Bijuterii ale Romaniei in Patrimoniul UNESCO (IV)

Delta Dunarii
Delta Dunarii este singurul „bun natural” (aceasta e denumirea oficiala) al Romaniei inscris pe lista UNESCO a Patrimoniului Umanitatii. Plecata din muntii Padurea Neagra, Dunarea ajunge, dupa mai bine de 2.800 de kilometri, sa se verse in Marea (tot) Neagra, in locul unde, de vreo 10.000 de ani, zamisleste cel mai tanar pamant al Europei – Delta. Prima oara am fost in Delta acum 25 de ani. Am luat un vapor (i se spunea Pasagerul) din Tulcea si, dupa un drum care a durat mai bine de sase ore, am ajuns la Sfantu Gheorghe.

De o parte si de alta a puntii care facea legatura intre debarcader si uscat stateau insirati localnici (de fapt, localnice) imbiindu-i pe turisti cu oferte de cazare si masa. Atunci, am tras la Dorina. Si tot la ea am mers de mai multe ori, in anii care au urmat. Dormeam la Dorina intr-o casuta de chirpici, micuta, curata si racoroasa. Nici vorba de aer conditionat pe vremea aceea, dar in casa era placut chiar si la ceasurile amiezei. De mancat, mancam in prispa casei bucatele pregatite de gazda. Invariabil, dupa pranz cadeam rapusi de satietate. Dorina gatea fabulos, iar conceptul de portie nu functiona in gospodaria ei: ne aducea cate doua ceaune uriase, unul cu bors de peste, altul cu felul doi. Mancam pana cadeam lati. Precum la pranz, asa si seara. Dimineata ne trezea batranul pescar Andrei, tatal Dorinei.

• POVESTEA tristă a Transfăgărăşanului, „drumul dintre nori”, unul dintre cele mai frumoase din România
• Noi localităţi din România au devenit staţiuni turistice

Lucrase o viata pe pescadoare si, dupa ce iesise la pensie, se indeletnicea tot cu pescuitul. Ziua se ingana cu noaptea cand ne suiam in lotca si porneam, pe Dunare, catre locurile in care Andrei isi intinsese, de cu seara, sculele. Adica un soi de sfoara foarte lunga de care prindea, din loc in loc, carlige mari, cu momeala, si greutati de plumb. Prindeam indeobste somn. Acum, daca stau si ma gandesc mai bine, cred ca braconam. In fine… Varam pestele in saci de iuta si porneam cu ei in carca spre casa, apoi drumurile noastre se desparteau: noi porneam catre plaja, iar Andrei mergea la carciuma.

De fapt, plaja era acolo pretutindeni: satul era asezat pe nisip, dar pana la mare mai era de mers cale de cativa kilometri. La tarm, pustiu, doar uneori cativa oameni, risipiti la mare distanta unul de altul, pescarusi si turme de tauri care umblau singuri, de colo-colo. Uneori mergeam si noaptea la mare: erau in apa mici vietati luminiscente, care faceau ca balaceala noastra sa fie conturata de mii de stropi fosforescenti. Dupa pranz, somn. Apoi, tot cu batranul Andrei, beam secarica, asezati pe scaunele de metal ale carciumii. Ascultam povesti marinaresti si legende ale locului. Secarica facea ca toate sa para plauzibile. Din cand in cand, in timpul zilei, la Sfantu Gheorghe curentul electric se oprea. Daca nu era curent, se oprea si apa la cismeaua din curte de unde umpleam un butoi ca sa ne spalam, in spate, in curtea gainilor.

Treceau, in felul acesta, cam doua saptamani. Ni se terminau banii, dar tot am mai fi stat. Vorbeam atunci cu Dorina si o rugam sa ne mai tina cateva zile, ca o sa-i trimitem banii cand om ajunge acasa. Ea ne tinea si noi ne tineam de cuvant. Intr-un an am fost la Sfantu Gheorghe cu un bun prieten care, peste timp, a avut sansa sa calatoreasca mult prin lume. Inca si acum imi spune ca aceea, la Sfantu Gheorghe, este vacanta de care-si aduce cu cel mai mult drag aminte. In sat, pe atunci, nimeni nu avea barca cu motor, iar drumul pana la Insula Sahalin, unde mergeam sa vedem pelicanii, il faceam cu lotca. Batranul Andrei vaslea ore intregi, egal, fara oprire, ca un metronom care masura timpul acelui tinut de inceput de lume. Timp care, ca tot timpul, a trecut. Acum, Andrei nu mai este, de Dorina nu mai stiu nimic de ani buni, nu mai sunt nici scaunele de tinichea de la carciuma, iar despre secarica nici ca mai poate fi vorba.

Am povestit aici despre Sfantu Gheorghe asa cum l-am cunoscut, pentru ca, asa cum este el acum, il puteti afla foarte simplu: inchiriati din Tulcea o salupa rapida, in doar putin peste o ora ajungeti in localitate, unde puteti sa va cazati si sa luati masa, la alegere, in locatii de trei sau patru stele.

Foto: Lucian Vasilescu, Adrian Stoicoviciu, Emanuel Parvu