Home » D:News » Condamnatii la transplant

Condamnatii la transplant

Condamnatii la transplant
Publicat: 27.08.2009
Un glonte tras in ceafa condamnatului, in timp ce doctorii asteapta nerabdatori in ambulanta, in fata penitenciarului, pentru a-i preleva si a-i pune “la gheata” inima, rinichii si ficatul, imediat dupa declararea decesului: astfel se deruleaza in China doua transplanturi de organe din trei.

Intr-o tara unde populatia respinge cultural ideea unei inmormantari atunci cand trupul nu este intact, in ultimii 7 ani doar 130 de chinezi si-au dat consimtamantul pentru a le fi transplantate organele dupa moarte. Ca atare, pentru a mai micsora prapastia dintre cerere si oferta, guvernul care ucide numarul cel mai mare de detinuti din toata lumea (1718 in 2008 potrivit  Amnesty International) a recurs pana acum in 65% din cazuri la condamnatii la moarte. Oficial, chiar si acestia se presupune ca ar trebui sa-si dea consimtamantul (in scris) in acest sens, dar opacul sistem judiciar chinez a lasat loc berechet abuzurilor. 
Dupa ani de suspiciuni si denunturi, amploarea fenomenului a fost confirmata acum pentru prima oara de insusi vice-ministrul Sanatatii, Huang Jiefu, care a anuntat intr-un comunicat aparut in cotidianul China Daily, lansarea unui nou program national de donare de organe, menit a combate traficul de pe piata neagra, respectand in acelasi timp drepturile detinutilor condamnati la pedeapsa capitala.

Sursa: La Repubblica
 

CITESTE SI:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase