Ce au descoperit bulgarii în urma deschiderii arhivelor secrete comuniste?

„Nu am nicio remuşcare. Am servit statul”, afirmă Simeon Nikolov, un fost oficial din cadrul serviciilor de informaţii militare, după dezvăluirile privind activităţile sale trecute în slujba serviciilor secrete comuniste bulgare.

Având conştiinţa împăcată, ofiţerul în retragere nu riscă să îşi mai facă griji în privinţa justiţiei. Legea privind deschiderea arhivelor de spionaj şi contraspionaj a fost votată în grabă în 2006 cu o zi înainte de aderarea Bulgariei la Uniunea Europeană. Ea nu prevede nicio consecinţă legală pentru cele 9.000 de persoane ale căror nume au fost deja scoase la iveală.

• O persoană a murit după ce a fost lovită de fulger în masivul Parâng
• Un om de ştiinţă rus, arestat recent sub acuzația de trădare de ţară, a murit

O comisie verifică numele oficialilor din sectoarele publice şi prevede afişarea, la termen, a listelor cu toţi foştii agenţi şi colaboratori. Dar de fapt, 40 la sută dintre arhive au fost distruse încă din ianuarie 1990, la două luni după îndepărtarea de la putere a dictatorului comunist Todor Jivkov.

Zeci de mii de documente, dintre care trei sferturi rapoarte redactate de informatori zeloşi, au ars în perioada respectivă într-un furnal. Deseori, dosarele individuale nu conţin decât un nume şi serviciul la care este ataşat, fără să se poată spune în ce a constat colaborarea.

Dosarul privind o victimă a Războiului Rece, scriitorul disident Gheorghi Markov, ucis în 1978 la Londra cu o armă misterioasă supranumită „umbrela bulgară”, a dispărut, de asemenea.

Deschiderea arhivelor care s-au păstrat i-a pus totuşi în încurcătură pe preşedite, pe miniştri, deputaţi, magistraţi, profesori universitari şi patroni de presă.

În cazul lui Simeon Nikolov, trecutul i-a fost descoperit în 2008, în timp ce era ministru adjunct al Apărării.

Deschiderea dosarului său nu l-a împiedicat să lucreze apoi ca expert pe lângă socialistul Gheorghi Părvanov, el însuşi desemnat drept fost colaborator în 2007, la începutul celui de-al doilea mandat.

Aceste cazuri sunt departe de a fi izolate: în 2010, peste 40 la sută dintre cele 114 misiuni diplomatice bulgare erau conduse de un fost agent. Iar 12 dintre cei 15 mitropoliţi ai Sfântului Sinod, organismul conducător al Bisericii Ortodoxe, au fost, de asemenea, arătaţi cu degetul.

Părvanov susţine că nu ştie să fi acţionat sub pseudonimul Goţe şi că a furnizat serviciilor speciale doar expertiză în domeniul istoriei.

Alţii recunosc că au colaborat „pentru că nu ai decât o viaţă”, sau au evocat şantajul poliţiei.

„Provenit dintr-o familie înstărită pe care comuniştii o calificau drept inamic al poporului, mi s-au limitat posibilităţile la a deveni muncitor pe şantier. Pentru a avea o viaţă normală, a trebuit să accept o colaborare cu serviciile secrete”, mărturiseşte un fost oficial din cadrul presei sub acoperirea anonimatului.

Odată demascaţi, sunt puţini agenţi şi colaboratori care îşi prezintă scuze şi nimeni nu recunoaşte că le-a făcut rău colegilor.

Confruntaţi cu uitarea colectivă, foştii deţinuţi politici şi familiile victimelor represiunii cer un Institut al memoriei naţionale care să studieze trecutul comunist.

Unsprezece mii de persoane supravegheate de serviciile secrete, sau copiii lor, au putut să-şi consulte deja dosarul, adeseori cu consecinţe devastatoare.

În Montana (nord-vest), Paraskev Arsenov, în vârstă de 28 de ani, a intentat – şi a câştigat – un proces împotriva mamei sale, care a raportat la poliţie intenţia soţului ei de a pleca în Vest. Acesta din urmă a fost încarcerat.

Darina Balkanlieva, o octogenară care a scăpat la limită de a fi închisă într-un lagăr de concentrare, tremură atunci când îşi aminteşte ce a citit în dosarul său: „Am izbucnit în hohote de plâns când am aflat că o prietenă a raportat despre mine. A spus că aş fi afirmat că americanii vor veni să ne salveze„.

„Ca mulţi alţii, Darina este dezamăgită că a rămas atât de puţin în dosarul său după distrugerea tonelor de arhive la sfârşitul comunismului”.

Acest regret est împărtăşit şi de militanta conservatoare Selena Dinceva: „Cei doi bunici ai mei, antreprenori, au fost deportaţi. Tatăl meu, regizor, a fost urmărit toată viaţa. Şi ce a apărut în arhive sunt câteva pagini fără valoare despre fiecare dintre ei”.

Surse: Mediafax, AFP