Pictura ambientala
Pictura in trompe l’oeil are o istorie indelungata si isi afla sorgintea in primele picturi murale de interior: autorii se straduiau sa spatializeze incaperile inchipuind pe pereti deschideri spre natura sau repere arhitecturale cu larga perspectiva. Mestesugul si-a atins apogeul in perioada rococo, cand plafoanele bisericilor erau, prin tehnica trompe l’oeil, inaltate sau deschise chiar spre bolta cereasca (vezi faimoasa Chiesa degli Francesi din Roma).
Procedeul a renascut in America zilelor noastre si s-a raspandit in mai toate marile aglomerari urbane de pe noul, dar si de pe vechiul continent. Prelungire profesionista a grafitti-urilor, cu o remarcabila tehnica a racursiului si a cromaticii, picturile ce insala ochiul redimensioneaza spatiile sarace sau neutre vizual din talmes-balmesul urban, intriga privirea, solicita imaginatia si imbogatesc un ambient sever limitat.
Parterul unui bloc anost poate sa devina, prin aceasta miraculoasa si vrednica de stima inselaciune, efigia casei stravechi pe ruinele careia a fost ridicat edificiul (in acest sens, exista un proiect de resuscitare a caselor bucurestene din zona Uranus), un calcan greoi si mizer expus spre un parc se poate metamorfoza intr-o cladire zvelta, cu arhitectura renascentista, intr-un quizz vizual de tipul celor imaginate de H. Escher sau chiar intr-o prelungire verde si frematatoare a parcului. Pastila de Placebo va functiona ireprosabil si vom avea sentimentul ca tragem in piept ozon, cand, de fapt, noi insine am fost, la modul cel mai placut, trasi in piept.
Foto: Guliver, Hepta, Gamma Presse, Magnum Photos