Peste 50% din animalele sălbatice au dispărut de pe Terra în ultimii 40 de ani. Care sunt cauzele?

„Diversele forme de viaţă sunt în acelaşi timp matricea ecosistemelor care permit vieţii să existe pe Terra şi barometrul care ne arată efectele pe care le avem asupra planetei”, a declarat directorul general al WWF, Marco Lambertini.

„Dacă suntem dezinteresaţi de soarta lor, riscăm să ne îndreptăm spre propria dispariţie”, a adăugat el.

• Cum a reușit România să exporte banane în valoare de 3,4 milioane de euro?
• Care sunt cele mai bune plaje din lume în 2026?

Între 1970 şi 2010, indicele Planeta Vie – care măsoară evoluţia a 10.380 de populaţii vii din 3.038 de specii de mamifere, păsări, reptile, amfibieni şi peşti – a scăzut cu 52%.

„Această tendinţă îngrijorătoare nu dă niciun semn de încetinire”, afirmă autorii celei de-a 10-a ediţii a acestui raport al WWF, care consideră că este încă posibil ca oamenii să acţioneze pentru a inversa acest declin şi să combine dezvoltarea cu protejarea mediului înconjurător.

Zonele cele mai afectate sunt America Latină (-83%) şi regiunea Asia-Pacific, iar speciile de apă dulce au plătit cel mai mare tribut (-76%), în timp ce numărul exemplarelor din speciile terestre şi marine a scăzut cu 39%.

Scăderea anunţată de 52% este mult mai severă decât în rapoartele precedente, din cauza schimbării modului de calcul, care propune o reprezentare mai fidelă a repartiţiei mondiale a speciilor de vertebrate, precizează WWF, un organism specializat în protejarea speciilor ameninţate cu dispariţia.

În precedentul ei raport bienal, ce datează din 2012, WWF vorbea despre o scădere cu 28% a speciilor vii între 1970 şi 2008. Indicele acoperea în acea vreme doar 2.699 de specii.

Cauzele acestui declin sunt următoarele: dispariţia şi degradarea habitatelor (din cauza agriculturii, urbanizării, despăduririlor, irigaţiilor, barajelor hidroelectrice), vânătoarea şi pescuitul excesive (inclusiv capturile accidentale, precum cele ale broaştelor ţestoase) şi încălzirea globală.

Astfel, numeroşi peşti şi animale de coastă au dispărut din Coorong, o zonă din sudul Australiei, în care preluarea apei dulci pentru utilizarea ei în irigaţii a dus la creşterea salinităţii.

În Africa, arealul elefanţilor reprezenta în 1984 doar 7% din cel istoric al acestui animal sălbatic. În plus, în această fracţiune teritorială, din cauza braconajului, numărul elefanţilor a scăzut cu 60% între 2002 şi 2011.

Oamenii exploatează Terra, consumă mai multe resurse naturale decât cele pe care Pământul poate să le înlocuiască: mănâncă mai mulţi peşti decât numărul celor care se nasc, emit mai mult CO2 decât pot să absoarbă pădurile şi oceanele.

„În prezent, avem nevoie de capacitatea regeneratoare a unei Terra şi jumătate pentru a dispune de serviciile ecologice de care profităm în fiecare an”, precizează WWF.

Iar „biocapacitatea” – suprafaţa disponibilă pentru a asigura aceste bunuri şi servicii – nu încetează să scadă, din cauza exploziei demografice mondiale.

Între 1961 şi 2010, populaţia a crescut de la 3,1 miliarde la aproape 7 miliarde de locuitori, iar biocapacitatea disponibilă pe cap de locuitor a scăzut de la 3,2 la 1,7 hectare globale (care reprezintă productivitatea medie mondială a unui hectar biologic).

„Populaţia mondială ar trebui să ajungă la 9,6 miliarde de locuitori în 2050, iar biocapacitatea disponibilă pentru fiecare dintre noi va continua să scadă (…) într-o lume marcată de degradarea solurilor, penuria de apă dulce şi creşterea costului energiei”.

Cui îi aparţine vina? Ţările cele mai bogate sunt pe plan global cele ale căror amprente ecologice pe cap de locuitor sunt cele mai ridicate.

În 2010, Kuwaitul ocupa primul loc, urmat de Qatar, Emiratele Arabe Unite, Danemarca, Belgia, Trinidad şi Tobago, Singapore, Statele Unite, Bahrain şi Suedia.

Franţa ocupă poziţia a 23-a, iar pe penultimul loc se află China, care deţine prima poziţie în privinţa amprentei totale, devansând Statele Unite şi India.

„Utilizarea resurselor şi a serviciilor ecologice în ţările cu venituri ridicate este de cinci ori mai mare pe cap de locuitor în comparaţie cu ţările cu venituri mici” şi, deci, pentru a-şi menţine nivelul de trai, ţările bogate s-au folosit pe scară largă de biocapacitatea celorlalte state.

Dacă toţi oamenii de pe Terra ar trăi precum cetăţenii din Qatar, atunci ar fi nevoie de 4,8 planete precum Terra. Am avea nevoie de 3,9 planete dacă am fi cu toţii americani şi de 1,4 planete dacă am fi cu toţii sud-africani.

Sursa: Mediafax