La marginea marii…

Ajuns la scapatatul teraselor, la amortirea „gondolelor“ suspendate, la tanguitul palmierilor, la linistea boxelor, la vremea de parastas a discotecilor, la retragerea in adormire a conceptelor de tanga si topless, tarmul marii, al Marii Negre, redevine el insusi. El, tarmul marii, pus sa „produca“ in sezonul estival, se repliaza pe pozitiile propriei identitati. Uneori se intampla ca vremea de toamna tarzie sa fie frumoasa, asemenea vremii din vara. Asa a fost si anul acesta, la jumatatea lui octombrie.

Am pornit-o de sus, din nord, de la Sulina, trecand prin Sfantu Gheorghe, Sahalin, pe la nisipurile aluvionare de la Gura Portitei, inchizatoare ale fostelor golfuri Razelm, Golovita, Zmeica si Sinoie, pana in sud, la Vama Veche. Atunci cand se sting reclamele multicolore, cand lumina din parcurile de distractii amuteste, atunci se poate vedea cum se aprinde Soarele la rasarit, nascandu-se din mare, si cum stralu­ceste la apus, scufundandu-se in apa fara de sfarsit a marilor lacuri. Oamenii locului isi recapata naturaletea, vietuitoa­rele ies din ascunzisuri si viata la malul marii isi urmeaza cursul firesc.

• Noi localităţi din România au devenit staţiuni turistice
• Au început lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanţa după 7 ani de chin birocratic

Asta dureaza pana cand iarasi se face vara si marea redevine mijloc de productie pentru agentiile de turism. Este drept, toamna tarziu nu prea ai de unde sa cumperi in locurile acelea vata pe bat si baloane colorate; n-ai nici unde sa-ti comanzi o pizza sau o halba cu bere. Tot ce poti capata este gratis si de nepretuit: „carti postale“ si „ilustrate“ pictate de insusi bunul Dumnezeu. Despre un astfel de anotimp s-a scris asa: „parul tau e mai decolorat de soare,/ regina mea de negru si de sare./ tarmul s-a rupt de mare si te-a urmat/ ca o umbra, ca un sarpe dezarmat./ trec fantome ale verii in declin/ corabiile sufletului meu marin“ (Nichita Stanescu).

Si inca: „piere in jocul luminilor/ saltul de-amurg al delfinilor./ valul acopera numele/ scrise-n nisipuri, si urmele./ soarele, lacrima Domnului,/ cade in marile somnului./ ah, pentru cine sunt largile/ vremi? pentru cine catargele?/ o, aven­tu­ra, si apele!/ inima, strange pleoapele!“ (Lucian Blaga). Veti putea vedea toate acestea aievea, caci: „Uscatul l-a numit Dumnezeu Pamant, iar adunarea apelor a numit-o Mare. Si a vazut Dumnezeu ca este bine“ (Facerea).

Foto: Adrian Stoicoviciu