Efectul placebo explicat de genetică

În urma unui studiu recent s-a observat că pacienţii care deţin o anumită variaţie a unei gene asociate cu eliberarea dopaminei, o substanţă chimică din corp care afectează emoţiile şi senzaţiile de plăcere şi durere, au mai multe şanse să răspundă la tratamentul placebo cu acupunctură, decât pacienţii care aveau o altă variaţie. 

De-a lungul timpului, oamenii de ştiinţă au concluzionat că în studiile clinice, uneori, un răspuns puternic la tratamentul placebo poate face ca un potenţial medicament eficient să pară mai puţin util. 

• Cercetătorii ar fi aflat ce conținea elixirul sacru folosit în ritualurile antice de la Eleusis
• Care este cel mai important partener comercial al Germaniei?

„Un studiu clinic are un scop clar: acela de a observa diferenţele între un medicament şi un tratament placebo. Dacă efectul placebo dă rezultate pozitive în rândul pacienţilor, atunci problema se complică. Tocmai de aceea trebuie să cunoaşte şi să controlăm modul în care pacienţii răspund la tratamentul placebo”, a explicat Ted Kaptchuk, profesor la Şcoala de Medicină Harvard. 

Noua cercetare a fost realizată pe pacienţi care sufereau de sindromul de colon iritabil, care s-au înscris într-un studiu ce a evaluat declaraţiile pacienţilor cu privire la gradul de durere abdominală suferită de-a lungul a 3 săptămâni. 

Pacienţii au fost împărţiţi în trei grupuri: unul care nu a primit niciun tratament, numit „grupul de pe lista de aşteptare”, un alt grup care a urmat un tratament de acupunctură fals şi care a interacţionat foarte puţin cu specialiştii (grupul limitat) şi un al treilea grup care, de asemenea, a urmat un tratament de acupunctură fals , dar care a interacţionat puternic cu medicii (grupul augmentat). 

Acupunctura placebo, aşa cum au numit-o autorii studiului, a fost realizată într-un mod similar cu acupunctura normală, doar că acele nu au fost înfipte în punctele speciale. În paralel, o analiză genetică bazată pe probe de sânge a separat pacienţii care aveau variaţii ale genei COMT, cunoscută pentru importanţa ei în eliberarea de dopamine, de restul pacienţilor. 

Pacienţii care au variaţia numită met/met (deoarece au două copii ale aminoacidului metionină), au mai multe şanse să răspundă la tratamentul placebo, au constatat oamenii de ştiinţă. În contrast, cei care au o variaţie numită val/val (care au două copii ale valinei), răspund mai puţin la placebo. 

Pacienţii care au dat semne că ar fi suferit cele mai multe îmbunătăţiri au fost cei met/met din grupul augmentat, subliniind importanţa pe care o are interacţiunea pacient-medic. Totuşi, aceşti pacienţi nu au răspuns mai bine decât cei din grupul de pe lista de aşteptare, indicând că această configuraţie met/met prezice efectele placebo, dar nu şi o îmbunătăţire, în general. 

„Persoanele care au configuraţia met/met caută dovezi care să le confirme ceea ce au intuit şi anume că unele lucruri vor da rezultat, spre deosebire de cei care au variaţia val/val care nu au astfel de convingeri şi care îşi schimbă părerea în funcţie de informaţiile pe care le deţin. Pe măsură ce oamenii met/met încep să se simtă bine, ei încep să caute mai multe metode de a se însănătoşi”, a explicat Ted Kaptchuk.