Bacteria ”Morţii Negre” a afectat omenirea încă din Epoca Bronzului

Un studiu publicat la sfârşitul săptămânii trecute, realizat pe ADN extras de la persoane care au trăit în Europa şi Asia în Epoca Bronzului, a demonstrat faptul că Yersinia pestis i-a infectat pe oameni încă din anul 2800 î.e.n., cu peste 3.000 de ani mai devreme decât primele dovezi care atestă izbucnirea epidemiilor de ciumă.

Yersinia pestis a terorizat omenirea de-a lungul secolelor, ucigând peste 200 milioane de persoane pe plan mondial şi ducând la izbucnirea a două epidemii îngrozitoare, în secolele al VI-lea e.n. şi al XIV-lea e.n, remodelând societatea umană.

• Îndemn pentru cetățeni: De ce nu este bine să aruncăm șervețele umede în toaletă?
• Țara vecină cu România considerată „noua Mallorca” de către experții în turism

„Se pare că a început să aibă un impact asupra populaţiilor umane la o scară geografică largă, mult mai devreme decât credeam”, a declarat Eske Willerslev, profesor de genetică evoluţionistă la Universitatea Copenhaga şi Universitatea Cambridge, coordonator al acestui studiu.

Studiul a analizat ADN-ul extras din dinţi provenind de la 101 persoane (din Epoca Bronzului, n.r.) din şase situri: trei în Rusia, unul în Polonia, unul în Estonia şi unul în Armenia. Şapte dintre acele persoane prezintă semne ale infecţiei cu Yersinia pestis.

Oamenii de ştiinţă au studiat şi momentele esenţiale din evoluţia epidemiilor de ciumă, graţie unor mutaţii care au făcut ca bacteria să poată fi transmisă de purici. Cercetătorii au descoperit Yersinia pestis cu acea mutaţie în ADN-ul unei persoane care a murit în Armenia în jurul anului 951 î.e.n. – cea mai recentă dintre cele 101 cazuri studiate.

Studiul, publicat în revista Cell, a evidenţiat că ciuma era larg răspândită în Europa şi Asia în Epoca Bronzului. Cea mai veche dovadă a unei infecţii a fost găsită în ADN-urile unor persoane care au murit în jurul anilor 2782-2794 î.e.n., înmormântate în gropi comune în Bateni, Rusia – o regiune din Munţii Altai din Asia Centrală.

Anterior, cea mai veche dovadă a epidemiilor de ciumă provenea de la o persoană care a murit în anul 540 e.n. în Germania, a precizat Simon Rasmussen, cercetător la Universitatea Tehnică din Danemarca.

Ciuma din Epoca Bronzului reprezintă un stadiu intermediar, în care bacteria nu îşi dezvoltase deocamdată capacitata de a fi transmisă de purici sau de a declanşa ciuma bubonică. Totuşi, era capabilă să cauzeze ciumă septicemică şi ciumă pneumonică”, a precizat profesorul Rasmussen.

Ciuma septicemică se limitează la infectarea sângelui. În cazul ciumei bubonice, boala infectează ţesutul limfatic. Ciuma pneumonică se răspândeşte la plămâni şi poate fi transmisă de la om la om prin picături de salivă sau spută.

Bacteria ciumei era răspândită în principal prin contactul de la om la om, până când o mutaţie genetică i-a permis să supravieţuiască în stomacurile puricilor, obturând tracturile digestive ale acestora şi făcându-i să „muşte” tot ce prind, contribuind la răspândirea pe scală largă a ciumei.

Yersinia pestis a cauzat două dintre cele mai distrugătoare pandemii din istoria omenirii: Ciuma lui Iustinian, din secolul al VI-lea, denumită astfel după împăratul bizantin care, deşi s-a îmbolnăvit, a reuşit să supravieţuiască, şi Moartea Neagră, din secolul al XIV-lea. Şobolanii purtători de puricii care transportau bacteria ucigaşă au contribuit la răspândirea bolii în rândul oamenilor.

Sursa: Mediafax