi îşi continuă misiunea
la modul cel mai profesionist posibil. Într-un sfârşit, după
atacarea Uniunii Sovietice de cătrre Hitler, Kremlinul îşi dă seama
de greşelile de estimare în privinţa propriului său agent din
Tokio.

Acesta trimite rapoarte Armatei Roşii prin care asigură că
Japonia nu va ataca Uniunea Sovietică decât dacă Moscova va cădea,
forţele din Kwantung vor fi de trei ori mai numeroase decât trupele
sovietice dislocate în Siberia orientală, sau un război civil va
izbucni în Siberia.

Informaţiile de importanţă majoră remise de Sorge cu
privire la şansele infime ale unei agresiuni nipone în Siberia au
stat, de fapt, la baza contraofensivei şi înfrângerii naziştilor de
către trupele sovietice. Informaţiile sale au dus la transferul
diviziilor sovietice din Asia pe frontul de Est din
Europa.

Pe baza stenogramelor sale cruciale, mareşalul Jukov a chemat
trupele siberiene spre capitală, în vederea întăririi apărării şi a
pregătirii contraofensivei.

Tot datorită lui, bătălia de la Stalingrad, punctul de cotitură
care a înclinat balanţa celui de al doilea Război Mondial, s-a
încheiat cu victoria trupelor lui Jukov.

Sorge i-a transmis, apoi, acestuia informaţia că planurile
nipone suferiseră o modificare. Şi anume, japonezii vor ataca în
Est doar după ce germanii vor cuceri orice oraş important de pe
fluviul Volga, deoarece astfel se întrerupea aprovizionarea
sovieticilor cu petrol din Baku şi cu muniţii şi alimente trimise
de Aliaţi pe ruta Golful Persic-Iran- Azerbaijan-Volga. În
sfârşit, Stalin îşi dăduse seama, în ceasul al doisprezecelea, că
„rahatul” din Japonia era probabil cartea câştigătoare a
conflictului mondial. În următoarele două luni, 15 divizii de
infanterie, 3 divizii de cazaci călări, 1.700 tancuri şi 1.700
avioane de luptă au părăsit Siberia pentru Frontul de
Est.

Poate că aşa se explică dârzenia cu care trupele lui
Jukov au opus formidabila rezistenţă în apărarea Stalingradului.
Erau conştienţi de importanţa acestei bătălii, al cărei rezultat ar
fi schimbat inevitabil lumea.

Abandonat de sovietici,
spânzurat de japonezi, reabilitat de Hruşciov

În cele din urmă, lăcomia şi lipsa de scrupule a sovieticilor au
dus la deconspirarea şi arestarea celui mai important spion din cel
de al doilea Război Mondial.

Datorită numărului foarte mare de mesaje cifrate trimise de
Sorge şi agenţii săi, Serviciul de Contrainformaţii Radio din
cadrul Kempeitai-ului le-a interceptat în cele din urmă şi, prin
goniometrie, a descoperit staţia de radio clandestină.

Lovitura finală a venit în urma unei pure întâmplări.
Poliţia niponă a ridicat pentru interogatoriu o croitoreasă care
fusese văzută în compania lui Yotoku Miyagi, un agent din
subordinea lui Hotsumi Ozaki. Bătută, torturată şi violată, biata
croitoreasă a cedat şi a recunoscut că fusese recrutată de Miyagi.
Când zbirii din Kempeitai au intrat cu forţa în camera unde locuia
Miyagi, acesta, în spirit onorabil de adevărat samurai, a încercat
să-şi salveze colegii şi superiorii, sărind de la fereastra camerei
într-o încercare disperată de a se sinucide, ştiind că dacă era
prins viu, va ceda în urma cumplitelor şedinţe de
tortură.

Din nefericire pentru el, căderea nu i-a fost fatală, suferind
în schimb fracturi ale membrelor inferioare şi ale bazinului.
Târât, aşa cum fusese găsit pe caldarâm, cu oasele sfărâmate,
Miyagi are parte de torturi de coşmar, în urma cărora deconspiră
natura de agenţi comunişti a lui Ozaki şi Sorge.

Sorge este arestat în luna octombrie 1941. După o săptămână de
chinuri groaznice, capitulează în faţa torţionarilor, cu o singură
condiţie. Gentleman până la capăt, şi nu playboy cum lăsase
impresia tuturor, Richard Sorge le promite niponilor că le va da
toate informaţiile cu un plus de detalii, cu condiţia ca aceştia să
promită că Hanako Ishii, soţia sa, precum şi soţiile unor alţi
agenţi, să fie lăsate în pace şi să nu sufere nicio persecuţie
ulterioară. Oameni de cuvânt, şefii din Kempeitai
acceptă.

Este încarcerat pentru următorii trei ani la închisoarea
Sugamoto din Tokio. În săptămânile următoare arestării, este acuzat
şi condamnat pentru faptul că era un agent comunist ale cărui
activităţi de spionaj duceau la subminarea conceptului de
proprietate privată şi încurajau uzurparea împăratului.

În septembrie 1943, este condamnat la moarte. Cu toate acestea
Sorge era încrezător în privinţa viitorului său. Era sigur că nu va
muri, deoarece ştia că Moscova deţinea mulţi spioni niponi, iar el,
marele spion, se vedea actor al unui troc în această direcţie.

Nu a fost să fie aşa. Multe ţări nu îşi recunosc nici
astăzi agenţii deconspiraţi şi prinşi.

În plus, Sorge era persona non grata la Kremlin din mai
multe motive, cele mai importante fiind acelea că avertizările sale
repetate asupra unui atac german fuseseră luate în derâdere de
Stalin. O realitate ruşinoasă pe care sovieticii au încercat mulţi
ani să o ascundă.

Pe data de 7 noiembrie 1944, Sorge a fost spânzurat la Sugamo.
În aceeaşi zi a fost spânzurat şi Ozaki Hotsumi.

Fără ca Sorge să ştie, soţia sa din URSS, Katia Maximova, murise
cu un an înaintea lui. Biata femeie fusese arestată de NKVD sub
acuzaţia, evident falsă, că ar fi spionat pentru germani. Katia a
murit de frig şi foame într-unul din lagărele de exterminare care
împânzeau Siberia. Singura ei „vină” fusese aceea că era soţia unui
om atât de inteligent şi eficient precum Richard Sorge.

Niponii, pe de altă parte, şi-au onorat promisiunea faţă de
Sorge. Doamna Iishi a trăit în libertate în Tokio. La dorinţa ei,
rămăşitele lui Sorge au fost strămutate în anul 1949, din cimitirul
închisorii, într-un cimitir civil.

După încheierea ostilităţilor în anul 1945, Leopold
Trepper, un mare spion sovietic de origine evreiască, s-a întâlnit
cu generalul Tominaga, conducătorul trupelor nipone din Manciuria.
Trepper l-a întrebat pe general motivul pentru care Sorge a stat 3
ani în închisoare, nefiind schimbat cu alţi spioni.

Răspunsul lui Tominaga este încă o dovadă asupra
laşităţii şi incompetenţei sovieticilor:

„De trei ori am propus amabasadei sovietice ca Sorge să
fie schimbat cu prizonieri japonezi. De trei ori am primit acelaşi
răspuns: cetăţeanul Sorge ne este complet necunoscut”.

Aşa a fost tratat de ai săi omul care a avertizat Uniunea
Sovietică de atacul Germaniei, omul care a avertizat Kremlinul că
Japonia nu va ataca URSS-ul, după cum credea Stalin în paranoia
lui, permiţând astfel strategilor sovietici să pună la cale
contraofensiva care a schimbat cursul războiului.

Reabilitarea a venit, paradoxal, în urma unui film
„capitalist”.

În anul 1961, filmul francez Cine eşti dumneata, domnule Sorge?,
în regia lui Yves Ciampi, ajunge foarte popular în Uniunea
Sovietică.

Până şi preşedintele de atunci, Nikita Hruşciov, vizionează
filmul şi, neavând habar de personajul real Sorge, întreabă
conducerea KGB-ului de atunci dacă povestea era una reală.

Când faptele au fost confirmate, Hruşciov l-a decorat
post-mortem pe Sorge cu cea mai înaltă distincţie sovietică, titlul
de Erou al Uniunii Sovietice.

Soţia sa, Hanako Ishii (care a murit în anul 2000, la vârsta de
89 ani), a primit din acel moment o pensie permanentă din partea
Uniunii Sovietice.

Până în prezent, cel mai mare spion al secolului a mai
primit post mortem un monument în Baku, o duzină de alte decoraţii,
au fost emise zeci de timbre poştale comemorative cu chipul său,
iar o stradă din Moscova poartă numele său şi în
prezent.

Cam mică răsplata, nu-i aşa?