Prima pagină D:News

Ar putea exista forme de viaţă de pe Terra altundeva în sistemul nostru solar? „Şansele sunt mai mari de 50%”, spun cercetătorii

Florin Bădescu 12.13.2013 | ● Vizualizări: 150
Asteroidul care a cauzat dispariţia dinozaurilor ar fi putut să "catapulteze" în spaţiu forme microscopice de viaţă care au ajuns pe Marte şi pe sateliţii planetei Jupiter, afirmă cercetătorii americani     (Ilustraţie: Shutterstock.com) + zoom
Galerie foto (1)

Asteroidul care a cauzat dispariţia dinozaurilor ar fi putut să "catapulteze" în spaţiu forme microscopice de viaţă care au ajuns pe Marte şi pe sateliţii planetei Jupiter, afirmă cercetătorii americani citaţi de bbc.co.uk.

Cercetătorii de la Penn State University au calculat numărul rocilor suficient de mari pentru a adăposti forme de viaţă care au fost ejectate în spaţiu în urma căderii unor asteroizi pe Terra, în ultimii 3,5 miliarde de ani.

Impactul cu asteroidul căzut la Chicxulub a fost suficient de puternic pentru a trimite în spaţiu bucăţi de rocă terestră până pe Europa, unul dintre sateliţii lui Jupiter, afirmă autorii acestui studiu publicat în revista Astrobiology.

Mii de roci care aveau potenţialul de a adăposti forme de viaţă microscopică au ajuns şi pe Marte, care ar fi putut fi în trecutul ei o planetă locuibilă.



"Am descoperit că roci capabile să adăpostească forme de viaţă au fost transferate atât de pe Terra, cât şi de pe Marte, pe toate planetele telurice din Sistemul Solar, dar şi pe Jupiter", a precizat Rachel Worth, coordonatoarea studiului.

"Orice misiune lansată în căutarea formelor de viaţă pe Titan sau pe sateliţii lui Jupiter va trebui să cerceteze dacă materialul biologic de acolo are o origine independentă sau dacă este doar o altă ramură a copacului vieţii de pe Terra", a adăugat ea.

Panspermia - teoria potrivit căreia organismele microscopice pot "să facă autostopul" prin Sistemul Solar, călătorind pe comete şi pe fragmente de meteoriţi - îi fascinează pe astronomi de foarte mulţi ani.

Graţie progreselor înregistrate în domeniul programelor informatice, oamenii de ştiinţă au de acum înainte posibilitatea de a simula călătoria prin spaţiu a acestor "pasageri clandestini".

În noul studiu, cercetătorii au estimat mai întâi numărul rocilor cu diametre mai mari de trei metri ejectate de pe Terra în urma unor impacturi majore.

Trei metri este diametrul minimal considerat de specialişti pentru ca o rocă să poată să ofere protecţie unor microbi tereştri în faţa radiaţiei solare, în timpul unei călătorii prin spaţiu cu o durată de până la 10 milioane de ani.

Apoi, oamenii de ştiinţă americani au alcătuit o hartă cu traiectoriile acestor pasageri. Mulţi dintre ei rămân pur şi simplu pe orbita terestră sau sunt atraşi, lent, de gravitaţia terestră.

Alţii sunt împinşi spre Soare, iar alţii ies complet din Sistemul Solar.

Cu toate acestea, un număr mic, dar semnificativ dintre ei ajung pe alte corpuri cereşti care ar putea să întreţină viaţa. "Ajung într-un număr suficient de mare pentru ca sosirea lor să conteze", a adăugat Rachel Worth.

Circa şase roci au ajuns până pe Europa, un satelit al planetei Jupiter, care are un ocean lichid acoperit de o crustă de gheaţă.

"Chiar dacă folosim estimări conservatoare, realiste, este în continuare posibil ca aceste microorganisme să înoate acolo, în oceanele de pe Europa", a declarat cercetătoarea americană.

Călătoria acestor forme microscopice de viaţă spre Marte reprezintă un eveniment mult mai frecvent. Aproximativ 360.000 de roci au călătorit spre planeta roşie, în urma impactului Terrei cu diverşi asteroizi.

Probabil cel mai faimos dintre aceste impacturi este acela care a provocat craterul din Chicxulub din Mexic, în urmă cu 66 milioane de ani - atunci când un corp ceresc de mărimea unui mic oraş s-a ciocnit cu Terra.

Oamenii de ştiinţă consideră că acel impact a provocat extincţia dinozaurilor, cauzând erupţii vulcanice şi incendii de vegetaţie care au acoperit planeta noastră cu un strat gros de fum şi de praf.

Acelaşi impact a avut ca rezultat ejectarea în spaţiu a 70 de miliarde de kilograme de rocă - din care 20.000 de kilograme au ajuns pe Europa, unul dintre sateliţii lui Jupiter. Sanşele ca o rocă suficient de mare pentru a adăposti forme de viaţă să fi ajuns acolo "sunt mai mari de 50%", afirmă autorii studiului.

Ar putea însă microorganismele terestre să supravieţuiască unei astfel de călării epice? "Aş fi surprinsă dacă formele de viaţă n-ar fi ajuns pe Marte", a spus Rachel Worth.

"Este însă o întrebare care depăşeşte obiectivul studiului nostru. Totuşi, pare rezonabil să crezi că, la un anumit moment, microorganisme de pe Terra au ajuns acolo".

Cercetătorii au demonstrat deja că anumite microorganisme pot să reziste condiţiilor dure impuse de o călătorie în spaţiu. Sporii unor bacterii pot fi readuşi la viaţă după sute de milioane de ani petrecuţi în stare latentă.

Însă, chiar dacă aceşti microbi extrem de rezistenţi au rămas în viaţă timp de mai multe milenii, ei ar putea pur şi simplu să ardă la sosirea lor pe o nouă planetă sau după ce coboară într-o zonă neospitalieră.

Cele mai "locuibile" corpuri cereşti din Sistemul Solar, în afară de Terra, sunt Europa, Marte şi Titan - însă, deşi toate trei conţin sau au conţinut apă, au puţine lucruri de oferit unor vizitatori potenţiali.

Oceanele de pe Europa sunt acoperite de o crustă de gheaţă care pare să aibă o grosime impenetrabilă.

"După câte se pare, anumite regiuni din calota de gheaţă se sparg uneori în bucăţi mari, separate de apă lichidă, care îngheaţă apoi la loc. Orice meteorit care cade într-o astfel de regiune are astfel o şansă de a transporta microorganisme în apă. În plus, acei sateliţi par să fi fost semnificativ mai calzi în trecutul nu prea îndepărtat", a spus Rachel Worth.

Pe Marte, există puţine dovezi ale unor cursuri de apă în ultimii 3,5 miliarde de ani - cel mai probabil interval în care a apărut viaţa pe Terra.

Însă, călătoria ar fi putut avea loc în sens invers. Atmosfera timpurie a planetei Marte pare să fi fost caldă şi umedă - condiţii de bază pentru întreţinerea vieţii.

Şi, dacă microbii marţieni au existat vreodată, tranferul lor către Terra este "extrem de probabil", datorită traficului bogat de meteoriţi între cele două planete, a explicat Rachel Worth.

"Miliarde de meteoriţi au căzut pe Terra venind de pe Marte încă din zorii Sistemului Solar. Este posibil ca viaţa de pe Terra să provină de pe Marte".

Deşi echipa cercetătoarei Rachel Worth nu este prima care a încercat să afle dacă panspermia a fost posibilă, simularea ei pe 10 milioane de ani este cea mai extinsă ce a fost realizată până acum.

Surse: Mediafax, BBC News

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI