Prima pagină Cultura

Adevarul despre ultimul samurai

Adrian Nicolae 10.03.2007 | ● Vizualizări: 5494
Adevarul despre ultimul samurai     samurai, japonia, Saigo Takamori + zoom
Galerie foto (3)

In mai toate culturile lumii, procesul trecerii de la traditie spre modern a fost unul emotionant si controversat, discrepantele dintre conservatori si adeptii schimbarii atingand adeseori aspecte dramatice. Poate unul dintre cele mai tragice tablouri este cel al caderii castei samurailor ( clasa razboinicilor din Japonia feudala), cea care a influentat istoria nipona vreme de peste 1000 de ani.

Aparitia primilor samurai si ascensiunea acestora
Conform traditiei, primii proto-samurai (razboinici care faceau parte din armata regulata) ar fi aparut in secolul al VI-lea ca o consecinta a infrangerilor repetate pe care Japonia le inregistrase in fata regatelor Chinei si Coreei.

Odata cu introducerea sistemului chinezesc de recensamant in anul 646 si intelegerea repartitiei populatiei, imparatul Mommu impune o lege prin care unul din trei barbati era chemat sub arme. Acestia isi aduceau propriile arme fiind scutiti, in schimb, de plata taxelor. A fost prima incercare din istoria Japoniei prin care se urmarea crearea unei armate organizate.

Cu toate acestea, termenul de samurai va defini anumiti magistrati, nicidecum pe militarii care se aflau in slujba imparatului.

Finalul secolului al VIII-lea ii gaseste pe razboinicii clanurilor japoneze ca o armata bine organizata, folosita cu succes in reprimarea mai multor rebeliuni.
Desi imparatul Kammu dizolva armata, ingrijorat de influenta liderilor militari, fostii reprezentanti ai acesteia vor ocupa pozitii importante in stat depasind chiar vechea aristocratie.

In perioada urmatoare, apare o clasa razboinica formata din asa numitii „saburai”, garzi de corp care excelau in practicarea artelor martiale si care insoteau nobilii, magistratii si convoaiele care colectau taxe. Denumirea isi are originea in verbul „saburau” care insemna „a servi”.

De abia in secolul XII, samuraii devin o forta pe plan militar si politic cu puternice influente asupra imparatului. Tot in aceasta perioada apare si „Bushido”( Calea razboinicului), cod etic care impunea reguli stricte cu privire la viata si moarte unui samurai.

Samuraii isi vor dovedi eficienta in timpul celor doua invazii mongole din 1273 si 1281 atunci cand vor reusi sa invinga in ciuda superioritatii numerice covarsitoare a adversarilor. Se estimeaza ca ultima invazie mongola ar fi una dintre cele mai mari debarcari din istorie, Kublai Khan(hanul mongol incoronat imparat al Chinei) mobilizand nu mai putin de 150.000 de luptatori, imbarcati de 4400 de vase, in timp ce armata japoneza cu greu depasea 40.000 de razboinici.
Incepand cu secolul al XIV-lea, samuraii devin interesati de cultura, unii dintre ei ajungand adevarate „varfuri de lance” in lumea artelor. Principiul „Bun Bu Ryo Do”( pana si sabia in acord) devine un adevarat ideal pentru viitoarele generatii de luptatori.

Fiind o forta militara de temut, samuraii sunt priviti cu reticenta de catre noul monarh al Japoniei din timpul shogunatului Tokugawa ( cel care inlocuise vechea forma de guvernamant a imparatilor). Ca urmare, incepand cu secolul al XVII-lea, acestia isi vor pierde mare parte dintre functiile lor militare.

Ei devin, in schimb, birocrati aflati in slujba unui senior (daimyo), pastrandu-si unele drepturi cum ar fi cel de a purta arme in public si de a putea ucide orice persoana de rand care nu le arata respectul cuvenit. Cu toate acestea, seniorii sunt obligati sa isi reduce efectivele armate, moment in care o noua categorie sociala este creata, ronin ( termen ce defineste samuraii ramasi fara stapan).

Saigo Takamori, ultimul samurai
Nascut pe 7 februarie 1827 in regiunea Satsuma, Saigo Takamori se remarca prin abilitatile sale diplomatice si militare ( desi era doar un samurai de rang marunt). El este ales de catre daimyo sa calatoreasca la Edo (Tokyo de azi) pentru a concilia conflictul dintre Shogunatul Tokugawa, aflat la putere, si fortele imperiale.

Razboiul civil care va urma in anii 1868-1869 cunoscut si sub numele de Boshin sau „razboiul din anul dragonului” il va gasi pe Saigo in fruntea armatelor imperiale, tot el fiind cel care va obtine capitularea castelului Edo.

Odata cu instaurarea noului monarh si inceputul dinastiei Meiji, Saigo Takamori devine o persoana influenta din anturajul imparatului. Cu toate acestea, pozitia sa fata de politica imperiala este una conservatoare si ii creeaza numerosi dusmani printre noii aristocrati. Devine faimos prin indarjirea cu care se opune constructiilor de cale ferata, sustinand ca armata ar trebui sa fie prima institutie modernizata. El va demisiona in semn de protest si se va retrage in regiunea natala, Satsuma, fiind urmat de mai multi samurai loiali.

Samuraii primesc o noua lovitura, atunci cand imparatul anunta ca acestia nu vor mai fi singura forta armata din tara si ca locul acestora va fi luat de o armata moderna, creata dupa modelul occidental. Acesta le va interzice sa mai poarte arme in public si le va impune sa renunte la o mare parte din drepturile traditionale.
Temandu-se de o revolta, monarhul va trimite o flota care sa indeparteze arsenalul de arme al scolii militare din regiunea Satsuma. Paradoxal, aceasta va fi scanteia care va aprinde conflictul dintre fortele rebele si cele imperiale.
Tradat de catre imparat, Saigo Takamori se vede obligat sa lupte impotriva guvernului pe care il ajutase sa castige puterea. El va mobiliza o armata de circa 40.000 de samurai, motivati, in primul rand, de pastrarea obiceiurilor si a modului de viata traditional.

In numai cateva luni, rebeliunea va fi inabusita de armata imperiala care numara 300.000 de soldati, echipati, conform standardelor occidentale, cu cele mai noi tehnologii militare ale vremii ( arme de foc, tunuri si baloane de observatie).

Eroii de la Shiroyama
Ultima batalie, cea de la Shiroyama, va fi si cea care va intra in istorie si care va marca sfarsitul clasei razboinice a samurailor. Confruntat cu lipsa armelor si a munitiei, Saigo Takamori hotaraste sa lanseze un ultim atac asupra numeroaselor forte imperiale. In fruntea unui grup de 300-400 de razboinici, ultimii supravietuitori din cei 40.000, acesta alege sa lupte folosind armele traditionale, arcul si sabia, intr-un gest menit sa atraga atentia asupra cauzei lor.

In semn de solidaritate, batranii samurai din regiunea Satsuma, cei care nu mai luptasera de multi ani, aleg sa mai imbrace odata armura in aceasta ultima batalie fara sorti de izbanda.

Atacul surprinde armata imperiala care nu se astepta la o asemenea riposta si nu era antrenata pentru o lupta corp la corp, iar Saigo reuseste sa strapunga si sa respinga primele linii. In ciuda curajului lor, samurailor nu li se permite o noua sarja si sunt decimati de armele soldatilor imperial aflati la o distanta sigura. Insusi Takamori este lovit de un glont care ii atinge artera femurala.

Ceea ce a urmat este insa invaluit in mister. Se pare ca Saigo s-ar fi retras intr-o padure alaturata, acolo unde i-ar fi cerut unui samurai sa il asiste in timpul sinuciderii rituale, seppuku, inainte de a fi capturat.
Pe de alta parte, unii istorici sustin ca acesta ar fi intrat in soc in urma loviturii primite, fiind incapabil sa mai vorbeasca. Cativa razboinici loiali l-ar fi ajutat sa se sinucida, stiind ca acesta era lucrul pe care si l-ar fi dorit.

Indiferent de modul in care a murit, Saigo Takamori a devenit rapid o figura emeblematica in inima japonezilor. Incapabil sa infranga simpatia populatiei pentru acesta, imparatul il va reabilita 12 ani mai tarziu, in 1889.

Takamori devine rapid un erou national, figura sa emblematica fiind folosita pentru a insufla curaj soldatilor in razboaiele care vor urma.Desi a fost ultimul reprezentant al castei razboinicilor samurai, prin moartea sa, Saigo i-a rezervat acesteia un loc etern in constiinta nationala nipona.

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI