Cele mai enervante obiceiuri pe care le au oamenii la birou

22 03. 2015, 11:37

Mâncărurile consumate la birou şi mirosul de ţigară se numără printre motivele pentru care unii oameni ar putea să devină neplăcuţi în ochii colegilor, potrivit unui studiu comandat de brandul de produse de lux Nicoccino.

În timp ce majoritatea bărbaţilor nu suportă dezordinea de pe birouri, cele mai multe femei urăsc cel mai tare mâncărurile cu miros pronunţat, potrivit rezultatelor acestui studiu.

Pe al doilea loc pe lista de „păcate” în ochii femeilor se află persoanele care întârzie la serviciu, în timp ce pe locul secund în lista bărbaţilor se află mirosul puternic de parfum/ aftershave.

Potrivit rezultatelor acestui studiu, la care au participat 1.000 de persoane, 74% dintre bărbaţi nu suportă colegii care nu se spală, iar 47% dintre ei găsesc enervant un coleg care vorbeşte prea tare la telefon.

De asemenea, 76% dintre femei şi 63% dintre bărbaţi sunt deranjaţi de mirosul de ţigări emanat de hainele colegilor.

Topul obiceiurilor pe care femeile le găsesc deranjante este completat, în ordine, de pauzele de ţigară dese (locul al treilea), igiena proastă, lipsa de organizare, dezordinea de pe birouri, omiterea returnării produselor de papetărie împrumutate, vorbitul tare la telefon, pauza de prânz prelungită, ţinutele nepotrivite.

În ceea ce priveşte topul bărbaţilor, acesta este completat de vorbitul tare la telefon (locul al treilea), întârzieri, pauza de prânz prelungită, mâncărurile cu miros pronunţat, pauzele de ţigară dese, colegii care vorbesc prea mult, lipsa de organizare, lipsa de politeţe.

În ciuda acestor obiceiuri supărătoare, doar 44% dintre respondenţi aleg să-şi facă cunoscute nemulţumirile, pentru că nu vor să „distrugă dinamica grupului”.

SURSA: Mail Online