Cât de inteligenţi erau românii în anii ’40 şi care este situaţia acum?

Cu toate acestea, în mod paradoxal, România reuşeşte să formeze olimpici şi mai ales să se claseze printre ţările fruntaşe care „exportă creiere”. Aşa se înţelege cum problema inteligenţei românilor a devenit una controversată, mai ales în contextul unei puternice identităţi naţionale ce pune accentul pe o „inteligenţă nativă”.

Important este că inteligenţa românilor a ridicat semne de întrebare cu mult înainte ca promovabilitatea la examenul de bacalaureat să scadă sub 45%.

• A învăţat să citească şi să scrie singur, înainte să ajungă la şcoală. Peste ani a…
• Al-Farabi, lumina rațiunii din Orientul Mijlociu

În perioada 1934 – 1940, o echipă de cercetători de la facultăţile de Filosofie şi Litere, din Bucureşti, au iniţiat un studiu pentru alcătuirea unei Antropologii somato-psihologice româneşti. Cercetarea a pornit de la o observaţie referitoare la coeficientul de inteligenţă al românilor care părea să difere de la o regiune la alta. Ea urma să servească Guvernului României pentru a facilita elaborarea unei politici economice.

Condus de I.M. Nestor şi C. Rădulescu-Motru, studiul a fost împărţit într-un „sector somatic” şi unul „psihic” şi, în total, a fost efectuat pe un eşantion de 143.854 români.

În lucrarea lor intitulată Cercetări experimentale asupra inteligenţei la români, specialiştii au ales să pornească de la o „definiţie restrânsă a inteligenţei”. Astfel ei au înţeles prin inteligenţă un „factor mental ireductibil şi constant, datorită căruia sunt posibile conturările de raporturi logice la om”. Cu alte cuvinte, ei au analizat, în mare, gândirea logică a fiecărui individ care a luat parte la studiu. Rezultatele obţinute în urma măsurării inteligenţei au fost completate de altele, obţinute ca urmare a unor cercetări cu privire la personalitate, imaginaţie, spirit de observaţie şi sugestibilitate.

Testarea inteligenţei a fost realizată pe un număr 59.817 indivizi cu vârste cuprinse între 10 şi 44 de ani. Cercetările au fost întreprinse pe locuitori din întreaga ţară, din mai toate judeţele, grupul examinat fiind alcătuit din şcolari, elevi de şcoală militară (ofiţeri şi subofiţeri), soldaţi, studenţi, ucenici, medici, profesori, funcţionari, învăţători etc.

Fiind la curent cu ultimele noutăţi în materia testării inteligenţei, cei doi specialişti aleg să utilizeze patru teste specifice. Unul dintre acestea este Testul Lahy, de gândire logică, care presupune opt probe şi include exerciţii cu proverbe, cu arbori genealogici, silogisme, sinonime, interpretare de texte şi probleme de aritmetică. De asemenea, s-a utilizat şi cunoscutul test American Army creat de Robert Yerkes şi folosit pentru selecţionarea armatei în războiul mondial din 1914-1918. Celelalte două teste au fost: cel de inteligenţă N.I.I.P, împrumutat de la colegii din Londra, şi cel de gândire logică Monnin creat de un cercetător francez în 1935.

Laboratorul de Psihologie experimentală a tradus şi adaptat toate testele pentru mediul românesc. Întrebările şi probele au fost structurate în funcţie de gradul de dificultate. Ele au alcătuit un caiet de inteligenţă care avea între 60 şi 200 de teme. Rezolvarea lui necesita, în medie, 2-3 ore fără întrerupere. Cu toate acestea, un subiect avea voie să petreacă cât timp dorea pentru a rezolva problemele sub supravegherea specialiştilor. Timpul în care un caiet era terminat dădea indicaţii asupra rapidităţii cu care participanţii rezolvau probleme şi era corelat cu corectitudinea răspunsurilor.

Evaluarea inteligenţei a fost reprezentată pe o scală de la A la F (unde A însemna excepţional de inteligent şi F foarte slab), iar cea a rapidităţii în gândire a fost simbolizată printr-o numerotare de la 1 la 6 (unde 1 reprezenta excepţional de rapid în gândire şi 6, foarte lent în gândire).

Rezultatele au scos la iveală că, în medie, persoanele testate aveau un nivel de inteligenţă normal şi o rapiditate de gândire peste medie, ceea ce schematic a fost notat drept D3. Cu toate acestea, în urma calculelor, specialiştii au constat o mică diferenţă între subiecţii de sex feminin şi cei de sex masculin, media aritmetică a acestora din urmă fiind mai mare, adică de 51,04, comparativ cu 48,94. Aceeaşi diferenţă s-a observat şi între cei născuţi la sat şi cei originali de la oraş, inteligenţa celor care proveneau din mediul urban depăşind-o pe cea a celor din mediul rural.

Conform studiului, cercetări anterioare, întreprinse de Pressey, Anastasi, Fuff, Pintner, Gist-Clark şi Al. Roşca au reliefat acelaşi lucru: că din punct de vedere al inteligenţei, la sate se înregistrează o oarecare inferioritate faţă de mediul urban. Diferenţa dintre cercetările anterioare şi cea a lui C. Motru este că cea din urmă a studiat capacitatea cognitivă a oamenilor originari de la sate, dar care, în momentul cercetării migraseră deja spre oraş, unde locuiau de ani buni.

Deosebirile dintre grupurile de subiecţi se pot observa cel mai bine într-un „tabel global”, aşa cum îl numesc oamenii de ştiinţă, care redă distribuţia inteligenţei plecând de la „excepţional de inteligent ” (A) şi mergând treptat până la „foarte slab” (F).

Ceva mai detaliat este următorul tabel regăsit în lucrare, care ordonează alfabetic provinciile şi în care sunt prezentate rezultatele bărbaţilor şi ale femeilor de toate vârstele, atât din mediul urban, cât şi rural. Fruntaşi sunt bănăţenii, ale căror rezultate au arătat că sunt inteligenţi peste măsură şi la fel de rapizi în gândire. Cei mai slabi, comparativ cu restul românilor, par a fi oltenii cu o inteligenţă şi o rapiditate în gândire normală, dar cu cele mai mici medii obţinute la teste .

Diferenţele dintre bărbaţi şi femei au fost şi ele subliniate de date aşezate în tabele. La bărbaţi, bănăţenii au o inteligenţă peste medie, în timp ce transilvănenii s-au clasat pe ultimul loc. La viteza gândirii, locul fruntaş a fost luat tot de bănăţeni, în timp ce oltenii au fost, în medie, mai lenţi în gândire.

În rândul femeilor, cele mai inteligente participante s-au dovedit a fi tot din Banat, în timp ce la coadă s-au plasat oltencele. Ca rapiditate în gândire, tot bănăţencele au fost în frunte, pe când femeile din Transilvania au fost mai încete, comparativ cu restul persoanelor care au luat parte la studiu.

Rezultatele exprimate în tabele au confirmat că, în medie, bărbatul are un sistem de gândire mai organizat decât femeia, el arătând un tempo ceva mai rapid în gândire, decât ea.

În ciuda faptului că rezultatele au reliefat un nivel normal al inteligenţei românilor, cercetătorii au constat că procentele oamenilor foarte slab pregătiţi sunt mult prea mari. În încercarea de a găsi o explicaţie la acest decalaj ei au făcut o legătură între judeţele cu un procent mare de subiecţi „foarte slabi” din punct de vedere al inteligenţei şi judeţele unde existau cei mai mulţi guşaţi. Pentru această coroborare de date, experţii au apelat la cercetarea efectuată în 1924 de dr. Liviu Câmpeanu asupra problemei guşei şi cretinismului în România. Astfel, judeţele evidenţiate ca având cel mai ridicat procent de guşaţi (Făgăraş, Maramureş, Târnava-Mare, Turda, Alba, Baia şi Hunedoara) coincid cu o parte din cele îi care coeficientul de inteligenţă a fost foarte slab. Observând această legătură, cercetătorii consideră că studiul lor şi cel al lui L. Câmpeanu vin să susţină alte cercetări şi să demonstreze că, factorul endocrinologic influenţează caracteristicile mentale şi emoţionale.

Pe de altă parte, studiul a analizat şi problema reliefului şi a modului în care acesta ar favoriza sau nu, un nivel crescut de inteligenţă. În funcţie de relief, zonele au fost sau nu supuse migraţiilor şi diversităţii. Solul a jucat şi el un rol în formarea unui anumit climat economic şi implicit a unor reguli sau obiceiuri legate de igienă sau alţi factori ce pot explica fenomenul de superioritate sau inferioritate intelectuală al unor provincii.

Astfel, cercetătorii români au împărţit judeţele în şase categorii în funcţie de formele de relief: judeţe de munte (Braşov, Câmpulung-Bucovuna, Caraş, Hunedoara, Maramureş, Odorhei, Trei-Scaune), jumătate munte, jumătate deal (Alba, Argeş, Bacău, Baia, Ciuc, Cluj, Făgăraş, Gorj, Mureş, Năsăud, Neamţ, Putna, Rădăuţi, Sibiu, Turda, Vâlcea), judeţe de deal (Botoşani, Caliacra, Constanţa, Covurlui, Dorohoi, Durostor, Fălciu, Iaşi, Mehedinţi, Roman, Sălaj, Satu-Mare, Someş, Suceava, Târnava-Mare, Târnava-Mică, Tecuci, Tulcea, Tutova, Vaslui), jumătate deal, jumătate câmpie (Arad, Dolj, Olt, Râmnicu-Sărat, Romanaţi, Severin, Timiş-Torontal) şi judeţe de câmpie (Brăila, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman, Vlaşca).

Din datele prezentate în tabel putem conchide că, în medie, omul de la munte are o inteligenţă superioară faţă de cei din alte regiuni geografice, judeţele din zona montană având cea mai mare medie (54, 68), cu un procent mare de „excepţionali” (4,03%) şi un număr mic de „foarte slabi” (12,30%).

Pe baza acestui studiu comparativ, cercetătorii români au reuşit să măsoare nivelul de inteligenţă al colectivităţilor din ţara noastră şi să identifice factorii care împiedică dezvoltarea intelectuală. Conform lor, cei mai importanţi factori sunt cei de ordin igienic, degradarea fizică, diferenţele impuse de mediul rural / urban, forma de relief şi statutul economic al provinciei din care provin.

Prin urmare, nu e de mirare că vremurile actuale ne trimit iar la scrierile şi cercetările care au marcat începuturile psihologiei experimentale la noi. Deşi de mai bine de 70 de ani, de când a fost creat studiul lui C. Rădulescu-Motru şi al lui L-M. Nestor, nu s-au mai remarcat astfel de cercetări, în 2010 a fost publicat un alt studiu cu privire la inteligenţa românilor, diferenţa fiind că de data aceasta românii nu mai erau comparaţi între ei, ci examinările s-au făcut în raport cu alţi locuitori de pe continent.

Dacă acum aproape şapte decenii românii aveau un nivel normal de inteligenţă, noul studiu vine să sublinieze că românii sunt mult mai puţin alfabetizaţi ştiinţific în comparaţie cu restul europenilor. Astfel, la acest capitolul noi ocupăm locul 24 din 29 de ţări. Cele mai slabe rezultate ale românilor au fost obţinute la întrebările legate de medicină, genetică sa fizică. Remarcabil a fost faptul că pentru 42% dintre români Soarele se învârte în jurul Pământului şi nu invers. În acest condiţii nu ar trebui să ne mire că stocul public de cunoaştere ştiinţifică este sub media europeană.

În schimb, românul este fruntaş la încrederea în para sau pseudoştiinţe. Drept dovadă stau cele 22 de procente de români care considerau în 2005 că horoscopul este foarte ştiinţific. În aceeaşi ordine de idei, s-a constat că populaţia adultă a României are unul dintre cele mai înainte niveluri ale credinţelor. Mare parte din populaţie, 60% dintre români, este de acord cu afirmaţia: „Ne bazăm viaţa prea mult pe ştiinţă şi nu destul pe credinţă”. Mai mult, aproximativ 4 din 5 români cred că „Există miracole, fenomene ce nu pot fi explicate de ştiinţă”, şi 2 din 3 români cred că biserica nu greşeşte niciodată în ceea ce spune.

În contextul în care ne confruntăm cu un nivel scăzut de cunoaştere ştiinţifică nu este de mirare că românul este superstiţios şi neinformat. Cu toate acestea, îngrijorător este faptul că deşi ne mândrim cu şcoala românească, pe care o considerăm mai utilă decât ce a americanilor, de exemplu, care pare mai uşoară, se pare că elevii români nu sunt bine pregătiţi, ei nefiind dispuşi să asimileze abundenţa de informaţii.

Dacă studiul lui Constantin Rădulescu-Motru şi al lui L-M. Nestor a scos la iveală că românul are o inteligenţă normală şi o rapiditate în gândire peste medie, atunci nu putem decât să concluzionăm că locul codaş ocupat acum de noi în clasamentul european de alfabetizare ştiinţifică se datorează unei degradări continue a colectivităţii româneşti.

Chiar dacă motivul ar fi, de fapt, o creştere a nivelului de inteligenţă al altor ţări, acesta nu ar putea reprezenta o scuză, căci, aşa cum alte naţiuni au putut să evolueze, tot astfel ar fi trebuit să o facem şi noi.