Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele

Prima Biblie care a inclus o hartă a Țării Sfinte a fost publicată acum 500 de ani, în 1525. Harta a fost tipărită inițial invers, cu Marea Mediterană la est de Palestina, însă, în ciuda erorii, includerea ei a schimbat definitiv modul în care Biblia avea să fie prezentată și a influențat felul în care sunt gândite granițele statelor, susține un nou studiu realizat la Cambridge. Cum ne-a influențat perceperea granițelor prima „hartă biblică”?

Profesorul Nathan MacDonald, specialist în interpretarea Vechiului Testament, spune că această hartă reprezintă în același timp un eșec și o reușită majoră a istoriei tiparului. Atelierul nu și-a dat seama că harta era inversată, deoarece în Europa se știa foarte puțin despre acea regiune. Totuși, prezența hărții în Biblie a devenit un model urmat până astăzi.

• O nouă cercetare a descoperit unul dintre cele mai vechi ritualuri ale mayașilor
• Nostradamus, unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei. A fost profet sau şarlatan?

În studiul publicat în The Journal of Theological Studies, MacDonald arată că harta realizată de Lucas Cranach cel Bătrân, tipărită la Zürich, a transformat Biblia într-o carte în spirit renascentist și a contribuit la apariția unei noi percepții asupra frontierelor.

Cum ne-a influențat prima „hartă biblică” perceperea granițelor?

Așadar, cum a schimbat prima „hartă biblică” modul în care înțelegem granițele? Contrar ideii că hărțile biblice au urmat tendința epocii de a marca clar diviziunile teritoriale, MacDonald susține că, de fapt, aceste hărți ale Țării Sfinte au declanșat schimbarea. Odată cu accesul tot mai larg la Biblie, din secolul al XVII-lea înainte, aceste reprezentări grafice au influențat felul în care oamenii înțelegeau organizarea lumii și locul lor în ea.

Unul dintre puținele exemplare rămase din Vechiul Testament tipărit în 1525 de Christopher Froschauer se află astăzi în Wren Library, de la Trinity College, Cambridge. În interior, harta lui Cranach prezintă rutele pribegiei prin pustiu și împărțirea Țării Promise în cele douăsprezece triburi ale lui Israel. Aceste delimitări reflectau preocupări creștine, sugerând dreptul de a revendica locurile sfinte ale Bibliei. Modelul a fost inspirat din hărți medievale care împărțeau teritoriul în fâșii, pornind de la descrierile simplificate ale istoricului evreu Iosephus.

Deși descrierea teritoriilor din cartea lui Iosua este contradictorie pe alocuri, harta îi ajuta pe cititori să înțeleagă spațiul, chiar dacă acesta nu era reprezentat corect din punct de vedere geografic. Faptul că prima hartă biblică a apărut în Zürich nu este întâmplător, spune MacDonald, deoarece lectura literală a Bibliei era esențială pentru Reforma elvețiană.

Un moment decisiv pentru Biblie

Într-o epocă în care anumite imagini religioase au fost interzise, hărțile Țării Sfinte au devenit obiecte de devoțiune. Privind harta, oamenii făceau un fel de pelerinaj mintal prin Carmel, Nazaret, Iordan sau Ierihon, scrie EurekAlert.

MacDonald consideră includerea hărții un moment decisiv în transformarea Bibliei, comparabil cu trecerea de la sul la codex, apariția Bibliei portabile, introducerea capitolelor și versetelor sau recunoașterea poeziei ebraice.

Dacă în Evul Mediu delimitările tribale aveau un mesaj spiritual, din secolul al XV-lea ele au fost reinterpretate ca granițe politice. Astfel, texte care nu vorbeau despre frontiere în sens modern au început să fie citite ca expresii ale voinței divine privind organizarea lumii în națiuni.

Pentru mulți oameni, Biblia încă influențează viziunea asupra națiunilor și granițelor. Totuși, MacDonald avertizează că astfel de interpretări simplifică și deformează textele vechi, care reflectă cu totul alte contexte politice.

Vă recomandăm să citiți și:

Putea T. rex să înoate?

Viața incredibilă a preotului care ar fi făcut peste 60.000 de exorcizări. Gabriele Amorth, exorcistul șef al Vaticanului

Misterul dispariției mayașilor, mai complicat decât s-a crezut. Ce au descoperit acum cercetătorii?

Cum au coexistat doi strămoși umani antici în aceeași zonă? O nouă cercetare încearcă să răspundă