Prima pagină D:News

Secretul din spatele unui chip frumos

Redactia Descopera.ro | 11.16.2013 | ● Vizualizări: 792
Frumuseţea nu e un moft; e o trăsătură importantă din punct de vedere biologic şi care este selectată prin evoluţie.     (Foto: Shutterstock.com) + zoom
Galerie foto (1)

Ce este frumuseţea? Ei bine, ea este o chestiune biologică: din punct de vedere evolutiv, este un element care arată cât de bun este un individ ca potenţial partener de reproducere, susţine un specialist antropolog. În special structura osoasă – care determină forma feţei – este importantă, iar cum ia naştere structura osoasă şi cum semnalează ea existenţa anumitor însuşiri de interes pentru reproducere, sunt chestiuni de mare interes pentru înţelegerea evoluţiei.

Până acum, experimentele pentru determinarea bazelor biologice ale frumuseţii au fost realizate cu ajutorul unor voluntari care au fost rugaţi să privească fotografii ale altor persoane şi să răspundă apoi la câteva întrebări. Astfel au fost colectate informaţii utile şi interesante, precum faptul că simetria este un factor determinant al frumuseţii chipului.

Şi mai relevant ar fi însă un experiment care să permită urmărirea formei feţei de-a lungul mai multor generaţii, pentru a vedea dacă forma este corelată cu anumite însuşiri care îl fac pe individ dezirabil ca partener de reproducere – însuşiri precum fertilitate, fecunditate, statut social, starea de sănătate din prezent şi rezistenţa probabilă la infecţii şi infestări în viitor.

Au fost, descoperite, într-adevăr, corelaţii între aceste însuşiri şi anumite atribute ale frumuseţii fizice.

Dar la o specie socială şi care formează perechi, precum Homo sapiens, partenerii trenuie, pentru a creşte împreună copiii, să trăiască împreună mult timp sau cel puţin să colaboreze; de aceea, ar putea fi importante şi alte însuşiri la partener, precum un comportament echilibrat şi o fire prietenoasă.

Un asemenea experiment, care ar implica împerecheri controlate, ar fi imposibil de realizat pe oameni. Dar, după cum constata dr. Irene Elia, specialist în biologie şi antropologie la Universitatea Cambridge, un experiment de acest gen a fost făcut, timp 50 de ani, pe o altă specie de animale – şi anume pe vulpi. Dr. Elia a publicat analiza acestui caz în Quarterly Review of Biology.

Povestea a început în 1959, în Novosibirsk, Rusia, unde geneticianul Dmitri Beliaev a început un experiment care continuă şi azi. El a încercat să împerecheze vulpi argintii (o varietate melanică a vulpii roşii) alegând exemplarele pentru reproducere în aşa fel încât să rezulte exemplare mai blânde, care să fie mai uşor de manipulat de către crescători. A reuşit, într-adevăr, să obţină exemplare mai prietenoase, dar a constatat că aceasta afecta alte caracteristici ale vulpilor: blana lor era neuniform colorată, urechile erau căzute, craniile deveniseră mai scurte şi mai rotunjite, nasurile mai turtite, iar maxilarele se scurtaseră, ceea ce făcea ca dinţii să crească înghesuiţi.

Iar efectul era numai şi numai rezultatul selecţiei făcute pentru alceva – pentru obţinerea unor animale „prietenoase”, cum le spunea Beliaev; nici temătoare, nici agresive, ci calme şi dornice să interacţioneze cu oamenii.

Corelaţia părea să se datoreze hormonilor.  Anumiţi hormoni, precum estradiolul, şi unii neurotransmiţători, ca serotonina, care influenţează comportamentul, controlează şi anumite aspecte ale dezvoltării. Schimbând unul dintre factorii ecuaţiei, se schimbă şi celălalt. Astfel, la o specie la care trăsătura favorizantă este caracterul prietenos – când e vorba despre o specia socială, ai cărei membri trebuie să se înţeleagă bine între ei, cum este cazul la H. sapiens – o faţă „prietenoasă” este o însuşire căutată, deoarece semnalează o atitudine socială dorită. După cum arată dr. Elia, oamenii caută într-adevăr asemenea trăsături la alţi oameni, iar acestea sunt un indicator fiabil al însuşirilor sociale.

Nu numai între adulţi se observă o preferinţă pentru trăsături faciale asociate cu firea calmă şi prietenoasă (feţe mai plate, nasuri mai mici, maxilare nu prea mari şi un raport mare între înălţimea craniului şi înălţimea feţei). Dar, ceea ce e mai surprinzător, chiar şi atitudinea părinţilor faţă de copiii lor este influenţată de înfăţişarea acestora din urmă.

Cel puţin 15 studii au arătat că mamele se poartă mai bine cu copiii frumoşi decât cu cei neatrăgători, chiar dacă spun că nu-i aşa (şi chiar cred acest lucru). Cel puţin unul dintre studii arată că o asemenea atitudine părtinitoare se instalează încă de la naşterea copilului.

Unele dintre detaliile acestei purtări părtinitopare (de care mamele nu sunt conştiente, cel mai adesea), sunt de-a dreptul uimitoare. Un cercetător care studiat timp de un deceniu modul în care au grijă mamele de copiii mici în supermarketuri, a constatat că, dintre copiii consideraţi neatrăgători de către observatori independenţi, doar 1% erau instalaţi în scaunul special al căruciorului de cumpărături într-un mod sigur pentru copil; în cazul celor mai atrăgători copii, procentul era de 13%.

Un alt cercetător a studiat fotografii ale copiilor care fuseseră supuşi abuzurilor şi a constat că aceştia aveau un raport craniofacial mai mic decât al copiilor care nu suferiseră abuzuri.

În condiţiile traiului primitiv în natură, asemenea comportamente s-ar traduce cu siguranţă prin moartea anumitor copii şi supravieţuirea selectivă a altora şi astfel ar fi favorizată transmiterea şi răspândirea trăsăturilor faciale pe care oamenii le descriu drept frumoase.

Dacă aceste trăsături sunt asociate şi cu o tendinţă spre comportament prietenos şi sociabil (aşa cu  s-a întâmplat la vulpi), atunci şi aceste comportamente se vor răspândi.

Chiar şi în copilărie, după cum arată nu mai puţin de 33 de studii separate – copiii frumoşi sunt mai bine integraţi şi mai populari decât cei urâţi; adesea sunt şi mai inteligenţi, ceea ce le îmbunătăţeşte aptitudinile sociale.

Evident, odată ajunşi adulţi, aceşti indivizi îşi găsesc cu mai multă uşurinţă un partener şi, ca rezultat, au mai mulţi copii, în medie, decât indivizii neatrăgători.

O cercetare a arătat că, într-un grup de femei studiat, cele mai frumoase aveau cu 16% mai mulţi copii decât cele mai puţin atrăgătoare. Tot astfel, bărbaţii cel mai puţin atrăgători aveau cu 13% mai puţini copii decât semenii lor mai chipeşi.

Aprecierea frumuseţii, aşa cu o înţeleg oamenii, pare să fie o capacitate înnăscută: bebeluşii în vârstă de doar câteva zile manifestă o preferinţă clară faţă de fotografii ale unor persoane descrise de părinţii lor drept „frumoase”, indiferent de sexul şi etnia copilaşului sau a persoanei din fotografie.

De asemenea, oamenii, în general, par să fie mai frumoşi acum decât erau în trecut – aşa cum ar fi de aşteptat, de altfel, dacă frumuseţea este o particularitate care evoluează. Acest fapt a fost constatat evaluând chipurile recostruite ale unor oameni primitivi.

Chiar dacă niciuna dintre aceste constatări nu confirmă dincolo de orice dubiu ipoteza dr. Elia – că frumuseţea este o trăsătură importantă biologic, selectată prin evoluţie – lucrurile par plauzibile. Dacă dr. Elia are dreptate, înseamnaă că frumuseţea chipului nu mai trebuie  privită ca o caracteristică arbitrară, ci ca un indiciu demn de încredere al unui comportament de asemenea dezirabil. Iar selecţia are loc atât prin modul în care sunt crescuţi copiii, cât şi prin numărul mai mare de copii pe care îi au oamenii frumoşi.

Sursa: The Economist