Pirateria

De multe ori, sabotajul este si el o cauza. Nu in cele din urma, unele dintre tintele vizate sunt petrolierele, asediate, in 2005, de 67 de ori. Bineinteles ca piratii mileniului trei poarta armament de ultima ora, care include, pe langa AK-47, telefoane mobile, GPS-uri, barci cu motor de sute de cai-putere si chiar aruncatoare de grenade, pentru cei ?neascultatori?.

Au existat speculatii potrivit carora piratii au hack-uit pana si comunicatiile realizate prin retelele Inmarsat ? via satelit ? pentru a anticipa ruta vapoarelor. Desigur ca orice actiune desfasurata pe mare este reglementata de legi. In secolul al XVIII-lea, britanicii si olandezii controlau in parte culoarele din Malacca.

Pe atunci, nenumarati pirati se razvrateau impotriva expansiunii colonialiste. Pentru a atenua diferendele, Anglia si Olanda au convenit sa-si imparta teritoriul in mod egal. Prin acest acord, fiecareia dintre parti ii revenea responsabilitatea de a-si aplica legile rezultate in urma lui. La catva timp dupa parafarea intelegerii, linia cu pricina a devenit granita maritima intre Malaezia si Indonezia.

Judecarea, amendarea si condamnarea actelor de piraterie a constituit intotdeauna un subiect delicat in codurile civile. Jurisprudenta nu a putut incadra inca activitatea piratilor intr-o anumita specie de infractiuni, actul in sine petrecandu-se de multe ori in afara teritoriului de resedinta.

Echipajele sunt si ele mixte, compuse din persoane de nationalitati diferite, astfel ca aplicarea unor pedepse colective este de-a dreptul imposibila. In mare parte, sanctiunile se supun clauzei de salvgardare ?extra territorium jus dicenti impune non paretur? (judecarea individului care a comis ilegalitatea in afara tarii de provenienta se poate solda cu impunitatea).

Oricare ar fi pozitia lor in raport cu legea, piratii raman pentru noi niste figuri enigmatice, pline de carisma si de tarie de caracter, intrupari ale aventurierului ideal care locuieste in orice fiinta umana.

In urma cu cinci veacuri, piratul era un marinar beteag, chior si cu doua butelcute de rom la brau. Intre 1560 si 1720, corsarii au explodat in topuri, devenind cei mai temuti pradatori ai valorilor transportate de catre vasele comerciale. Una dintre cele mai crude bande de pirati isi avea cartierul general pe insula Tortuga (Ile de la Tortue) si in Port Royal din Jamaica (triajul comertului naval).

Fenomenul a luat amploare in aceasta zona mai ales datorita plajelor izolate si nepopulate. Corsarii aveau cam acelasi tel cu totii, actionand in baza unui ordin dat de catre o autoritate politica. Cel mai adesea, primeau porunca de a ataca orice ambarcatiune care apartinea inamicului. Corsarii maltezi, de pilda, operau la comanda Cavalerilor Sfantului Ioan si orice act de nesupunere era pedepsit cu executia sau, in cel mai bun caz, cu exilul.

In urma unei conventii din 1854, de la Paris, mai multe state au cazut de acord sa suspende procedura prin care guvernele lor puteau solicita atacarea navelor adverse. Cel mai castigat dupa impunerea acestei masuri a fost Sir Francis Drake, pirat aflat in slujba aristocratiei britanice, care a adus beneficii enorme atat angajatorilor, cat si lui. In acceptiunea populara, piratii erau niste rebeli organizati in grupuri care operau in afara cadrului legal.

Insa, in ciuda averilor confiscate de la victimele lor, ei duceau o viata plina de privatiuni si, in consecinta, mureau devreme. Printre drepturile de care beneficiau se numara si acela de a-si inlocui liderul prin vot democratic. Capetenie era ales intotdeauna un pirat de marca, neinfricat, care putea sa confere echipajului incredere. Acesta trebuia, totodata, sa manifeste abilitati de contabil, astfel incat, la partajul capturii, fiecare dintre membrii bandei sa-si primeasca bucata in functie de implicarea in actiunile de deposedare a adversarului.

Cei care se-ntorceau de pe vasul atacat cu o mana sau cu un picior in minus beneficiau de compensatii si urcau in ochii sefului. Inainte de a fi parafata, lista cu obiectele capturate era citita in fata tuturor semnatarilor, eventualele modificari fiindu-le aduse la cunostinta in spirit de fair-play. In regulamentul de ordine interioara erau stipulate negru pe alb si sanctiunile impuse in urma incalcarii ordinelor, unele dintre pedepse fiind chiar mai drastice decat streangul.

In pofida panicii pe care o semanau pretutindeni corsarii, umanitatea lor iesea adeseori la iveala, gestul de a elibera sclavii de pe corabiile atacate si de a-i integra in tagma lor fiind graitor in acest sens. Era de aur a pirateriei a coexistat cu imperialismul, forma de guvernare pe parcursul careia vasele comerciale, doldora de produse, se intersectau pe toate canalele de navigatie. In stramtori si in apropierea danelor, securitatea flotelor era asigurata de nave de razboi, angajate de catre statele semnatare ale acordului privitor la comertul pe mar